ICCJ. Decizia nr. 5846/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.5846/200.

Dosar nr. 10308/1/200.

Şedinţa publică din 21 mai 2009

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 decembrie 2008, N.I.D. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin primar general, SC H.N. SA, L.N. şi M.A. revizuirea deciziei nr. 6171 din 9 noiembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

În drept, revizuentă a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentă a arătat că după pronunţarea hotărârii, la 6 noiembrie 2008, a luat cunoştinţă, din adresa nr. 3978, emisă de Primăria sectorului 1 Bucureşti despre faptul că tatăl său a solicitat acestei instituţii suspendarea procedurii de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare pentru apartamentele nr. 1 şi 2, situate în Bucureşti.

Cererea formulată de autorul său îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru a fi considerată înscris nou, deoarece a existat la data judecăţii, nu a putut fi înfăţişată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuentei şi este determinantă pentru cauză.

Intimata M.A. a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, arătând că, prin hotărârea atacată, nu a fost soluţionat fondul cauzei.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

În cauză, prin Decizia atacată pe calea revizuirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.I.D. împotriva deciziilor civile nr. 67 din 19 februarie 2002 şi nr. 26 din 28 februarie 2003 ale Curţii de Apel Bucureşti.

Decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte nu a evocat fondul cauzei, motiv pentru care împotriva hotărârii pronunţate nu se poate formula cerere de revizuire.

Faţă de cele arătate, se va admite excepţia de inadmisibilitate formulată de intimata M.A. şi se va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia invocată de intimata M.A.

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 6171 din 9 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuenta N.I.D.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5846/2009. Civil