ICCJ. Decizia nr. 5162/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5162/2009
Dosar nr. 4851/95/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, reţine următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. 4851/95/2007, reclamantul G.A.I. a chemat în judecată, în condiţiile art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994 pe pârâta S.C. C.E. Rovinari SA, pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună retrocedarea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 250 mp şi construcţii, respectiv imobilul casă de locuit, situate în comuna Câlnic, sat Pinoasa-Arderea, judeţul Gorj, ce au făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr. 193/1987.
In motivarea cererii s-a arătat că Decretul nr. l93/1987, poziţia 15, a fost expropriat imobilul casă şi teren, pentru cauze de utilitate publică, primind despăgubiri în sumă de 35.213 lei, până în prezent imobilul nu au fost folosite conform scopului pentru care au fost preluate, nefacându-se o nouă declarare de utilitate publică.
A arătat că, de la data exproprierii şi până în prezent a avut posesia neîntreruptă asupra imobilului, exercitată şi la momentul sesizării instanţei, comportându-se ca un adevărat proprietar, astfel că, faţă de dispoziţiile Legii nr. 33/1994, în calitate de fost proprietar, poate solicita retrocedarea imobilelor care nu au fost utilizate în termen de un an, conform scopului preluării, nefiind declarată o altă cauză de utilitate publică.
În cauză, pârâta S.C. C.E. Rovinari SA a solicitat respingerea acţiunii, susţinând în esenţă că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au început, aflându-se în derulare, scopul exproprierii s-a realizat, dispoziţiile Legii nr. 33/1994 impunând ca şi condiţie începerea lucrărilor nu şi finalizarea lor, pentru a se dovedi că scopul pentru care s-a dispus exproprierea va fi realizat.
Pe parcursul judecăţii, reclamantul şi-a precizat, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând înlocuirea acţiunii în realizare întemeiate pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 cu acţiune în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. raportat la art. 20 şi art. 42 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, art. 1 Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.
În raport de ceasta precizare s-a solicitat să se constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 193/1987, calitatea reclamantului de proprietar asupra unui imobil format din construcţii şi teren în suprafaţă de 250 mp, cu cheltuieli de judecată.
Motivând cererea a susţinut că bunurile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an de la data preluării, potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, neîndeplinirea acestor cerinţe legale atrăgând ineficacitatea decretului de expropriere, pe de altă parte cererea întemeindu-se pe un interes major, legitim, actual, asupra bunurilor pentru care nu şi-a pierdut niciodată calitatea de proprietar, pentru situaţii similare, instanţele judecătoreşti recunoscând dreptul de proprietate în favoarea unor terţi.
Pârâta S.C. C.E. Rovinari SA a formulat întâmpinare-cerere reconvenţională, invocând în principal excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca urmare a transformării acesteia într-o acţiune în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., pe de altă parte excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj în soluţionarea cererii, aşa cum a fost precizată, modificare care atrage schimbarea competenţei raportat la temeiul legal şi implicit obiectul acţiunii, solicitând pe cale de consecinţă declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.
Pe cale reconvenţională, în condiţiile art. 119 C. proc. civ., a solicitat în ipoteza în care cererea va fi promovată, obligarea reclamantului la restituirea contravalorii imobilelor expropriate, calculată cu indicele de inflaţie, pe de altă parte în ipoteza în care prin expertizele dispuse se va reţine că imobilele nu mai există fizic, să se constate că reclamantul avea la îndemână procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, fiind îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, procedură nevalorificată de altfel.
Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 54 din 1 aprilie 2008, a respins ca nefondate excepţiile invocate de către reclamantul G.A.I. şi pârâta SC C.E. Rovinari SA; a admis acţiunea principală, cu precizările ulterioare, constatându-se caducitatea Decretului de expropriere nr. 193/1987, precum şi calitatea de proprietar a reclamantului G.A.I. asupra imobilelor compuse din construcţii şi teren în suprafaţă de 250 mp situate în comuna Câlnic, sat Pinoasa-Arderea, judeţul Gorj, bunuri ce au făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 193/1987 şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta SC C.E. Rovinari SA; reclamantul a fost obligat să restituie pârâtei despăgubirile primite la data exproprierii, reactualizate cu indicele de inflaţie, respectiv sumele de 7600 lei pentru construcţii şi 49,67 lei pentru suprafaţa de 250 mp; pârâta a fost obligată la 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat către reclamant, pentru motivele ce urmează.
