ICCJ. Decizia nr. 6014/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6014/2009
Dosar nr. 7553/117/200.
Şedinţa publică din 27 mai 2009
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea nr. 77 din 29 ianuarie 2002, petenţii C.P. şi C.A. au solicitat Primarului municipiului Cluj Napoca restituirea în natură a suprafeţei de 403 mp teren situat în municipiul Cluj Napoca, care le-a fost preluată în mod abuziv de stat, invocând incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziţia nr. 2530 din 24 iunie 2006, Primarul municipiului Cluj Napoca a respins cererea de restituire în natură a terenului (art. 1) şi a propus să se acorde notificatorilor despăgubiri în condiţiile legii speciale (art. 2).
În motivarea dispoziţiei s-a reţinut că terenul cu construcţii a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 30/1988 din proprietatea petenţilor, cu plata unei despăgubiri în sumă de 76.000 lei, construcţia fiind demolată iar terenul fiind situat într-o zonă sistematizată, caz în care nu poate fi restituit în natură.
Prin contestaţia înregistrată la 1 septembrie 2006, astfel cum a fost precizată la data de 22 mai 2009, reclamanţii C.P. şi C.A. au cerut anularea dispoziţiei şi, pe fond, restituirea în natură a suprafeţei de 146 mp teren - liber şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de 257 mp teren şi pentru construcţia demolată.
In motivarea cererii reclamanţii au susţinut că terenul a fost afectat parţial de construcţii provizorii (garaje) care pot fi ridicate caz în care, în aplicarea principiului restituirii în natură instituit prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, se impunea admiterea cererii de restituire în natură pentru acest teren.
Prin sentinţa civilă nr. 352 din 26 iunie 2008, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis contestaţia precizată şi a anulat, în parte, art. 1 din dispoziţia menţionată, şi a dispus obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie în natură petenţilor suprafaţa de 146 mp teren, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul M.T. şi a menţinut propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de diferenţa de 257 mp teren şi pentru construcţia demolată, urmând ca la stabilirea cuantumului să se aibă în vedere despăgubirile primite de reclamanţi la momentul exproprierii.
In motivarea sentinţei instanţa a reţinut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, suprafaţa de 257 mp teren este ocupată cu construcţii definitive şi nu poate fi restituită în natură, în timp ce suprafaţa de 146 mp teren este ocupată doar de garajele aparţinând locatarilor din blocurile învecinate, caz în care, poate fi retrocedată.
In argumentarea soluţiei, prima instanţă a reţinut şi împrejurarea că reclamanţii au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la o suprafaţă de 400 mp teren situată în vecinătate cu numita F.A., din care doar suprafaţa de 18 mp este ocupată de construcţii definitive, restul fiind liberă.
Prin decima civilă nr. 259/A din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca, pentru aceleaşi considerente reţinute de tribunal.
În motivarea deciziei instanţa a constatat că soluţia se impune în raport de prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora terenurile expropriate se restituie în natură foştilor proprietari în măsura în care acestea sunt libere iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, condiţionat de restituirea despăgubirii primite cu ocazia exproprierii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Cluj Napoca, prin reprezentanţii săi primarul şi consiliul local, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului pârâtul susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât atâta timp cât suprafaţa de teren expropriată din patrimoniul reclamanţilor a fost afectată scopului exproprierii, se impunea respingerea cererii de restituire.
Recurentul arată că, într-adevăr, astfel cu s-a statuat şi prin expertiza efectuată în cauză, suprafaţa de 146 mp teren este ocupată cu garaje din tablă, construcţii provizorii şi demontabile, însă această situaţie de fapt se încadrează în obiectivul pentru care s-a dispus exproprierea.
Aceasta întrucât zonele sistematizate nu cuprind numai construcţii definitive şi drumurile de acces la acestea ci şi spaţii de parcare, garaje, spaţii verzi şi spaţii de joacă pentru copii, necesare pentru crearea unui mediu ambiental acceptabil persoanelor care locuiesc în astfel de zone, fiind imposibil ca suprafeţele de teren expropriate să fie ocupate în totalitate cu construcţii.
Ca atare, cum terenul în litigiu se află situat într-un perimetru înconjurat de blocuri de locuinţe şi cum, potrivit prevederilor legale, terenurile afectate de servituti legale şi alte amenajări de utilitate publică nu se restituie în natură, recurentul apreciază că se impunea respingerea contestaţiei dedusă judecăţii.
