ICCJ. Decizia nr. 5214/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5214/2009
Dosar nr. 8491/105/2007
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
M.O.C., M.I.F., M.V. şi M.R. au solicitat prin contestaţia înregistrată sub nr. 34025/105/2007 în contradictoriu cu Primarul oraşului Breaza şi M.E., anularea dispoziţiei nr. 1452 din 20 martie 2007 emisă de primarul oraşului Breaza.
În motivarea cererii, contestatorii arată că sunt proprietarii construcţiei situată în Breaza, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare, iar prin dispoziţia contestată s-a procedat la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 959 mp pe care se află amplasată construcţia de mai sus, rară a se ţine seama că deţin acest teren cu chirie şi că iniţial acţiunea în revendicarea întregului imobil formulată de intimata M.E. a fost respinsă prin Decizia nr. 1914/2000 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă. Ca urmare, contestatorii precizează că Primarul oraşului Breaza dispunând restituirea terenului prin dispoziţia 1452/2007, a încălcat autoritatea de lucru judecat cu privire la imobil.
La data de 29 mai 2007, Primarul oraşului Breaza a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei de legitimare procesuală activă a contestatorilor în condiţiile în care aceştia nu fac parte din categoria persoanelor îndreptăţite în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
Aceeaşi excepţie a fost invocată şi de intimata M.E. prin întâmpinarea formulată la 25 iunie 2007, precizând că cei patru contestatori sunt terţi faţă de dispoziţia contestată, aceştia nefacând parte din categoria persoanelor îndreptăţite.
Tribunalul Prahova prin sentinţa nr. 1171 din 18 septembrie 2007, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Judecătoriei Câmpina, motivându-se că prezenta acţiune vizează anularea unei dispoziţii reprezentând un act juridic intrat în circuitul civil, formulată de terţi, caz în care competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de drept comun în a cărei jurisdicţie se află imobilul şi nicidecum în competenţa tribunalului.
Prin Decizia civilă nr. 1243 din 30 noiembrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile contestatorilor şi acela al intimatei M.E. împotriva sentinţei 1171 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei la tribunal pentru soluţionarea cererii cu care acesta a fost învestit în temeiul Legii nr. 10/2001, motivându-se că cererea reprezintă o contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu o acţiune de drept comun, situaţie în care competenţa aparţine tribunalului în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 1248 din 15 aprilie 2008, a respins excepţiile referitoare la lipsa calităţii procesuale active a contestatorilor invocate de intimaţi, a autorităţii de lucru judecat invocată de contestatori şi pe cale de consecinţă, a respins contestaţia formulată de M.O.C., M.I.F., M.V., M.R.I. în contradictoriu cu Primarul oraşului Breaza şi M.E.
S-a reţinut în considerentele sentinţei, că numitul D.S. a deţinut în proprietate imobilul din Breaza, format dintr-o construcţie şi teren în suprafaţă de 2490 mp, preluat de stat prin aplicarea Decretului nr. 92/1950 şi H.C.M. nr. 585/1959.
Prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 4/1996 şi 5/1996, SC C. SA a înstrăinat construcţia şi terenurile aferente de 88 mp şi respectiv 70 mp, contestatorului M.O.C. şi autorului celorlalţi contestatori, cărora ulterior li s-a închiriat şi suprafaţa de teren de 413 mp de la aceeaşi adresă - Breaza.
În urma intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 s-a constatat în favoarea intimatei M.E. în calitate de moştenitoare a lui D.S., fostul proprietar, dreptul la despăgubiri pentru imobilul din Breaza, în baza sentinţei civile nr. 47/2003 schimbată în parte prin Decizia nr. 73/2003 a curţii de Apel Ploieşti.
Pe de altă parte, prin dispoziţia nr. 1452/2003 s-a restituit în natură intimatei M.E. o parte din imobilul în litigiu şi anume suprafaţa de 527 mp în calitate de moştenitoare a lui D.S., stabilindu-se în favoarea acesteia şi dreptul la despăgubiri pentru restul imobilului imposibil de restituit în natură, acela de 1714 mp - teren şi construcţia înstrăinată.
