ICCJ. Decizia nr. 6562/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6562/2009
Dosar nr. 8227/1/2008
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 septembrie 2001, reclamanta C.N.C.M.L. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunţată, să fie obligată pârâta să-i restituie în natură terenul în suprafaţă de 8500 mp situat în sector 1 Bucureşti.
A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtei la plata de daune interese, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă reactualizată la data plăţii pentru ocuparea terenului, de la data notificării până la data retrocedării acestuia.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că terenul a aparţinut autorilor săi, A. şi V.V., aşa cum rezultă din actul de partaj nr. 44066 din 08 decembrie 1938 autentificat de Tribunalul Ilfov - Secţia notariat.
Se susţine de către reclamantă că, după anul 1949, terenul a fost preluat de stat fără nici un titlu şi a fost atribuit apoi către întreprinderile T. şi A., iar, în prezent, se află în posesia SC T. SA.
S-a depus la dosarul cauzei şi copia notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantă şi adresată unităţii SC T. SA Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 928 din 10 noiembrie 2003, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA Bucureşti, M.L.P.T.L., Statul Român, prin M.F., A.P.A.P.S. şi cu Asociaţia Salariaţilor PAS P.T. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC T. SA Bucureşti împotriva A.P.A.P.S. şi cererea de intervenţie în interes propriu a Asociaţiei Salariaţilor PAS P.T.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul în suprafaţă de 8500 mp, revendicat de reclamantă, a fost expropriat în baza Decretului nr. 83/1949, aşa cum rezultă din adresa M.J. din 02 august 2001, aflată la fila 21 din dosar. In acest context, terenul revendicat făcea obiectul Legii fondului funciar nr. 18/1991, care prevede la art. 39 că, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum şi a oricăror alte acte normative de expropriere, pot solicita reconstituirea.
Instanţa a mai reţinut că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa legii terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.
S-a mai reţinut că nu au fost dovedite susţinerile reclamantei că averea tatălui său a fost trecută în proprietatea statului ca urmare a faptului că a fost persecutat politic.
Împotriva sentinţei civile nr. 928 din 10 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat apel reclamanta, criticând soluţia pentru nelegalitate şi susţinând că s-a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1629 din 10 septembrie 2004 a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins ca inadmisibilă acţiunea principală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cauză nu a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, care este o lege specială de restituire şi care nu permite formularea unei acţiuni directe în instanţă împotriva persoanei care deţine imobilul.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia pentru nelegalitate şi susţinând că, în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 846 din 26 ianuarie 2006, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că termenul de 60 de zile prevăzut art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este un termen de recomandare şi că nu există dispoziţie expresă în conţinutul actului normativ prin care să se prevadă posibilitatea de a cere în instanţă măsuri reparatorii în situaţia în care unitatea notificată nu emite o dispoziţie sau decizie de restituire. Cu toate acestea, lipsa unei soluţionări a notificării pe o perioadă semnificativă de timp, coroborată cu pasivitatea unităţii notificată, dar mai ales cu poziţia exprimată în întâmpinare, în sensul că dobânditorul de bună-credinţă nu este obligat la măsuri reparatorii, nu poate să-l lipsească pe notificator de posibilitatea de a-şi valorifica drepturile recunoscute de lege.
În rejudecare, instanţa a respins apelul ca nefondat prin Decizia nr. 640 din 10 septembrie 2008 respingând totodată şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de A.V.A.S., de M.F.P. şi de M.T.C.T.(în prezent M.T.I.).
SC T. SA, care deţine terenul revendicat de reclamantă, a fost privatizată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 55/1995 prin cumpărare de acţiuni de la A.P.A.P.S., conform contractului nr. 236/1996, aflat la filele 34-40 din dosarul instanţei de fond. De asemenea, mai trebuie reţinut şi contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 163/1998 prin care s-au vândut acţiuni de la F.P.S.A.S.P.T., aflat la filele 41 - 46 din dosarul instanţei de fond.
Prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că terenul revendicat de către reclamantă este deţinut de unitatea pârâtă şi că pe acesta se află o serie de clădiri edificate de-a lungul timpului de unităţile deţinătoare, printre care magazii, depozite, rezervoare metalice subterane, platforme betonate, instalaţii de apă, canalizare, instalaţii electrice, realizate în cursul anilor 1975 - 1976, precum şi în perioada anilor 1980 - 2000.
În această situaţie, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora: „Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate mod abuziv corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate."
Aşadar, reclamanta nu poate solicita restituirea în natură a imobilului în litigiu, de vreme ce legea îi recunoaşte numai dreptul la despăgubiri.
Trebuie menţionat faptul că în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă, reclamanta nu a solicitat despăgubiri (măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul revendicat), ceea ce împiedică instanţa de fond să se pronunţe asupra acestui aspect. La instanţa de fond s-au solicitat numai despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, capăt de cerere care devine fără obiect, în măsura în care acţiunea principală este respinsă ca nefondată.