Analizând critici Ie formulate de recurent, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
Utilizarea terenurilor în scopul pentru care au fost expropriate de stat nu presupune, în mod obligatoriu, astfel cum au invocat reclamanţii şi au reţinut instanţele de fond, ca acestea sa fie ocupate în mod efectiv şi în totalitate cu construcţii nedemontabile.
Din punct de vedere al îndeplinirii scopului exproprierii este suficient ca terenurile să fi fost ocupate din punct de vedere funcţional de lucrările pentru care s-a realizat exproprierea, putând fi afectate servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică (căi de acces, parcări, spaţii verzi etc.) sau putând fi ocupate de alte construcţii provizorii ori definitive, care deservesc clădirile principale.
In speţa supusă analizei, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 30/1988 a fost expropriată o suprafaţă totală de 60.446 mp teren, în care se include şi cea de 403 mp în litigiu preluată cu plata unei despăgubiri din patrimoniul reclamanţilor, în scopul realizării unui „număr de 1.099 apartamente cu dotările comerciale şi tehnico edilitate aferente".
Suprafaţa de 60.446 mp teren a fost afectată scopului exproprierii, iar referitor la suprafaţa de 403 mp teren, potrivit raportului de expertiză, s-a constatat că, în prezent, este afectată de o baterie de garaje din tablă aflate în folosinţa locatarilor din blocurile de locuinţe învecinate {în nord), de o cale de acces secundară, trotuare şi spatii verzi orientate spre blocul de locuinţe P7 (în est), de blocul de locuinţe, cu spaţii verzi şi trotuarele aferente (în sud) şi de calea de acces secundară, trotuare şi spaţii verzi orientate spre blocul de locuinţe Pil (în vest).
Împrejurarea că nu întreaga suprafaţă de 403 mp teren a fost ocupată în mod efectiv cu blocuri de locuinţe şi de căile de acces care le deservesc nu este de natură să conducă la concluzia că scopul exproprierii nu a fost atins.
Dimpotrivă, prin dotări tehnico-edilitare aferente unui complex de locuinţe, astfel cum a fost definit scopul exproprierii, se înţeleg nu numai drumurile de acces ci şi acele dotări care, într-o manieră rezonabilă, sunt destinate parcării de autovehicule, precum şi acele dotări destinate desfăşurării unor activităţi necesare comunităţii, cum ar fi spaţiile amenajate ca locuri de joacă pentru copii sau cele afectate servitutilor blocurilor de locuinţe.
Aşa fiind, în mod greşit, instanţele de fond au statuat, contrar dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, că numai suprafaţa de 257 mp teren ar fi fost utilizată în scopul pentru care a fost expropriată, justificat de împrejurarea că este ocupată de un bloc de locuinţe şi de căile de acces din complexul în care acesta este situat şi, respectiv că suprafaţa de 146 mp nu ar fi fost afectată scopului exproprierii, justificat de faptul că acest teren este destinat parcării autovehiculelor (ocupat cu o baterie de garaje), cu consecinţa aplicării, în mod greşit a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul şi a modifica Decizia recurată în sensul că, admiţând apelul, va schimba sentinţa primei instanţe.
In fine, pentru considerentele de fapt şi de drept menţionate, rejudecând pricina, Înalta Curte urmează a constata că scopul exproprierii dispusă prin Decretul nr. 30/1988, potrivit probatoriului administrat la judecata în fond a pricinii, a fost atins în ceea ce priveşte întreaga suprafaţă de 430 mp teren preluată din patrimoniul reclamanţilor, caz în care, aceştia sunt îndreptăţiţi să primească doar măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat, astfel cum s-a statuat prin dispoziţia contestată.
Aşa fiind, în raport de prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia şi a menţine dispoziţia emisă de intimată.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a apreciat că soluţia se impune şi în raport de împrejurarea de fapt invocată în justificarea pretenţiei de retrocedare parţială a terenului, referitoare la posibilitatea dobândirii de către reclamanţi în proprietate, în imediata vecinătate, a unui alt teren pentru care au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu numita F.A. care, la rândul său, formulat cerere de restituire a acestui teren de la stat în procedura Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local şi Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 259/A din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Modifică Decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva sentinţei civile nr. 352 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Cluj pe care o schimbă şi, rejudecând, respinge contestaţia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5677/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 5641/2009. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
