ICCJ. Decizia nr. 5165/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5165/2009
Dosar nr. 19351/3/2007
Şedinţa publică din 5 mai 2009
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 114 din 21 ianuarie 2008 a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii S.M., S.G. şi A.V. împotriva pârâtei Primăria municipiului Bucureşti prin primarul general.
S-a dispus anularea parţială a dispoziţiei nr. 7775 din 18 aprilie 2007 şi a fost obligată pârâta să restituie în natură 100 mp teren situat în sector 2 Bucureşti reprezentând parcela C-88 şi parcela D-12 identificată conform raportului de expertiză efectuat de expert tehnic P.M. completat şi construcţia de 28 mp situată în parcela C.
A fost respinsă cererea privind restituirea suprafeţei de 18 mp reprezentând parcela B.
În motivarea acestei sentinţe Tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 7775 din 18 aprilie 2007 s-a soluţionat notificarea înregistrată la nr. 668 din 6 iunie 2001 în sensul că au fost propuse măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul revendicat – Bucureşti sector 2 (teren 480 mp şi construcţie azi demolată) faţă de imposibilitatea restituirii acestora în natură.
S-a constatat că reclamanţii au dovedit că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/200. Astfel s-a observat că în 1913 P.S. şi M.P. au dobândit imobilul iar în 1925 M.P. a vândut dreptul său indiviz către copiii E.P.S., T.P.S., G.P.S. şi I.P.S.
S-a apreciat că din terenul revendicat potrivit constatărilor expertizei efectuate în cauză se poate restitui în natură, fiind liberă o suprafaţă de 100 mp, reprezentând parcelele C-88 mp şi D-12 mp şi parcela C- în suprafaţă de 28 mp.
Cu privire la parcela D instanţa a reţinut că ea reprezintă un fost drum de acces rămas în coproprietatea tuturor moştenitorilor autorilor terenului (M. şi P.S.) şi este actual situată în afara gardului şcolii. S-a avut în vedere împrejurarea că urmare exproprierii din 1962 care şi-a atins obiectivul, acest teren nu mai poate avea destinaţia de drum de acces între parcelele coproprietarilor persoane fizice. Ca atare s-a apreciat posibilă şi necesară restituirea şi acestei porţiuni de teren.
S-a respins cererea de restituire a suprafeţei de 18 mp situată în parcela B, ca neîntemeiată, constatându-se că această parcelă a fost înstrăinată de moştenitorii lui P.S. şi ai M.S. către numitul M.N. în 1996 prin contractul nr. 2780 din 20 mai 1996.
S-a apreciat că eventualele diferenţe de măsurători între ce există în teren şi ce s-a trecut în contractul de vânzare - cumpărare se compensează prin împrejurarea că, şi dacă nu s-ar fi avut în vedere parcela de 18 mp, suprafaţa măsurată de expert ar fi mai mare decât cea menţionată în contract. De altfel, s-a mai constatat că această parcelă se află în posesia lui M.N., fiind calea sa de acces către drumul public.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 441/A din 5 iunie 2008 a respins ca nefondat apelul pârâtei Primăria municipiului Bucureşti.
În motivarea acestei decizii s-a arătat că nu se pot primi criticile apelantei în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură pentru că este afectat de elemente de sistematizare, afirmaţie nedovedită şi infirmată de expertiza efectuată care a identificat parcelele libere.
S-a făcut corect aplicarea principiului general al restituirii în natură exprimat de Legea nr. 10/2001.
Nu s-a primit nici critica referitoare la greşita obligare la cheltuieli de judecată faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. în sensul că aceste cheltuieli se suportă de partea care cade în pretenţii.
Împotriva acestei decizii pârâtul Municipiul Bucureşti a declarat recurs.
În drept s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt criticile au privind încălcarea şi greşita aplicare a legii faţă de aprecierea instanţei că se poate restitui în natură parcela C în suprafaţă de 12 mp şi construcţia de 28 mp aflată tot pe acea parcelă.
