ICCJ. Decizia nr. 5865/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.5865/2009

Dosar nr. 24452/1/200.

Şedinţa publică din 21 mai 2009

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Analizând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 septembrie 2004, S.I.P.A.M. a cerut revizuirea deciziei civile nr. 47/R-CM din 10 august 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, intimaţi fiind pârâţii Şcoala Bărbăteşti şi Primăria comunei Cocu.

Invocând dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a arătat că prin Decizia atacată s-a respins recursul declarat de sindicat împotriva sentinţei civile nr. 490/CM din 23 septembrie 2004, prin care acţiunea a fost respinsă din cauza faptului că sindicatul a acţionat în nume propriu şi nu în numele membrilor de sindicat.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, în această pricină, au fost 26 de cereri pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosare în care instanţa supremă a dat soluţii potrivnice celei atacate.

La termenul din 24 noiembrie 2005, faţă de împrejurarea că nici una din părţi nu s-a prezentat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecăţii cererii de revizuire, conform dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 26 februarie 2009, în vederea discutării perimării.

Cererea de revizuire este perimată, pentru următoarele considerente:

Aşa cum s-a arătat, la data de 24 noiembrie 2005, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii recursului, deoarece nici o parte nu s-a prezentat la termenul sorocit.

La data de 26 februarie 2009, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea perimării.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi art. 250 C. proc. civ.

În cauza de faţă, judecata cererii a fost suspendată la data de 24 noiembrie 2005, iar revizuentul nu a dovedit nici o împrejurare de natură a duce la concluzia că lăsarea în nelucrare a cauzei nu îi este imputabilă.

Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina revizuentului, care nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cererii după ce s-a dispus suspendarea şi observând şi faptul că nu a operat nici unul dintre motivele de întrerupere a perimării, Înalta Curte va constata perimată cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de revizuire a deciziei nr. 47/R-CM din 10 august 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, formulată de revizuentul S.I.P.A.M.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5865/2009. Civil