ICCJ. Decizia nr. 5774/2009. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5774/2009
Dosar nr. 34361/3/2006
Şedinţa publică din 20 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la 10 octombrie 2006 sub numărul 34361/3/2007 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, P.I. şi P.V. au solicitat în contradictoriu cu E.M., M.E. şi Biroul Executoriului Judecătoresc G.D., pe calea contestaţiei la executare.
1) anularea menţiunii investirii cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 10 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în raport de dispozitiunile art. 296 C. proc. civ. raportat la art. 63 din Legea nr. 304/2004 şi urmare a admiterii acestui capăt de cerere.
2) anularea pe calea contestaţiei la executare a procesului verbal emis la data de 2 octombrie 2006 de Biroul Executoriului Judecătoresc G.D.;
3) anularea încheierii din data de 9 iunie 2006 prin care Judecătoria sectorului 1 a admis cererea de încuviinţare a executării silite de bunuri mobile cât şi anularea încheierii din 9 iunie 2006 a aceleiaşi instanţe în dosarul nr. 2061/2006 cu privire la predarea bunului imobil.
4) anularea dosarului de executare nr. 591/2006 a Biroului Executoriului Judecătoresc G.D.
5) repunerea părţilor în situaţia anterioară executării silite începută ca urmare a celor două procese verbale susmenţionate.
6) întoarcerea executării silite.
7) restituirea bunurilor mobile, creanţă încasată de executorul judecătoresc în context şi pentru intimatul E. (cheltuieli de judecată).
8) contestaţie la executarea solicită fondată pe art. 399 C. proc. civ. privind înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu cu privire la dispozitivul sentinţei civile nr. 50/2001 a Tribunalului Bucureşti ca urmare a neconcordanţei între considerentele sentinţei şi dispozitiv cu privire la numărul încăperilor apartamentului nr. 4 din sector 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1712 din 13 decembrie 2006, Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, în raport de dispoziţiunile art. 373 pct. 3 C. proc. civ. a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea capetelor de cerere 2-7 din contestaţia formulată şi a dispus declinarea competenţei soluţionării acestora în favoarea Judecătoriei sectorului 1 ca efect al disjungerii lor pentru restul capetelor de cerere 1 şi 8 din contestaţie, fixând ulterior un nou termen pentru continuarea judecăţii.
Prin sentinţa nr. 1264 din 10 octombrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte contestaţia la executare şi a lămurit dispozitivul sentinţei nr. 450 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul că pârâţii contestatori sunt obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 4 din imobilul situat în Bucureşti sector 1, astfel cum este identificat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 27/112 din 1996.
Capătul de cerere privind contestaţia faţă de învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 50 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respins ca neîntemeiat şi tot astfel a fost respins şi capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la punctul 1 al contestaţiei, referitoare la investirea cu formulă executorie a sentinţei nr. 50/2001, motivată în drept pe dispoziţiile art. 269 C. proc. civ. raportat la art. 63 din Legea nr. 304/2004, instanţa a avut în vedere considerentele deciziei nr. 471 din 17 mai 2007 a Curţii Constituţionale pronunţată la excepţia de neconstituţionalitate a textelor de lege care au constituit temeiul pct. 1 al contestaţiei.
În ce priveşte contestaţia la executare, vizând lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului sentinţei nr. 50/2001 fondată în drept pe dispoziţiunile art. 399 C. proc. civ. şi care a format pct. 8 al cererii, tribunalul a concluzionat că în cauză sunt întrunite cerinţele textului de lege pe care petiţionarii şi-au întemeiat contestaţia, dispunând ca pârâta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 4 situat în Bucureşti, astfel cum acesta este identificat în titlul de proprietate reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 27/112/1996. Prin Decizia nr. 169 din 10 martie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorii P.I. şi P.V. împotriva sentinţei nr. 1264 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu E.M. şi M.E.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a statuat că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiunilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., a fost respectat principiul disponibilităţii procesului civil precum şi dispozitiunile art. 399 C. proc. civ.
Cerinţa motivării hotărârii este satisfăcută dacă instanţa dă un răspuns global sau implicit criticilor şi argumentelor formulate de părţi.
Argumentarea instanţei potrivit căreia s-au avut în vedere aceleaşi considerente ca şi acelea avute în vedere de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiunilor art. 269 C. proc. civ., nu echivalează cu o nemotivare a sentinţei de vreme ce permite exercitarea controlului legalităţii hotărârii criticate cu ocazia exercitării căilor de atac. Această motivare se complineşte cu aceea din încheierea din 24 ianuarie 2007 prin care instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate invocată de contestatori.
Curtea de apel a înlăturat şi critica referitoare la nesoluţionarea capetelor de cerere 2-7, de vreme ce prin sentinţa civilă nr. 1712 din 13 decembrie 2006, admiţându-se excepţia de necompetenţă materială a tribunalului s-a dispus irevocabil disjungerea acestora şi declinarea competenţei în favoarea judecătoriei.
Prin Decizia nr. 345 din 12 mai 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 169 din 10 martie 2008 a aceleiaşi instanţe, formulată de E.M. în contradictoriu cu apelanţii-contestatori P.I., P.V. şi ceilalţi intimaţi M.E. şi Biroul Executorului Judecătoresc G.D., pentru acordarea cheltuielilor de judecată aferente contractului de asistenţă juridică.
S-a reţinut că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 2812 C. proc. civ. deoarece cu ocazia concluziilor puse în apel, E.M. nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei nr. 169 A din 10 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au declarat recurs contestatorii P.I. şi P.V., motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- În motivarea recursului contestatorii susţin că nu au investit instanţa cu lămurirea dispozitivului sentinţei, astfel că aceasta s-a pronunţat mai mult decât i s-a cerut.
- Sesizând contradicţia între considerente şi dispozitiv contestatorii P.I. şi V. afirmă că sentinţa nr. 1264 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti nu poate fi pusă în executare cu atât mai mult cu cât în imobilul respectiv îşi are domiciliul şi fiica acestora P.B., iar evacuarea nu poate opera de vreme ce titlul acestora de proprietate nu a fost anulat printr-o hotărâre irevocabilă.
- Invocând încălcarea prevederilor art. 261 C. proc. civ., recurenţii arată că instanţa de fond respingând contestaţia se referă la considerentele deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiunilor art. 269 C. proc. civ., deşi era datoare să arate propriile considerente care au condus la formarea convingerii că soluţia pronunţată este aceea corectă. Acest mod de a proceda reclama reformarea hotărârii pronunţată în apel.
- În cel de al treilea motiv de recurs recurenţii susţin că hotărârea este lipsită de temei legal, deoarece instanţa de apel a aplicat greşit legea, considerând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 399 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă a dispus lămurirea titlului executoriu - considerând că acest lucru se impune în cauză întrucât din cuprinsul actelor depuse la dosar rezultă o seamă de neconcordante.
Recursul este nefondat.
În temeiul art. 399 C. proc. civ., dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ. se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză că înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.
Prin cuvintele „înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului" se înţelege tot ce se referă la forţa executorie a titlului.
În speţă, instanţa aplicând în cauză dispoziţiunile art. 399 C. proc. civ., text în temeiul căruia recurenţii şi-au fondat explicit contestaţia, a asigurat executarea sentinţei civile nr. 50 din 17 ianuarie 2001, care constituie titlul executoriu, înlăturând neconcordanţele privitoare la compunerea imobilului - în sensul că pârâţii sunt obligaţi să lase intimaţilor-reclamanţi în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 4 din Bucureşti, astfel cum este identificat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 27/112 din 1996.
Tribunalul, ca instanţă de fond nu a înfrânt principiul disponibilităţii, ci s-a înscris în exigenţele art. 399 C. proc. civ., text pe care recurenţii P. şi-au întemeiat explicit contestaţia.
Finalitatea textului procedural este legată de asigurarea executării titlului, în speţă sentinţa nr. 50/2001 în limitele legale, iar înlăturarea pretinsei contradicţii între considerente şi dispozitiv nu reprezintă un scop în sine ci o garanţie a legalităţii executării titlului, ceea ce instanţa a şi înfăptuit prin sentinţa nr. 1264/2007 a Tribunalului Bucureşti menţinută în apel.
De fapt, prin invocarea neconcordanţei dintre considerente şi dispozitiv pe care în niciuna din fazele procesuale contestatorul nu Ie-a explicitat, a tins de fapt la anularea titlului executoriu, ceea ce în faza executării şi pe calea contestaţiei întemeiată pe art. 399 C. proc. civ. nu mai este posibil.
Împrejurarea potrivit căreia imobilul în litigiu la care se referă sentinţa nr. 50/2001 este ocupat şi de P.B., fiica contestatorilor, este o problemă invocată pentru prima oară în recurs şi care depăşeşte limitele de investire ale instanţei prin cererea ce i-a fost adresată şi tot în aceiaşi termeni se pune problema şi în legătură cu împrejurarea potrivit căreia contestatorii-recurenţi deţin titlu de proprietate pentru imobilul din care li se cere evacuarea.
Din acest punct de vedere, primul şi cel de al treilea motiv de recurs sunt nefondate.
Instanţa de apel a reţinut corect că sentinţa nr. 1264/2007 a Tribunalului Bucureşti este motivată, împrumutând motivarea deciziei nr. 171 din 17 mai 2007 a Curţii Constituţionale căreia i-a adăugat şi propria motivare din încheierea din 14 ianuarie 2007 prin care a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiunilor art. 269 C. proc. civ., irevocată de contestatorii-recurenţi.
Era normal ca instanţa să se refere la motivarea deciziei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, de vreme ce motivul de anulare a investirii cu formula executorie a sentinţei civile nr. 50 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, avea un caracter formal, deoarece viza inadvertenţa dintre dispoziţiunile art. 269 C. proc. civ. şi art. 63 din Legea nr. 304/2004, şi care a constituit şi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, fără a pune în discuţie alte aspecte susceptibile de a fi analizate distinct de această excepţie.
Modul de a proceda al instanţei face posibil controlul de legalitate în procedura de reformare a sentinţei, căci hotărârea se consideră motivată dacă din întregul său rezultă că instanţa a răspuns argumentelor în mod implicit, fără a fi necesar un răspuns special pentru fiecare argument invocat, aşa cum de fapt s-a reţinut în esenţă şi în Decizia pronunţată în apel.
Aşa fiind, critica din cel de al doilea motiv de recurs este şi ea nefondată.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul contestatorilor P.I. şi P.V. va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 345 A din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs şi E.M., arătând în esenţă că în mod greşit nu i-a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 169 A din 10 martie 2008 privind acordarea cheltuielilor de judecată, de vreme ce a depus actele doveditoare a acestor cheltuieli, chiar dacă ele nu au fost solicitate.
Şi recursul intimatei-contestatoare E.M. este nefondat.
Depunerea actelor doveditoare ale cheltuielilor de judecată nu presupune şi acordarea acestora de vreme ce ele nu au fost solicitate, aşa cum se reţine din încheierea de dezbateri, când părţile au pus concluzii.
În temeiul principiului disponibilităţii ce stă la baza procesului civil, regăsit în art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi nicidecum asupra altor aspecte cu care nu au fost sesizate, chiar dacă în privinţa acestora există probe la dosar, aşa cum este situaţia în cauza de fată.
În temeiul art. 312 C. proc. civ. şi recursul intimatei E.M. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii P.I., P.V. împotriva deciziei nr. 169 din 10 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi de pârâta E.M. împotriva deciziei nr. 345 A din 12 mai 2008 a aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5775/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5633/2009. Civil → |
|---|
