ICCJ. Decizia nr. 6456/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6456/2009
Dosar nr. 1710/120/2007
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 1710/120 din 15 martie 2007, reclamanta M.Ş. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2154 din 2 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Târgovişte, prin care i-a fost respinsă notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că a solicitat restituirea în natură a unui teren de 160 mp situat în Târgovişte, şi a construcţiei de pe acest teren (229,84 mp din care suprafaţa utilă 179,99 mp), imobile moştenite de la numita L.E.(decedată la 2 martie 1987), prin succesiune testamentară conform testamentului autentificat la notariatul de Stat Dâmboviţa sub nr. 3800 din 3 iulie 1986.
S-a mai arătat că, respingerea notificării s-a datorat faptului că reclamanta nu este persoană îndreptăţită la restituirea bunurilor, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind proprietara bunului solicitat, ignorându-se art. 4 alin. (2) potrivit căruia de măsurile reparatorii beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
De asemenea, în mod greşit notificarea a răspuns doar solicitării de retrocedare a terenului, fără a face referire la construcţia ce se afla pe acest teren, precum şi la împrejurarea potrivit căreia, deşi nu este posibilă restituirea în natură (terenul fiind ocupat de o parcare de interes public, iar construcţia demolată), nu s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.
Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 695 din 12 iulie 2007 prin care a admis în partecontestaţiaformulată de reclamantă. Aanulatdispoziţia nr. 2154 din 02 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Târgovişte şi a constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 160 mp situat în intravilanul municipiului Târgovişte.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost obligat pârâtul să întocmească şi să înainteze şi propunerea de acordare a despăgubirilor Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea acestora, respingându-se capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru locuinţa preluată şi demolată, ca inadmisibil.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin notificarea formulată, reclamantă a solicitat măsuri reparatorii numai pentru imobilul teren, nu şi pentru construcţie, acesta fiind motivul pentru care pârâtul nu s-a pronunţat prin dispoziţie cu privire la construcţie. Deşi în preambulul notificării se face un scurt istoric al preluării celor două imobile, în ultima frază reclamanta a solicitat în mod expres restituirea în natură a terenului, fie şi sub un alt amplasament, dacă retrocedarea celui iniţial nu este posibilă.
Faţă de această împrejurare, instanţa a înlăturat susţinerea reclamantei potrivit căreia a pretins despăgubiri pentru construcţia demolată, deoarece termenii notificării sunt evidenţi, altfel s-ar eluda dispoziţiile Legii 10/2001, în sensul acordării măsurilor reparatorii fără parcurgerea procedurii prealabile, care este obligatorie.
Cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru teren de asemenea, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1.4 lit. c) din Normele Metodologice de aplicarea Legii 10/2001 care se referă la inaplicabilitatea Legii 10/2001 pentru terenurile din intravilan, ce puteau fi dobândite numai prin moştenire legală, deoarece potrivit acestor norme, excluderea acestui act normativ de la beneficiul reparaţiilor este argumentată prin faptul că legiuitorul de după 1989 a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul sau vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate (fiind vorba de Legea 18/1991).
Or, construcţia aflată pe terenul în litigiu a fost demolată conform Decretului. 62/1987, iar ulterior nu s-a edificat o altă construcţie care să fie vândută unei alte persoane ce ar putea invoca legea fondului funciar pentru constituirea dreptului de proprietate. Terenul este liber şi afectat unei parcări publice.
A mai apreciat instanţa, că este neîntemeiată apărarea pârâtului conform căreia, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii în calitate de proprietară şi nu ca moştenitoare testamentară a autoarei L.E., caz în care ar fi fost îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul art. 4 alin. (2) din Leg. 10/2001.
Aceasta, întrucât în cuprinsul notificării, reclamanta precizează că solicită aplicarea Legii 10/2001 ca fost proprietar al imobilului situat în Târgovişte, dobândit prin moştenire, ca unic succesor al defunctei L.E.
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamanta M.S., cât şi intimata Primăria Municipiului Târgovişte - prin primar, considerând-o nelegală şi netemeinică.
1) Reclamanta M.S. a criticat hotărârea pronunţată întrucât în mod greşit i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent doar pentru imobilul teren în suprafaţă de 160 mp nu si pentru construcţia ce a existat pe acesta şi pentru care a primit o despăgubire bănească derizorie la acea vreme, fără să i se acorde şi o altă locuinţă în schimb, aşa cum prevedea legislaţia vremii.
A mai precizat apelanta că nu s-a făcut o interpretare corectă a actelor depuse la dosar, respectiv a notificării ce a fost înaintată intimatei precum şi a dispoz. codului civil, respectiv art. 977 - 978 şi art. 982 C. civ., cât şi art. 50 alin. (1) din Leg. 10/2001.
2) În apelul declarat, Primăria Municipiului Târgovişte - prin primar a arătat că soluţia este nelegală, întrucât greşit instanţa a acordat reclamantei dreptul la măsuri reparatorii pentru teren, deoarece la data la care a intervenit exproprierea, terenul intrase deja în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi în aceste condiţii aceasta nu mai putea beneficia de măsuri reparatorii.
De asemenea, instanţa nu a avut în vedere că notificarea formulată de reclamantă, s-a făcut în calitate de proprietară a terenului şi nu în calitate de moştenitoare a numitei L.E., apreciind că preluarea abuzivă a acestuia a intervenit o dată cu preluarea imobilului construcţie şi nu prin efectul Legea nr. 58/1974.
Apelurile au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 411 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut că în cauză s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei, raportat la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi la calitatea de succesoare testamentară a acesteia faţă de autoarea L.E.(proprietara imobilului).
Tot astfel, împrejurarea că în notificare reclamanta şi-a indicat calitatea de proprietară a fost apreciată ca lipsită de relevanţă, câtă vreme din motivarea notificării rezulta că este avută în vedere proprietatea transmisă pe cale succesorală.
Susţinerea apelantei-reclamante, conform căreia ar fi solicitat măsuri reparatorii şi pentru construcţia demolată (fiind interpretată greşit notificarea de către instanţă), a fost înlăturată cu motivarea că cererea acesteia, la restituire prin echivalent, nu a făcut referire la construcţia expropriată, cu privire la care, dimpotrivă, s-a arătat că au fost primite despăgubiri.
Ca atare, s-a concluzionat că pentru imobilul-construcţie reclamanta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi deci, nu este îndreptăţită la despăgubiri pentru acesta.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi.
1) Reclamanta a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
- Instanţa a apreciat greşit, cu încălcarea legii că, potrivit notificării transmise, măsurile reparatorii solicitate nu au privit decât imobilul-teren (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Aceasta, în condiţiile în care, pe cale de interpretare, pornindu-se de la paragraful din notificare în care se arată că „pentru construcţie a fost primită o despăgubire bănească derizorie" şi că „nu a fost primită o locuinţă în schimb, aşa cum prevedea legislaţia vremii", trebuia să se desprindă intenţia clară a solicitării de măsuri reparatorii şi pentru construcţie.
Instanţa avea obligaţia, conform art. 978 C. civ., să interpreteze clauzele îndoielnice în sensul în care ele produc efecte juridice pentru că altminteri, nu ar fi avut nici un sens evocarea în conţinutul notificării a imobilului-construcţie.
- De asemenea, trebuia realizată o interpretare coordonată a actului, în sensul art. 982 C. civ., („toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele") şi astfel, reieşea cu claritate că menţionarea imobilului-construcţie în notificare s-a făcut cu intenţia de a solicita revendicarea acestuia.
- Instanţa trebuia să acorde prioritate voinţei reale (interne) a părţilor, potrivit art. 977 C. civ., care precizează că „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor".
În felul acesta, rezulta că voinţa reală a recurentei-reclamante a fost aceea de a solicita şi restituirea imobilului-construcţie.
- Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) întrucât, prin prisma argumentelor expuse în dezvoltarea motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., rezultă că înţelesul neîndoielnic al notificării a fost de a solicita şi restituirea imobilului-construcţie.
2. Recurentul Municipiul Târgovişte a formulat critici cu referire la motivele prev. de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
- În mod greşit, cu nesocotirea notificării şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa a apreciat că reclamanta a formulat notificarea în calitate de moştenitor testamentar, deşi aceasta şi-a indicat calitatea de proprietar deposedat prin exproprierea din 1987.
Or, reclamanta nu a exercitat niciodată atributele dreptului de proprietate asupra terenului întrucât bunul intrase în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, acesta fiind şi motivul pentru care notificarea a fost respinsă.
- Întrucât notificarea a fost formulată de către reclamantă în calitate de proprietar al bunului preluat de stat prin expropriere, urmează să se constate că aceasta nu şi-a justificat calitatea de persoană îndreptăţită, deoarece la data la care a intervenit exproprierea, terenul intrase deja în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Drept urmare, invocarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu are relevanţă în speţă, câtă vreme notificarea nu s-a făcut în calitate de moştenitor, ci în calitate de proprietar deposedat.
Examinând criticile deduse judecăţii prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
1) Cu privire la recursul reclamantei, este neîntemeiată susţinerea acesteia potrivit căreia solicitarea de restituire cuprinsă în notificarea transmisă conform Legii nr. 10/2001, ar fi fost greşit interpretată.
Încercând să demonstreze o nesocotire a limitelor învestirii de către entitatea căreia i-a fost trimisă notificarea, recurenta-reclamantă pretinde că a cerut ca măsurile reparatorii să fie acordate nu numai pentru teren, ci şi pentru construcţia demolată.
În acest sens, recurenta face referire la regulile de interpretare a convenţiilor pentru situaţia clauzelor îndoielnice (art. 978 C. civ.), la interpretarea sistematică (art. 982 C. civ.) şi la interpretarea corespunzătoare voinţei interne a părţilor (art. 977 C. civ.), pretinzând ă aceste dispoziţii legale ar fi fost nesocotite de instanţă în soluţionarea cauzei.
Or, asemenea critici sunt lipsite de pertinenţă, în condiţiile în care normele legale menţionate vizează interpretarea actului juridic în înţelesul de negotium, situaţie căreia nu i se poate asimila notificarea formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001, care este un act procedural respectiv, acel act care iniţiază procedura de restituire a imobilelor.
Unui asemenea act, pentru a i se determina efectele juridice, nu-i sunt incidente normele de interpretare de drept comun aplicabile convenţiilor (sau actelor juridice unilaterale), ci prevederile legii speciale (art. 22 din Legea nr. 10/2001), care îi stabilesc conţinutul şi consecinţele juridice.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea va cuprinde „denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia".
Raportându-se la aceste dispoziţii legale şi la conţinutul notificării, instanţele fondului au stabilit în mod corect, faţă de menţiunea expresă a notificatorului, că acesta a solicitat restituirea „imobilului-teren de construcţie în suprafaţă de 160 mp pe vechiul amplasament sau, dacă acest lucru nu este obiectiv posibil, în alt amplasament în zona ultracentrală".
Împrejurarea că în conţinutul notificării se face referire şi la construcţia care a fost demolată şi pentru care s-a primit o despăgubire bănească derizorie nu poate avea semnificaţia pretinsă de recurentă decât cu încălcarea dispoz. art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 menţionate anterior.
Este vorba de asemenea, de eludarea prevederilor art. 22 alin. (1) din legea menţionată, în condiţiile în care imobilul-construcţie nefiind solicitat prin notificare, s-ar admite discutarea pretenţiilor asupra acestuia direct în instanţă, cu nesocotirea astfel, a procedurii prealabile.
Rezultă că, în determinarea limitelor învestirii sub aspectul fondului măsurilor reparatorii şi ulterior, în procedura judiciară, instanţele fondului au făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind neîntemeiat.
- În ce priveşte interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi astfel, aplicabilitatea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta face de fapt, trimitere la argumentele care au susţinut motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind în realitate, o critică indicată în mod formal, fără dezvoltarea considerentelor care să o susţină.
2) Recursul pârâtului este de asemenea, nefondat, având în vedere următoarele:
Susţinând că reclamanta nu şi-a demonstrat în cauză calitatea de persoană îndreptăţită, pârâtul face trimitere la conţinutul aceleiaşi notificări, din care ar rezulta că solicitarea de restituire a fost formulată prin indicarea calităţii de proprietar deposedat, iar nu a aceleia de moştenitor al proprietarului deposedat, pentru a face incidente dispoz. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Critica este nefondată, în condiţiile în care, precizându-şi calitatea de persoană îndreptăţită, reclamanta a arătat că este „fost proprietar al imobilului, ca unic moştenitor al defunctei L.E."
Cum L.E. a fost proprietară a imobilului – teren şi construcţie –, iar terenul a fost trecut în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, întrucât reclamanta era moştenitor testamentar (iar dobândirea terenurilor la acel moment se putea realiza doar pe calea succesiunii legale), rezultă că aceasta avea vocaţia de a solicita restituirea terenului, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, instanţele au făcut o corectă aplicare a normei legale menţionate care recunoaşte beneficiul legii şi „moştenitorilor legali sau testamentari ai persoanelor juridice îndreptăţite".
Împrejurarea că în conţinutul notificării reclamanta şi-a precizat calitatea de proprietar al bunului trebuie pusă în legătură cu motivarea ulterioară, respectiv, că este „unică moştenitoare a defunctei L.E."
Probele administrate în cauză (testamentul, certificatul de moştenitor) au justificat această calitate, iar dispoziţiile legale (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001) în care se încadrează situaţia reclamantei îi conferă acesteia statutul de persoană îndreptăţită.
Or, în pofida acestei evidenţe şi fără să aibă un fundament legal în demersul său judiciar, recurentul-pârât contestă calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, limitându-se la un considerent pur formal, pe care îl deduce din împrejurarea că în notificare a fost indicată în mod direct calitatea de proprietar al bunului în persoana notificatei.
Se ignoră astfel în mod voit faptul că respectiva calitate de proprietar se grefa, în realitate, pe aceea de moştenitor al titularului dreptului de proprietate care făcuse obiectul deposedării abuzive.
Potrivit considerentelor arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite nefondate, astfel încât şi recursul pârâtului va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M.Ş. şi de Municipiul Târgovişte prin Primar împotriva Deciziei nr. 411 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6468/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6416/2009. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
