ICCJ. Decizia nr. 5401/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5401/200.
Dosar nr. 1563/105/2007
Şedinţa publică din 11 mai 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarel.
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, la data de 10 martie 2008 sub nr. 1563/105/2008 contestatorii S.T.P., A.V.I. şi B.I.C., au chemat în judecată pe intimata Primăria municipiului Ploieşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Dispoziţiei nr. 11706 din 11 februarie 2008 emisă de Primăria municipiului Ploieşti şi obligarea Primarului municipiului Ploieşti să emită dispoziţie de acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru diferenţa de valoare încasată, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea de piaţă corespunzătoare pentru imobilul situat în 49 Ploieşti - ce se compune din casă, anexe şi teren aferent în suprafaţă de 304,50 mp, ce face obiectul notificării nr. 341/2001, înregistrată la Primăria municipiului Ploieşti sub 859/2005.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorilor contestatorilor, E.N.S. şi N.S., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1810/1943 de Tribunalul Prahova, secţia I-a, şi transcris sub nr. 1717/1943, fiind trecut în patrimoniul statului în 1950 fără titlu.
Au mai precizat contestatorii că numiţii E.S. şi N.S. şi-au schimbat numele în E.N. şi N.N., în prezent fiind decedaţi, astfel că reclamanţii sunt moştenitorii acestora conform certificatelor de moştenitor nr. 1233/1993 şi 1234/1993.
Au mai susţinut reclamanţii că imobilul în litigiu a fost dobândit de numita G.C. în baza unui schimb de locuinţă, motiv pentru care în prezentul imobilul din Ploieşti, jud. Prahova, nu mai poate fi restituit în natură.
Prin Dispoziţia nr. 11706/2008 şi comunicată în 13 februarie 20 intimata a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată prin Hotărârea nr. 250/2007, pentru imobilul situat în Ploieşti, cu motivarea că solicitarea a fost deja soluţionată de către Judecătoria Ploieşti care a emis sentinţa civilă nr. 12769/2001 prin care pentru imobilul revendicat s-au stabilit despăgubiri care au fost încasate de către notificanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 1280 din 18 aprilie 2008 Tribunalul Prahova a admis contestaţia, a dispus anularea dispoziţiei nr. 11706/2008 emisă de Primăria municipiului Ploieşti şi a constatat dreptul contestatoarelor de a beneficia de măsuri reparatorii reprezentând diferenţa dintre valoarea încasată cu titlu de despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare actuală a imobilului nerestituit situat în Ploieşti, jud. Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
A mai reţinut tribunalul că prin sentinţa civilă nr. 12769/2001 a Judecătoriei Ploieşti au fost acordate despăgubiri, însă acestea au fost plafonate la suma de 160.041.350 lei vechi echivalentul a 5000 dolari SUA la nivelul anului 2001 în baza Legii nr. 112/1995 şi este cert că între valoarea reală a imobilului expropriat şi despăgubirile de care reclamanţii au beneficiat prin efectul Legii nr. 112/1995, există o diferenţă, având în vedere zona situării imobilului, precum şi suprafaţa de teren aferentă.
Apelul declarat de intimata Primăria Municipiului Ploieşti împotriva sentinţei mai sus menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 245 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a avut în vedere următoarele argumente:
- prin dispoziţia contestată a fost respinsă cererea notificată a petiţionarelor motivat de faptul că solicitarea deja soluţionată de Judecătoria Ploieşti care a emis sentinţa civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 prin care pentru imobilul revendicat au fost stabilite despăgubiri încasate;
- litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 a Judecătoria Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă a avut la bază contestaţia formulată de unele din părţile din prezenta cauză sau de autorul acestora împotriva Hotărârii 52 din 13 februarie 1998 emisă de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 112/1995;
- pe parcursul soluţionării respectivului proces a intervenit o precizare a obiectului pricinii în sensul că acesta este dat de o acţiune în revendicare, dar în cele din urmă instanţa a procedat tot la acordarea de despăgubiri;
- litigiul a avut iniţial obiect contestaţie la Legea nr. 112/1995, iar soluţia pronunţată de instanţă în sensul acordării de despăgubiri nu este una specifică unei acţiuni în revendicare şi care urmăreşte, dobândirea bunului în materialitatea sa, iar nu un echivalent bănesc;
- în nota de fundamentare a Ministerului Finanţelor Publice şi care sta la baza încasării de către intimaţii din prezenta cauză a despăgubirilor în cuantum de 160.041.350 lei se face menţiunea că prin sentinţa Judecătoriei Ploieşti s-a constatat dreptul petiţionarilor de a beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 112/1995;
Raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi dat fiind faptul că despăgubirile încasate în precedent au avut la bază o hotărâre de acordare de măsuri reparatorii pronunţată într-un litigiu de respingerea de către Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 a demersului persoanelor îndreptăţite, iar după apariţia Legii nr. 10/2001 acestea au formulat notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, instanţa de apel a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat şi motivat recurs Primarul municipiului Ploieşti, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pe care însă nu le-a dezvoltat separate, critica vizând următoarele aspecte:
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dat fiind faptul că imobilul nu a fost înstrăinat potrivit Legii nr. 112/1995.
Instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, respectiv sentinţa civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001.
Analizând Decizia recurată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Critica potrivit căreia instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dat fiind faptul că imobilul nu a fost înstrăinat potrivit Legii nr. 112/1995, nu poate fi primită deoarece, astfel cum se observă din sentinţa civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, (fila 9-11 dosar fond) aceasta a avut la bază contestaţia formulată de unele din părţile din prezenta cauză sau de autorul acestora împotriva Hotărârii 52 din 13 februarie 1998 emisă de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 112/1995, instanţa procedând la acordarea de despăgubiri, valoarea acestora fiind derizorie.
După apariţia Legii nr. 10/2001, contestatorii au formulat notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând diferenţa dintre valoarea încasată cu titlu de despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, (respectiv sentinţa civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploieşti) actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare actuală a imobilului nerestituit situat în Ploieşti, jud. Prahova.
Astfel, corect au stabilit instanţele ca fiind incidente în prezenta cauză dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului."
Pentru aceleaşi argumente nici critica potrivit căreia instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, respectiv sentinţa civilă nr. 12769 din 17 octombrie 2001, nu se poate reţine ca fondată.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., să menţină Decizia curţii de apel şi să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 245 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5481/2009. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5390/2009. Civil → |
|---|
