ICCJ. Decizia nr. 4459/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4459/2009

Dosar nr. 120/108/2008

Şedinţa publică din 2 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul F.N.I. a chemat în judecată Statul Român prin M.E.F. şi a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 500.001 lei, despăgubiri morale pentru eroare judiciară constând în sancţionarea sa disciplinară nelegală deoarece a solicitat să nu fie ţinut în arestul instanţei, alături de deţinuţi fumători.

Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa nr. 363 din 8 aprilie 2008 a anulat ca netimbrată acţiunea reclamantului.

Instanţa a reţinut că reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru de 1000 lei şi timbru judiciar de 5 lei, deşi la dispoziţia sa era consemnată suma de 9416,6 lei.

Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 168 din 26 iunie 2008 a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond.

S-a reţinut că apelantul – reclamant nu a făcut dovada plăţii taxei judiciare de timbru de 4 lei şi a timbrului judiciar de 0,15 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul. Cererea de recurs nu menţionează explicit motive de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Mai mult, dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele legale menţionate, astfel că urmează a se face aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi se va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva Deciziei nr. 168 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4459/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs