ICCJ. Decizia nr. 5531/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5531/2009
Dosar nr. 8560/118/2007
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
D.L. şi M.M. au contestat dispoziţia nr. 3770 din 30 iulie 2007 emisă de Primarul municipiului Constanţa solicitând anularea parţială a acesteia în sensul restituirii în natură a diferenţei de teren în suprafaţă de 84 mp, situată în Constanţa, ori prin echivalent, sau despăgubiri conform art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, au cerut despăgubiri pentru construcţia existentă pe teren şi demolată în temeiul art. 11.5 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobată prin HG nr. 250/2007.
În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat că dispoziţia nr. 3770 din 30 iulie 2007 a rezolvat doar parţial notificarea adresată prin executorul judecătoresc Primăriei Constanţa în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 332,09 mp fără să se explice ce se întâmplă cu diferenţa de teren până la 416 mp solicitaţi şi cu despăgubirile pentru construcţia demolată. S-a mai susţinut că prin dispoziţia contestată nu s-a lămurit dacă imobilul în litigiu a fost preluat abuziv. Or, prin Decretul de expropriere nr. 69/1960 nepublicat a fost trecută în proprietatea statului de la autorii reclamanţilor (M.I. şi M.M.) numai construcţia care ulterior a fost demolată în anul 1986 iar terenul a fost preluat fără să se fi emis vreun act normativ sau administrativ.
Pe cale de consecinţă reclamanţii au considerat că atât construcţia cât şi terenul în discuţie au fost preluate fără titlu valabil fiind incidente dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001.
Totodată au susţinut că prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu impun persoanei îndreptăţite obligaţia de a determina „cât şi ce solicită", astfel că sintagma din dispoziţia atacată potrivit căreia ar fi cerut restituirea în natură numai a suprafeţei de 358 mp nu era conformă cu legea şi oricum a fost restituită numai suprafaţa de 332,09 mp fără să se precizeze motivul pentru care nu s-a restituit şi diferenţa.
În ceea ce priveşte construcţia, dispoziţia contestată menţionează doar că vor fi acordate despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 ceea ce face ca în realitate problema despăgubirilor pentru construcţie să nu-şi fi găsit rezolvarea.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa F.N. din 10 aprilie 2008 a admis în parte contestaţia, a dispus anularea în parte a dispoziţiei nr. 3770 din 30 iulie 2007 emisă de Primarul municipiului Constanţa şi restituirea în natură a suprafeţei de 416 mp teren situat în municipiul Constanţa, astfel cum a fost identificat prin anexele 1 şi 2 la raportul de expertiză topografică efectuată în cauză de către expert Jianu Nicolae, anexe parte integrantă a sentinţei şi cu vecinătăţile precizate în dispozitiv.
A respins cererea reclamanţilor de obligare a Primarului municipiului Constanţa la acordarea de despăgubiri în condiţiile solicitate de reclamanţi.
A menţinut celelalte prevederi ale Dispoziţiei nr. 3770 din 30 iulie 2007 emisă de Primarul municipiului Constanţa.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au probat dreptul de proprietate al autorilor lor pentru o suprafaţă totală de teren de 416 mp, aşa cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1328/1932 şi transcris sub nr. 1996/1931 la grefa Tribunalului Constanţa şi respectiv Decizia nr. 472 din 07 decembrie 1981 emisă de fostul Birou permanent al Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Constanţa în care se menţionează suprafaţa de 416 mp teren, adresa nr. X emisă de SPITVBL Constanţa privind istoricul de rol fiscal al imobilului în litigiu şi planul anexă nr. 119 din 21 ianuarie 1997 emisă de SC P. SA Constanţa.
Pe terenul în discuţie autoarea M.M. în baza autorizaţiei nr. 5191/1933 a edificat o construcţie.
Prin Decretul de expropriere nr. 284/1984 imobilul în litigiu a fost expropriat, în tabelul anexă la decret la poz. 137 figurând ca proprietari ai imobilului din Constanţa, succesorii M.S.I. şi P.G. cu teren în suprafaţă de 344 mp din care suprafaţa construită de 200,43 mp.
Conform procesului-verbal nr. 12 din 03 august 1984 Comisia judeţeană de evaluare a construcţiilor şi terenurilor a stabilit o despăgubire în sumă de 83.892 lei.
De asemenea, potrivit adresei din 03 octombrie 2006 a Serviciului de cadastru, în urma efectuării de măsurători topo cadastrale a reieşit o suprafaţă de 419,11 mp din care, suprafaţa ce se putea restitui în natură era de 332,09 mp.
Astfel fiind, prin dispoziţia contestată s-a reţinut greşit că reclamanţii au probat dreptul de proprietate numai pentru suprafaţa de 412,33 mp când de fapt, dovezile administrate atestă dreptul de proprietate al autorilor reclamanţilor, pentru o suprafaţă de teren de 416 mp.
Pe de altă parte, expertiza tehnică efectuată în cauză a constatat că în prezent, pe terenul în litigiu se află spaţiu verde în suprafaţă de 305 mp, alei în suprafaţă de 101 mp şi o parcare în suprafaţă de 10 mp, ceea ce a determinat judecătorul fondului să aprecieze că întrucât nici spaţiul şi nici aleile existente nu serveau unei utilităţi publice, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reclamanţilor le putea fi restituit în natură întreg terenul de 416 mp.
Referitor la despăgubirile vizând construcţia demolată, s-a conchis că în cauză corect s-a propus prin dispoziţia contestată acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 207/C din 24 septembrie 2008 a admis apelul declarat de Primarul municipiului Constanţa împotriva sentinţei F.N. din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestaţia.
Instanţa de apel a reţinut că deşi potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1328/1932 şi transcris sub nr. 1996/1932 la grefa Tribunalului Constanţa, autoarea iniţială M.S.M. a dobândit o suprafaţă de teren de 416 mp la adresa din Constanţa, la momentul preluării de către stat a imobilului în baza Legii nr. 4/1973 prin Decizia nr. 472 din 07 decembrie 1981 şi în temeiul Decretului nr. 248/1984, suprafaţa terenului era de 412,33 mp (68,33 mp+344 mp) astfel încât raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii se limitează pentru suprafaţa de teren preluată de stat (68,33 mp+344 mp).
Pe de altă parte, potrivit planului de situaţie întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, pe terenul în discuţie se află o alee de beton ce permite accesul din str. X, o parcare betonată şi spaţiu verde.
În acest context, conform art. 11(3) din Legea nr. 10/2001, apare cu evidenţă că zona în care este situat imobilul este sistematizată, lucrările pentru care s-a făcut exproprierea au fost realizate, iar terenul este parţial ocupat funcţional de lucrări de utilitate publică, respectiv alee de acces şi parcare.
Prin urmare, în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.
În contra menţionatei decizii au declarat recurs reclamanţii D.L. şi M.M. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 întrucât în accepţiunea textului sunt doar trei situaţii limitativ prevăzute în care nu se pot restitui în natură terenurile şi anume când sunt ocupate de construcţii autorizate, când sunt afectate de servituţi legale sau există amenajări de utilitate publică. Or, partea de alei nu reprezintă amenajări de utilitate publică, această sintagmă referindu-se şi la existenţa de conducte de gaz, electricitate, canalizare apă şi nu alee betonată.
Soluţia dată în apel îi prejudiciază pentru că s-a revenit la situaţia din dispoziţia contestată prin care se preluau 84 mp teren fără nici o precizare a temeiului pentru care nu se restituiau în natură, sau măcar prin echivalent.
De asemenea, instanţa de apel nu a delimitat printr-un supliment la raportul de expertiză suprafaţa restituită de 332,09 mp şi pentru care se putea intra în posesia terenului astfel încât sunt obligaţi să introducă o contestaţie la executare privind explicaţia întinderii dreptului lor.
Referitor la aleea betonată, recurenţii au învederat că aceasta nu reprezintă o amenajare de utilitate publică şi că accesul la parcarea existentă între blocuri se face prin două alei betonate astfel că în situaţia restituirii întregului teren de 416,11 mp accesul la parcare se poate realiza prin cea de a doua alee betonată.
Mai mult, accesul la parcare nu se realizează prin str. X ci prin str. Y pe unde există un drum asfaltat pentru autoturisme.
Per cale de consecinţă, recurenţii au solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei instanţei de fond.
Recursul este întemeiat pentru motivele ce succed.
Cu notificarea nr. 30109 din 28 februarie 2001 adresată Primăriei municipiului Constanţa M.M. şi D.L. au solicitat, în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a suprafeţei de teren de 358 mp situată în Constanţa, şi acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 58 mp care constituia diferenţa până la suprafaţa iniţială totalizând 416 mp, despăgubiri constând într-un alt teren echivalent din punct de vedere edilitar, urbanistic şi funcţional, iar în subsidiar în alte forme prevăzute la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la data notificării.
Notificatorii au învederat că imobilul în discuţie a aparţinut autorilor l.M.S. şi M.M. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1328 din 25 iunie 1932, transcris la grefa Tribunalului Constanţa sub nr. 1996/1932 şi că aceştia în baza autorizaţiei de construire nr. 5191 din 12 august 1933 au edificat o casă.
În anul 1960 construcţia a fost preluată abuziv de stat în vederea edificării ansamblului Gara Veche – Gara Nouă, iar demolarea a avut loc în anul 1986. Terenul a rămas liber pentru suprafaţa restituibilă de 358 mp având în vedere distanţa care trebuie să existe faţă de blocurile din zonă, numai diferenţa de 58 mp fiind afectată (fila 59 Dosar nr. 8560/118/2007).
Ulterior au solicitat despăgubiri şi pentru construcţia demolată.
Prin dispoziţia nr. 3770 din 30 iulie 2007 emisă de Primarul municipiului Constanţa s-a admis cererea de restituire în natură către notificatorii M.M. şi D.L., cărora li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a terenului în suprafaţă de 332,09 mp, conform planului de situaţie anexat, condiţionat de restituirea sumei de 413,25 RON reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor la momentul exproprierii.
În art. 2 al dispoziţiei s-a decis respingerea cererii de restituire în natură pentru suprafaţa de 3,67 mp pe considerentul că nu a fost făcută dovada proprietăţii la momentul exproprierii.
Art. 3 al aceleiaşi dispoziţii a statuat că pentru construcţia demolată şi pentru care s-au acordat despăgubiri conform actelor de expropriere, s-au propus despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (fila 7 Dosar nr. 8560/118/2007).
Din dosar a rezultat că imobilul în litigiu ce a constituit proprietatea autorilor M.S. şi M.M. a fost preluat de stat în două etape. Astfel, prin Decizia nr. 472 din 07 noiembrie 1984, emisă de fostul Birou permanent al Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Constanţa, în baza Legii nr. 4/1973 şi a opţiunii formulate de autoarea M.M., s-a trecut în proprietatea statului apartamentul compus din două camere şi dependinţe în suprafaţă de 68,33 mp împreună cu terenul indiviz aferent apartamentului în suprafaţă de 68,33 mp din suprafaţa totală de 416 mp, întrucât reprezenta cea de a doua locuinţă neînstrăinată în termenul legal urmând a se achita fostei proprietare suma de 27.202 lei reprezentând contravaloarea imobilului.
Ulterior, prin Decretul nr. 248 din 11 iulie 1984, în scopul construirii în municipiul Constanţa a unui număr de 2131 apartamente şi a dotărilor comerciale şi tehnico-edilitare aferente în ansamblul de locuinţe s-a dispus exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a terenurilor în suprafaţă de 21.915 mp, construcţiilor în suprafaţă de 10.186,81 mp, precum şi împrejmuirilor în suprafaţă de 1035,25 m, proprietatea persoanelor prevăzute în anexa 1 la decret (fila 138 Dosar nr. 8560/118/2007).
În menţionata anexă apare că imobilul a fost expropriat de la M.I. şi P.D.G. descendenţii autorilor iniţiali M.M. şi M.S. şi pe care aceştia i-au moştenit (filele 105, 106 Dosar nr. 8560/118/2007) şi că s-a preluat o suprafaţă de teren de 344 mp şi o construcţie în suprafaţă de 200,93 mp cum şi împrejmuiri de 148,66 m (fila 141 Dosar nr. 8560/118/2007).