Cu privire la excepţiile invocate de către pârâta reclamantă, respectiv excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj în soluţionarea cererii, aşa cum a fost precizată, s-a apreciat că aceasta este nefondată întrucât, potrivit art. 2 lit. f) C. proc. civ., soluţionarea în fond a cererilor în materia exproprierii sunt de competenţa tribunalelor şi nu a judecătoriilor. Astfel, s-a reţinut că acţiunea iniţială privind retrocedarea imobilelor expropriate a fost precizată pe parcursul cercetării judecătoreşti în acţiunea în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., solicitându-se constatarea caducităţii decretului de expropriere şi respectiv a calităţii reclamantului de proprietar asupra imobilelor ce au tăcut obiectul exproprierii, capete de cerere accesorii capătului principal ce are ca obiect constatarea caducităţii, ineficacităţii decretului de expropriere, care atrage în consecinţă competenţa materială a tribunalului în soluţionarea pricinii.
Cu referire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, tribunalul a reţinut că aceasta este nefondată, cererea fiind precizată sub aspectul obiectului acesteia şi nu modificată în sensul dispoziţiilor art. 132 şi urm. C. proc. civ., pe de altă parte, în raport de obiectul şi temeiul legal al acţiunii principale, nu se poate reţine operantă în cauză această excepţie, motivat de apariţia Legii nr. 10/2001, act normativ care reglementează expres doar retrocedarea imobilelor expropriate a căror posesie nu mai este exercitată de foştii proprietari, reclamantului neputându-i-se opune eventuala valorificare a drepturilor subiective pretins a fi încălcate în cadrul unei acţiuni în revendicare, întrucât acesta a exercitat de la data promulgării decretului de expropriere şi până în prezent posesia bunurilor nemişcătoare, cunoscut fiind că, unul dintre efectele promovării unei acţiuni în realizarea dreptului îl constituie redobândirea posesiei pierdute.
Cu aceeaşi motivare s-au respins şi excepţiile invocate pe cale de apărare de către reclamantul G.A.I., referitoare la tardivitatea şi inadmisibilitatea cererii reconvenţionale, întrucât această cerere s-a formulat în cauză în raport de precizările succesive ale obiectului cererii principale, reţinându-se că depunerea ei s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 119 alin. (3) C. proc. civ., pe de altă parte cererea de restituire a despăgubirilor primite în urma exproprierii are temei legal, fundamentându-se pe dispoziţiile art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, fostul proprietar este obligat să restituie preţul imobilului în cazul retrocedării acestuia. Cererea reconvenţională îşi găseşte corespondent în principalul capăt de cerere a acţiunii principale care are ca obiect constatarea caducităţii decretului de expropriere şi care se soluţionează prin prisma dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. coroborat cu art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994.
Pe fondul cauzei s-a stabilit că este cert că terenul şi casa ce au făcut obiectul exproprierii prin acelaşi act normativ nu au fost utilizate în termenul de un an, potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriatul reclamant, în concret lucrările în ceea ce priveşte proprietatea acestuia, nefiind nici în prezent, la data sesizării instanţei şi respectiv soluţionării cererii, efectiv începute, neintervenind o nouă declarare de utilitate publică în tot intervalul de 20 de ani scurs de la momentul exproprierii., până în prezent.
Raportând dispoziţiile art. 35 şi art. 36 din legea cadru, la datele speţei, s-a constatat că scopul exproprierii nu a fost atins, imobilele rămânând în continuare în posesia neîntreruptă a reclamantului, construcţia nefiind demolată, înscrisurile atestând înregistrarea în proprietatea reclamantului la registrul agricol a acestor bunuri pentru care anual achită taxele şi impozitele legale, ca şi proprietar.
Curtea de Apel Craiova, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei arătate, prin Decizia civilă nr. 316 din 8 octombrie 2008, a admis calea de atac şi a schimbat în tot hotărârea pentru motivele ce urmează.
