ICCJ. Decizia nr. 5323/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5323/2009
Dosar nr. 3353/113/2007
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 346 din 19 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia civilă, s-a respins ca fiind prescrisă acţiunea formulată de reclamantul G.E. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice (Ministerul Economiei şi Finanţelor) reprezentat de D.G.F.P. Brăila şi Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
Reclamantul a formulat cerere de despăgubiri în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen.
Prin încheierea din 25 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Brăila în dos. nr. 4147/2000 s-a admis cererea de revocare a arestării preventive formulate de reclamant şi s-a dispus punerea în libertate a sa de sub puterea mandatului nr. 131/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, neatacată cu recurs, care constituie data de referinţă de la care curge termenul pentru a se solicita despăgubirile.
Această dată se ia în calcul pentru formularea acţiunii şi nu sentinţa penală nr. 2743 din 22 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 95 din 9 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Brăila prin care s-a dispus achitarea reclamantului.
În sensul Codului de procedură penală, termenul de hotărâre include şi încheierile prin care se dispun măsuri cu caracter preventiv şi care sunt supuse căilor de atac separat de sentinţele sau deciziile pronunţate pe fondul cauzei.
Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen. acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504 C. proc. pen.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi data introducerii acţiunii, respectiv 25 octombrie 2007, s-a apreciat că dreptul la acţiune este prescris.
Prin Decizia civilă nr. 171/A din 24 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe, dispunându-se desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la aceeaşi instanţă.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele motive:
Prima instanţă a analizat cererea reclamantului în funcţie de condiţiile prevăzute de modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, aplicându-le retroactiv unei încheieri de revocare a măsurii arestării preventive pronunţate la 25 octombrie 2000.
Or, la acel moment, art. 504 alin. (2) C. proc. pen. prevedea că are dreptul la repararea pagubei şi persoana care a fost arestată iar ulterior, pentru motivele arătate la alin. (1), a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată.
Făcându-se trimitere şi la principiul constituţional al neretroactivităţii legii precum şi la faptul că actualele dispoziţii ale art. 504 C. proc. pen. nu cuprind dispoziţii mai favorabile în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, s-a apreciat că reclamantul este în termenul de promovare a acţiunii; acesta este de un an şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv data de 9 martie 2007.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâtul, criticând-o pentru următorul motiv ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de situaţia de fapt din speţă, singura dispoziţie legală aplicabilă este cea din art. 506 alin. (2) C. proc. pen.; termenul de prescripţie este de 18 luni şi a început să curgă la data de 25 octombrie 2000 când a fost pronunţată hotărârea de punere în libertate.
Caracterul activ al legii procesuale penale, care în principiu nu poate retroactiva sau ultraactiva şi pentru care nu se pune problema legii mai blânde, nu poate fi exprimat în raport de data când s-a săvârşit infracţiunea – ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfăşoară activitatea procesuală, faţă de care legea de procedură este activă.
Analizând Decizia de apel în raport de motivul de recurs formulat, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele motive:
Art. 504 alin. (2) C. proc. pen., în vigoare la data săvârşirii erorii judiciare imputate, prevedea că are dreptul la repararea pagubei şi persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, a fost scoasă sub urmărire sau achitată - a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/1998.
Art. 505 alin. (2) C. proc. pen. prevedea că acţiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală.
Art. 504 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 218/2003, prevede că are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal iar privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilite prin ordonanţă a procurorului sau hotărâre a instanţei.
Art. 506 alin. (2) C. proc. pen., din aceeaşi formă a Codului de procedură penală, prevede că acţiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului prevăzute de art. 504.
După cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, termenul de promovare a acţiunii în repararea prejudiciului curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv data de 9 martie 2007 când s-a pronunţat Decizia penală nr. 95 de către Tribunalul Brăila.
Nu i se poate imputa reclamantului că nu a formulat în anul 2000 o acţiune ale cărei condiţii de exercitare sunt reglementate prin Legea nr. 281/2003 şi care astfel, la data respectivă, nici nu erau cuprinse în procedura penală.
Această aplicare nu se poate face decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, concretizat prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României; normele procesual penale se aplică situaţiilor juridice care au luat naştere atât timp cât sunt în vigoare.
A accepta punctul de vedere al recurentului, ar însemna că reclamantul trebuia să formuleze acţiunea în termenul de 18 luni de la data hotărârii de revocare deşi, la acea dată, procedura penală nu recunoştea un asemenea drept, dispoziţiile procedurale fiind diferite.
Constatând, prin urmare, că nu este fondat motivul de recurs formulat, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. pen. şi să dispună în consecinţă.
Cererea intimatului-reclamant privind aplicarea unei amenzi judiciare şi plata de despăgubiri nu este fondată, întrucât în cauză nu sunt elemente care să justifice o rea-credinţă a recurentului, în condiţiile art. 1081 pct. 1 lit. a) şi art. 723 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Brăila împotriva deciziei nr. 171 A din 24 septembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Respinge ca nefondată cererea formulată de intimatul-reclamant privind aplicarea unei amenzi judiciare şi obligarea recurentului la plata de despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5335/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5315/2009. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