De altfel, trebuie subliniat că în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea 10/2001 în situaţia imobilelor evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comercială privatizate, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, ceea ce implică obligaţia unităţii notificate să înainteze notificarea către unitatea competentă, în speţă A.V.A.S.
Aşa fiind, reclamanta îşi poate realiza dreptul de a obţine despăgubiri în situaţia în care unitatea notificată va înainta către A.V.A.S. cererea reclamantei, aceasta urmând să emită o decizie privind acordarea de despăgubiri.
Faţă de aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat.
În ceea ce priveşte excepţiile ridicate de către A.V.A.S., de M.F.P. şi de M.T.C.T., cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive, urmează ca acestea să fie respinse ca lipsite de interes, de vreme ce atât acţiunea a fost respinsă ca nefondată. Aceste aspecte au fost ridicate de intimaţi prin întâmpinare, fără a face o declaraţie de apel.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta şi pârâtul M.T.
Reclamanta critică Decizia pentru nelegalitate invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. având în vedere cele ce se vor arăta.
Instanţa, fără a pune în discuţia părţilor, apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile din Legea nr. 10/2001 ce nu erau în vigoare la data introducerii acţiunii, cu referire la art. 29 alin. (1) în forma în vigoare la data pronunţării, normă ce a intervenit abia la 2 septembrie 2005, ulterior formulării cererii de chemare în judecată.
Litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile în vigoare la 18 septembrie 2001 care instituiau obligativitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.
- Instanţa a omis să se pronunţe cu privire la valabilitatea titlului de preluare al statului, al incidenţei dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, aşa cum susţine prima instanţă.
- Cu toate că expertul arată că nu există dovezi în sensul că edificatele de pe teren ar aparţine SC T. SA, instanţa reţine greşit situaţia acestora, în absenţa unor înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate.
- Instanţa de apel a evitat să se pronunţe asupra excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., M.F.P., M.T.I. şi A.P.A.S.P.T., apreciind că, primele trei sunt lipsite de interes, pe ultima omiţând-o.
Dacă ar fi respectat cadrul legal al actului dedus judecăţii, ar fi contestat că toate acestea nu au calitatea procesuală pasivă.
M.T.I., critică Decizia pentru nelegalitate invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub aspectul soluţionării greşite a calităţii sale procesuale pasive.
În cauză are calitate de pârâtă A.V.A.S., instituţie implicată în privatizarea SC T. SA. Recurentul a eliberat în anul 1996 un certificat de atestare a dreptului de proprietate societăţii comerciale, dar prin acesta, ce a constituit o obligaţie legală, nu a făcut decât să constate o situaţie de fapt deja existentă.
SC T. SA, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului recurentului ca inadmisibil pentru că nu a declarat apel, ca lipsit de interes faţă de soluţia instanţei de apel, pe fond solicitând respingerea ambelor recursuri.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine cele ce succed.
Reclamanta a solicitat instanţei de apel să constate că prima instanţă a reţinut greşit regimul juridic al terenului în sensul că acesta nu a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 83/1949 întrucât nu există nici un proces – verbal de predare în temeiul acestui act normativ.
Totodată, a solicitat să se constate că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi, drept consecinţă, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, faţă de conţinutul actelor de proprietate din anii 1893 şi 1938.
Se mai arată că instanţa de fond a apreciat greşit că Legea nr. 10/2001 se aplică doar imobilelor preluate de stat, altele decât terenurile, faţă de dispoziţiile art. 6 din lege.
O ultimă critică se referă la modalitatea părtinitoare în care prima instanţă a analizat probatoriile atunci când a respins susţinerea reclamantei că tatăl său a fost persecutat politic.
Instanţa de apel, în rejudecare, fără a răspunde vreunuia dintre motivele de apel formulate, reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (în formă modificată) fără a pune în discuţia părţilor incidenţa în cauză a normei de drept avută în vedere la soluţionarea cauzei.
Soluţionând pricina în acest mod a fost încălcat principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al reclamantei, câtă vreme acesta nu a putut formula vreun punct de vedere asupra textului de lege amintit, care la data pronunţării era declarat neconstituţional prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008.
Cum reclamantei i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin necercetarea motivelor invocate, şi nepunerea în discuţie a temeiurilor de drept avute în vedere de instanţă, Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ. va admite recursul reclamantei şi va casa Decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţii de apel.
Dat fiind soluţia ce se va pronunţa în recursul reclamantei, va fi admis şi recursul pârâtului, urmând ca, după stabilirea împrejurărilor de fapt ale pricinii şi a determinării legii aplicabile, instanţa de apel să statueze şi asupra excepţiilor invocate de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta B.(C.)N.C.M.L. şi de pârâtul M.T.I. împotriva Deciziei nr. 640 din 10 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6787/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6669/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