Din examinarea acestor înscrisuri coroborate şi cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1238/1932 de Tribunalul judeţean Constanţa, transcris sub nr. 1996/1932 la grefa Tribunalului Constanţa (filele 40 şi 100 Dosar nr. 8560/118/2007) rezultă fără echivoc că autorii reclamanţilor respectiv M.M. a avut în proprietate o suprafaţă de teren de 416 mp, întinderea acestui teren fiind confirmată, aşa cum deja s-a relevat chiar prin Decizia nr. 472 din 07 decembrie 1981 a fostului Comitet executiv al Consiliului popular al judeţului Constanţa.
Astfel fiind, critica recurenţilor, la rândul lor moştenitori ai descendenţilor M.I. şi P.G. potrivit căreia erau îndrituiţi la măsuri reparatorii pentru întreg terenul de 416 mp ce a aparţinut ascendenţilor lor este corectă.
În adevăr, dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 invocate de instanţa de apel îşi găsesc aplicarea numai „în absenţa unor probe contrare" ori în speţă aşa cum deja s-a evidenţiat, reclamanţii au prezentat titlul de proprietate al autorilor lor care atestă întinderea terenului în discuţie ca fiind de 416 mp şi prin urmare nu se poate lua în calcul suprafaţa înscrisă în decretul de expropriere, aşa cum greşit a procedat instanţa de apel.
Astfel fiind şi având în vedere că prin dispoziţia contestată s-a restituit în natură notificatorilor o suprafaţă de teren de 322,09 mp aceştia urmează a beneficia pentru diferenţa de teren la care sunt îndrituiţi de 84 mp (416 mp – 322 mp) de măsuri reparatorii în echivalent, probele dosarului atestând că cei 84 mp sunt afectaţi de utilităţi publice în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În acest sens, planul de situaţie întocmit de SC B.G. SRL Târgovişte şi însuşit de Primăria municipiului Constanţa – Serviciul cadastru (filele 26-28 Dosar nr. 8560/118/2007 apel) evidenţiază că pe respectivul teren sunt amplasate o alee betonată, ce permite accesul din str. X, o parcare betonată şi spaţiu verde, amenajări de utilitate publică ce deservesc ansamblul de locuinţe pentru edificarea cărora a fost dispusă exproprierea conform Decretului nr. 248/1984, în cuprinsul căruia de altfel s-a făcut expres vorbire despre dotări tehnico-edilitare aferente (fila 117 Dosar nr. 8560/118/2007).
Prin urmare, critica recurenţilor în sensul că greşit li s-a refuzat restituirea în natură şi a terenului de 84 mp nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât art. 11 pct. 3 cu trimitere la art. 10.3 din norma metodologică aprobată prin HG nr. 250/2007 obligă unitatea deţinătoare să verifice destinaţia actuală a terenului solicitat pentru a nu fi afectate căile de acces, existenţa pe terenul respectiv a unor parcări amenajate şi altele asemenea, cum este şi cazul în speţă.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia instanţa de apel trebuia să delimiteze printr-un supliment la expertiza tehnică efectuată la instanţa de fond, suprafaţa restituită prin dispoziţie de 332,09 mp pentru a facilita reclamanţilor-recurenţi intrarea în posesie cât timp ei înşişi nu au cerut o atare probă, iar apelul fusese formulat de unitatea deţinătoare şi prin urmare instanţa de control judiciar era obligată să se pronunţe în limitele sesizării acestei părţi.
Astfel fiind, recursul urmează a fi admis pentru considerentele expuse, a casa în parte hotărârile pronunţate în fond şi apel şi a modifica art. 3 din dispoziţia nr. 3770 din 30 iulie 2007 emisă de Primarul municipiului Constanţa în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 84 mp ce nu poate fi restituit în natură conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Totodată urmează a fi anulat art. 2 din aceeaşi dispoziţie şi a fi menţinute celelalte prevederi ale sentinţei şi deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii D.L. şi M.M. împotriva Deciziei nr. 207/C din 24 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, în parte, în sensul că modifică art. 3 al dispoziţiei nr. 3770 din 30 iulie 2007 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, după cum urmează:
Pentru terenul de 84 mp situat în Municipiul Constanţa, ce nu poate fi restituit în natură şi construcţia demolată de la aceeaşi adresă, se propune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente.
Anulează art. 2 din aceeaşi dispoziţie.
Menţine celelalte măsuri dispuse prin sentinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5450/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5442/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