Instanţa a mai reţinut că reclamanţii contestatori nu au niciun drept de proprietate asupra terenului de 527 mp, ei deţinând cu titlu de chiriaşi doar parcela în suprafaţă de 413 mp din suprafaţa totală de 2490 mp fapt pentru care s-a concluzionat că în mod legal s-a procedat la restituirea în natură a suprafeţei de 527 mp către M.E., deoarece imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 şi HCM 585/1959, iar parcela de 527 mp este liberă şi nu a fost înstrăinată unei terţe persoane.
Faptul că prin sentinţa civilă nr. 47/2003 schimbată în parte prin Decizia nr. 73/2003 a Curţii de Apel Ploieşti s-a constatat dreptul intimatei M.E. la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru întreg imobilul, deci şi pentru parcela de 527 mp nu înseamnă că intimata M.E. nu este îndreptăţită la restituirea unei părţi din imobilul în litigiu rămas liber, deoarece existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile privind recunoaşterea unor despăgubiri nu împiedică emiterea unei dispoziţii în baza Legii nr. 10/2001, în favoarea persoanei îndreptăţite, ulterior modificării acestei legi şi în temeiul unei noi notificări formulată în termenul de 1 an, prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, mai ales că emiterea unei alte dispoziţii nu încalcă drepturile unor terţe persoane, inclusiv a contestatorilor.
Decizia nr. 1914/2000 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă prin respingerea acţiunii în revendicare şi constatarea nulităţii unor contracte de vânzare-cumpărare, formulată de M.E. împotriva contestatorilor, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, nu constituie o dovadă că intimata nu are dreptul la restituirea în natură a parcelei de 527 mp şi la despăgubiri pentru restul imobilului în litigiu, imposibil de restituit în natură, deoarece prin această hotărâre nu s-a soluţionat fondul cauzei dedus judecăţii referitor la dreptul de proprietate al intimatei M.E. asupra imobilului, ci s-a constatat la un moment dat, lipsa de legitimare activă de a formula acţiunea.
Instanţa a respins de asemeni şi excepţiile referitoare la lipsa legitimării procesuale active a contestatorilor şi autorităţii de lucru judecat, întrucât contestatorii pot formula în principiu o asemenea contestaţie pretinzând încălcarea unor drepturi ce urmează să le dovedească şi în plus nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 242 din 28 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorii M.O.C., M.I.F., M.V., M.R.I. împotriva sentinţei civile nr. 1248 din 15 aprilie 2008 a Tribunalului Prahova în contradictoriu cu M.E. şi Primarul oraşului Breaza.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că atât calitatea părţilor cât şi drepturile acestora au fost stabilite în litigiile anterioare ale acestora prin hotărâri definitive şi irevocabile şi că în baza acestor hotărâri, Primăria Breaza a emis dispoziţia 1452/2007 de acordare a despăgubirilor şi de restituire în natură a parcelei de 527 mp teren ce face parte integrantă din terenul în suprafaţă de 959 mp situat în Breaza.
De asemenea, instanţa a reţinut în temeiul actelor depuse la dosar că apelanţii nu au niciun drept de proprietate asupra terenului de 527 mp, astfel că aceştia nu-şi justifică interesul de a solicita anularea dispoziţiei 1452/2007 prin care terenul a fost restituit în natură moştenitorului fostului proprietar.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii M.O.C., M.I.F., M.V., M.R.I., invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., criticile de nelegalitate vizând următoarele aspecte:
În susţinerea recursului, reclamanţii afirmă că instanţa a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece a respins greşit cererea de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător şi nu a acordat o amânare de pronunţare pentru a fi depuse la dosar note scrise.
În cel de-al doilea motiv de recurs, se arată că instanţa a respins greşit excepţia lipsei de calitate procesuală a intimatei M.E. şi aceea a autorităţii de lucru judecat fată de sentinţa 47/2003 a Tribunalului Prahova, Decizia nr. 73/2003 a Curţii de Apel Ploieşti şi Decizia nr. 601 din 28 ianuarie 2005 a I.C.C.J.
Recurenţii pretind de asemenea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină instanţa iar unele motive sunt contradictorii şi străine naturii pricinei.
Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, ignorând totodată imposibilitatea executării dispoziţiei 1452/2007 a Primarului oraşului Breaza, întrucât nu se identifică partea retrocedată în natură lui M.I. şi O., iar dimensiunile suprafeţelor retrocedate nu concordă cu dimensiunile din schema integrată dispoziţiei.
Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează:
Prin dispoziţia contestată nr. 1452 din 29 martie 2007, Primarul oraşului Breaza a restituit în natură intimatei M.E. terenul în suprafaţă de 527 mp situat în Breaza, terenul în suprafaţă de 249 mp situat în Breaza, ambele terenuri identificate în planul de situaţie anexă la dispoziţie şi a propus despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul juridic de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului construcţie, parter şi etaj în suprafaţă construită la sol de 133,02 mp şi pentru terenul în suprafaţă de 1714 mp care este ocupat.
Împotriva acestei dispoziţii au formulat contestaţie M.O.C., M.I.F., M.V., M.R.I., în calitate de chiriaşi, justificându-şi interesul prin aceea că deţin cu contract de închiriere o parte din terenul revendicat în suprafaţă de 2490 mp, împărţit în mai multe gospodării, iar modul de soluţionare a notificării pârâtei intimate M.E. le face imposibilă folosinţa construcţiei revendicată şi ea, dar nerestituită.
Fată de obiectul acţiunii, instanţa de recurs a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială.
Reclamanţii sunt terţi faţă de raportul juridic determinat prin emiterea dispoziţiei contestate în temeiul Legii nr. 10/2001 de retrocedare în proprietate a imobilului în favoarea intimatei M.E.. Aşa cum corect s-a reţinut, aceasta nu exclude legitimarea procesuală activă a reclamanţilor contestatori în cauza de fată. Acţiunea formulată este o cerere în constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 1452 din 20 martie 2007, vizând anularea actului respectiv care, într-adevăr este supus controlului judecătoresc ca act juridic civil de drept privat cu caracter patrimonial, ce face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra imobilului şi are forţa probantă a unui înscris autentic.
Or, regimul juridic al nulităţii absolute este dat printre altele de faptul că o astfel de nulitate poate fi invocată de orice persoană care are un interes juridiceşte ocrotit, interes care în speţă este evident ca existând în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii chiriaşi ai imobilului restituit în natură.
În speţă, reclamanţii sunt titularii unui contract de închiriere şi prin urmare, restituirea în natură a terenului de 527 mp către intimata M.E. prin dispoziţia contestată îi lipseşte de folosinţa acestuia. În această situaţie reclamanţii îşi justifică un interes legitim de a contesta dispoziţia 1452/2007 însă întrucât competenţa de soluţionare a contestaţiei instituită de art. 26 din Legea nr. 10/2001 are un caracter special şi numai în favoarea persoanei îndreptăţită, în accepţiunea art. 3 din Legea nr. 10/2001, urmează a se face în cauză aplicarea dispoziţiunilor de competenţă prevăzute de art. 1 C. proc. civ., în favoarea judecătoriei care are o plenitudine de competenţă.
Întrucât cauza a fost soluţionată în fond, cu nerespectarea dispozitiunilor imperative de competenţă de către tribunal şi nu de către judecătorie, în temeiul dispozitiunilor art.3 13 C. proc. civ., recursul reclamanţilor urmează a fi admis, casându-se Decizia 242/2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa 1248 din 15 aprilie 2008 a Tribunalului Prahova, cu trimitere la Judecătoria Câmpina pentru soluţionarea pe fond a cauzei.
Instanţa de trimitere va examina şi celelalte critici invocate de reclamanţi în recursul de faţă privind excepţia autorităţii de lucru judecat, legitimarea intimatei, interpretarea actului juridic dedus judecăţii şi temeiul legal al acţiunii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii M.O.C., M.I.F., M.V., M.R.I. împotriva deciziei nr. 242 din 28 octombrie2008 a curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 1248 din 15 aprilie 2008 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, şi trimite cauza la Judecătoria Câmpina pentru soluţionarea pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5205/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5164/2009. Civil → |
|---|
