ICCJ. Decizia nr. 5481/2009. Civil. Expropriere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5481/2009
Dosar nr. 3606/85/2007
Şedinţa publică din 12 mai 2009
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 589 din 26 mai 2008, a admis acţiunea formulată, la 21 septembrie 2007, de reclamantul B.Gh. împotriva pârâtului S.R. prin C.N.A.D.N.R.
A constatat nulitatea absolută parţială a hotărârilor nr. 69/2007, 58/2007 şi 5/2007 în ce priveşte întinderea suprafeţelor şi a cuantumului despăgubirilor acordate.
S-a stabilit o despăgubire de 40 €/m2 echivalent în lei la data plăţii pentru 1186,27 m2 (teren cu nr. parcelă 238/53) - (hotărârea nr. 69/2007).
S-a dispus exproprierea suprafeţei de 761 m2 cu despăgubire în acelaşi cuantum (40 6/m2) a terenului cu nr. parcelă 238/12/2 (hotărârea nr. 5/2007); exproprierea suprafeţei de 235 m2 cu despăgubire în acelaşi cuantum, teren cu nr. 238/12/3 (hotărârea nr. 58/2007 identificat de pârâtă cu nr. parcelă 238/12/3).
În motivarea acestor decizii s-a reţinut că reclamantul este proprietarul terenurilor cu destinaţie agricolă înscrise în titlul de proprietate nr. 1398/2005 inclus în parcelele în litigiu cu nr. 238/53 şi 238/12.
În vederea construirii „variantei ocolitoare a municipiului Sibiu" au fost emise trei hotărâri de expropriere a trei parcele deţinute în proprietate de reclamant, cu plata unor despăgubiri astfel:
- hotărârea nr. 58/2007 pentru teren cu nr. cadastral 4183, parcela nr. 238/12/3 de 132m2, cu despăgubiri de 4181 lei;
- hotărârea nr. 5/2007 pentru teren cu nr. cadastral 4182, parcela nr. 238/12/2 de 8 m2, cu despăgubiri de 253 lei.
- hotărârea nr. 69/2007 pentru terenul cu nr. cadastral 3818/3, parcelă cu nr. 238/53/3, de 1186,27 m2 eu despăgubiri de 37.570 lei
Proprietarul a atacat aceste hotărâri de expropriere solicitând exproprierea pentru întreaga suprafaţă de teren, întrucât urmare acestor exproprieri i-a fost fărâmiţat excesiv terenul rămas, şi în felul acesta i s-a diminuat valoarea. De asemenea, au fost contestate sumele acordate drept despăgubire, reclamantul susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţie.
Instanţa a constatat din raportul de expertiză că terenurile în discuţie, se află în extravilanul localităţii Şelimbăr la 300 m de D.J. Galaţi - Agnita, că se impunea o expropriere a suprafeţelor reţinute de expert la un preţ de 40 €/m2.
Pentru acest din urmă aspect s-a constatat că potrivit Legii nr. 233/1994 cuantumul despăgubirilor se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat prin expropriere şi că despăgubirea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 146/ A din 3 octombrie 2008, a respins apelul formulat de pârât.
În motivarea acestei soluţii curtea de apel a reţinut că nu se pot primi criticile din apel.
Astfel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor s-au avut în vedere art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 din Legea nr. 198/2004 potrivit căruia cererile se soluţionează conform dispoziţiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea despăgubirilor.
S-a constatat astfel că în cauză comisia de experţi s-a constituit conform cerinţei din trei experţi desemnaţi de instanţă, câte unul pentru fiecare parte. Experţii au fost topografi pentru că imobilul supus exproprierii este teren şi nu construcţie şi experţii au formulat concluziile pe baza metodelor ştiinţifice de evaluare stabilite de lege.
S-a mai reţinut că experţii în lucrarea lor au avut în vedere şi dispoziţiile Legii energiei electrice nr. 13/2002.