S-a arătat că dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură s-a întocmit pe baza notei de reconstituire şi a referatului întocmit de Comisia internă de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi în baza acestor înscrisuri s-a constatat imposibilitatea de restituire, terenul revendicat fiind afectat în totalitate de elemente de sistematizare.
S-a precizat că elementele de sistematizare au fost descrise în preambulul dispoziţiei contestate iar existenţa acestora face imposibilă restituirea.
S-a mai arătat că suma de 2400 lei cheltuieli de judecată stabilită în sarcina recurentei pronunţate în apel este disproporţionat de mare în condiţiile în care pricina a avut două termene. S-a invocat art. 275 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat se constată că aceasta este legală şi temeinică dată cu respectarea legii aplicabile.
Cât priveşte criticile pe fond se constată că ele sunt aceleaşi ca cele din apel.
Recurenta nu a oferit nici alte probe nici alte explicaţii, în raport de probele administrate în cauză, pentru a infirma considerentele pentru care instanţa de apel a respins aceste critici.
Deşi recurenta se opune constatărilor anexate ale expertului „menţiunea elementelor de sistematizare" din preambulul dispoziţiei contestate se observă că în fapt în dispoziţia arătată nu se precizează despre ce elemente de sistematizare este vorba şi nici nu este prezentat în detaliu – şi cu argumente „referatul comisiei interne" care a constatat imposibilitatea restituirii în natură.
Se constată aşadar că instanţa a făcut o corectă aplicare a principiului restituirii în natură conţinut de Legea nr. 10/2001 în art. 1.
Într-adevăr terenul revendicat a fost afectat de elemente de sistematizare acesta fiind şi motivul pentru care a fost expropriat, construirea Şcolii nr. 85.
S-a constatat însă existenţa în acest spaţiu a unor parcele libere care pot fi restituite în natură conform expertizei efectuate în cauză de ing. P.M.
De altfel şi expertul O.E. care a efectuat o expertiză asupra terenului revendicat în noiembrie 2002, la cererea V.A. şi depusă ca anexă la contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 7775/2007, face aceleaşi constatări, că terenul a fost afectat de construirea şcolii dar din aceasta o suprafaţă de 100 mp şi construcţia de 30 mp se pot restitui în natură.
Această constatare a fost confirmată ulterior în cadrul judecăţii contestaţiei, prin probele administrate în cauză şi necombătute de pârâtă cu alte probe ci numai prin comentariile făcute în căile de atac. La raportul de expertiză întocmit în cauză pârâta nu a formulat obiecţiuni.
Nici criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate.
Art. 274 C. proc. civ. care stabileşte obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată pentru partea care a căzut în pretenţii, stabileşte o regulă cât priveşte cuantumul acestora, în alin. (2) şi anume aceea potrivit căreia judecătorii nu pot micşora cheltuielile făcute de partea care a câştigat şi care a dovedit că le-a făcut.
O singură excepţie este îngăduită în art. 274 alin. (3) şi anume „ judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabelul onorariilor minimale ori de câte vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Ca urmare pentru aplicarea acestei măsuri îngăduită de dispoziţia normativă citată este nevoie ca instanţa să constate şi să motiveze, urmare probelor administrate pentru acest scop, existenţa unei dispoziţii.
Or, în cauză recurenta care nu a recunoscut pretenţiile reclamanţilor la primul termen pentru a putea fi exonerată de plata cheltuielilor de judecată, nu a produs probe în dovedirea susţinerii în sensul că onorariu perceput pentru asistenţa juridică în apel a reclamanţilor este prea mare.
Împrejurarea că în apel au existat „numai" două termene (unul fiind acordat la cererea apelantei pârâte nu este determinantă pentru susţinerea dispoziţiei onorariului faţă de natura cauzei având în vedere opunerea constantă a pârâtei la acţiunea reclamanţilor.
Pentru considerentele arătate constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti împotriva Deciziei nr. 441/A din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5177/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 4642/2009. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