În condiţiile schimbării obiectului acţiunii din acţiune în realizare în acţiune în constatare, caracterul acţiunii cu care a fost învestită instanţa este tot acela de acţiune în expropriere, exproprierea făcându-se prin Decretul nr. 193/1987. Precizând temeiul juridic al constatării caducităţii, chiar reclamantul a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora bunurile expropriate trebuie să fie utilizate în termen de 1 an de la data preluării, potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriere sau lucrările să fi început în acest termen, deoarece în situaţia în care nu sunt îndeplinite aceste cerinţe, decretul de expropriere est ineficace.
Potrivit deciziei nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în recursul în interesul legii, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se interpretează în sensul că: aceste dispoziţii nu se aplică în cadrul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 , introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 a suprimat acţiunea dreptului comun al revendicării, având un caracter special faţă de dreptul comun. Prin această lege, nu s-a suprimat însă accesul la un proces echitabil, deoarece legea nouă perfecţionează sistemul reparator şi procedural, controlul judecătoresc al reparaţiilor, prin accesul deplin şi liber la 3 grade de jurisdicţie, în condiţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cum Legea nr. 10/2001 reglementează toate situaţiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobile preluate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 rămân tară aplicare în cazul acţiunilor care au ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Chiar dacă reclamantul a invocat dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., deci pronunţarea unei acţiuni în constatare, trebuie precizat că raportat şi la acestea, acţiunea în constatare nu ar fi admisibilă atât timp cât reclamantul are la îndemână acţiunea în realizarea dreptului, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile cauzei, deoarece recurentul nu a pierdut niciodată posesia nemişcătorului.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivului de recurs, a probatoriilor administrate şi a temeiurilor de drept incidente cauzei, Înalta Curte reţine că recursul este fondat pentru argumentele ce succed.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se referă la nemişcătoarele preluate în perioada de referinţă şi deţinute de una dintre persoanele juridice menţionate la art. 21 din lege: regie autonomă, societate sau companie naţională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, organizaţie sau orice altă persoană juridică de drept public.
Acelaşi articol instituie în sarcina unităţii deţinătoare obligaţia de a emit decizie/dispoziţie cu referire la notificarea adresată de persoana îndreptăţită acestei unităţi deţinătoare conform art. 22 din lege.
În speţă, situaţia de fapt şi anume împrejurarea că de la data de 17 august 1987 , când s-a dispus exproprierea prin Decretul nr. 193/1987 pentru utilitate publică, imobilul în litigiu, compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 250 mp, situate în comuna Câlnic, sat Pinoasa-Arderea, judeţ Gorj, a fost şi este în posesia reclamantului, care ocupă şi în prezent construcţia, nu a fost contestată de pârâtă.
Drept urmare, reclamantul nu avea la îndemână acţiunea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cât timp el însuşi avea calitatea de entitate deţinătoare a imobilului.
Reclamantul nu are la îndemână nici acţiunea în revendicare, pentru aceleaşi considerente referitoare la posesia imobilului.
Instanţa de apel, invocând dispoziţiile deciziei LIII din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, a aplicat greşit legea, câtă vreme normele legii de reparaţie invocate nu sunt aplicabile în cauză.
Menţinerea situaţiei incerte, neclare, de peste 20 de ani privitoare la dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunurilor pe care le foloseşte, a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Reclamantul a dovedit, astfel cum reţine şi prima instanţă, că justifică un interes important, patrimonial şi o speranţă legitimă şi deci „un bun" în sensul Convenţiei.
Drept urmare, reţinând că decretul de expropriere nu şi-a atins scopul de utilitate publică se va constata incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică şi art. 111 C. proc. civ., câtă vreme calea procedurală aleasă este singura în măsură să-1 repună pe reclamant în situaţia anterioară.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis. Drept consecinţă, Decizia va fi modificată în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de pârâtă, apel ce a vizat inadmisibilitatea acţiunii faţă de dispoziţiile recursului în interesul legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul G.A.I. împotriva deciziei nr. 316 din 8 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.E. Rovinari SA împotriva sentinţei civile nr. 54 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Gorj
Obligă intimata să plătească recurentului 7.740 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5152/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4897/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