S-a arătat că nici critica referitoare la reperul de despăgubire 40 €/m2 nu este fondată, despăgubirile fiind acordate conform art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994 şi în raport de constatările expertizei.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs invocându-se în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt, în esenţă, s-a invocat că nici instanţa de fond nici cea de apel nu au luat în considerare observaţiile formulate la expertizele efectuate.
Legat de acest aspect s-a criticat Decizia atacată pentru că a stabilit un preţ de despăgubire 40 €/m2 deşi experţii au indicat 26,52 €/m2 iar expropriatul a solicitat 30 €/m2 şi deşi s-a făcut vorbire de regulile stabilite de Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 13/2007 în sensul că instanţa nu poate modifica cuantumul decât dacă valoarea este mai mică decât cea oferită de expropriator sau mai mare decât cea solicitată de expropriat.
O a doua critică s-a referit la nesocotirea de către experţi a dispoziţiilor Legii nr. 13/2007 privind energia electrică şi care au apreciat incorect suprafaţa afectată de expropriere, incluzând nelegal în cuantumul despăgubirilor şi zonele de protecţie şi de siguranţă, zone care potrivit art. 20 din Legea 13/2007 nu se expropriază, C.N.A.D.N.R. SA nefiind proprietarul reţelelor electrice.
Sub acest aspect s-a arătat că în cazul dedus judecăţii exproprierea s-a făcut pentru mutarea unor stâlpi de înaltă tensiune, prin această acţiune pârâta a pus la dispoziţia furnizorului de utilităţi terenul necesar pentru relocarea utilităţilor care se află pe drumul de centură şi de unde acestea trebuie mutate.
S-a mai criticat împrejurarea că experţii topografi nu au avut specialitatea de evaluatori imobiliari pentru a putea exprima opinia cât priveşte valoarea despăgubirilor.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este nelegală şi netemeinică.
Instanţa de apel investită cu criticile care au fost de altfel reluate şi în recurs, fără să facă o analiză a situaţiei de fapt şi de drept s-a rezumat la a constata că au fost respectate dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 din Legea nr. 198/2004, în sensul că s-au respectat la stabilirea despăgubirilor dispoziţiile prevăzute de art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Practic nu s-a răspuns la criticile formulate foarte precis cel puţin sub două aspecte, nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 13/2007 privind energia electrică şi respectiv încălcarea principiilor de stabilire a despăgubirilor şi fixarea unui preţ de referinţă, altul decât cel stabilit de experţi. Se constată întradevăr că prima instanţă nu a explicat motivul pentru care a fixat o altă valoare a despăgubirilor decât cea propusă de expertiză şi nu au operat nici criteriile avute în vedere la stabilirea sumei de 40 €/m2.
Instanţa de apel nu a sancţionat această scădere a sentinţei de fond după cum nu s-a preocupat nici de apărarea formulată de pârâtă cât priveşte includerea în terenul pentru care s-au acordat despăgubiri şi a suprafeţelor de protecţie care potrivit Legii nr. 13/2007 nu sunt supuse exproprierii.
Ca urmare, necercetându-se aspectele de nelegalitate invocate în condiţiile art. 245 C. proc. civ., s-a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică, şi constatând că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 304 pct. 91 şi art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite şi se va casa Decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării este necesar a se completa probele pentru determinarea cu exactitate a suprafeţelor expropriate, întinderea şi amplasarea acestora; dacă exproprierea, conform scopului precizat de pârât, s-a făcut cu respectarea Legii nr. 13/2007 cât priveşte suprafeţele de teren calificate drept zone de protecţie şi zone de siguranţă conform art. 20 din această lege.
Este, de asemenea, necesar a se verifica modalitatea de stabilire şi conformitatea cu dispoziţiile legale incidente a sumelor propuse drept despăgubire (tariful pentru metru pătrat de teren).
Se va verifica şi critica referitoare la respectarea de către experţi a condiţiei calificării necesare întocmirii expertizei, potrivit specializării în funcţie de obiectul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.N.AD.N.R. SA pentru S.R. împotriva deciziei nr. 146/ A din 3 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 545/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5401/2009. Civil → |
---|