ICCJ. Decizia nr. 6787/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6787/2009
Dosar nr. 893/42/2007
Şedinţa publică din 18 iunie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 3127 din 3 aprilie 2002, reclamanta P.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Moreni reprezentată prin primar şi SC P.S. SA Moreni, obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Moreni, jud. Dâmboviţa compus din teren şi construcţii – C.R.F.
In cadrul acţiunii în revendicare în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, pe cale incidentală, reclamanta a solicitat să se constate că statul a preluat imobilul Iară titlu valabil, fiind lovit de nulitate absolută.
A mai solicitat reclamanta, în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001 şi art. 948 C. civ., să se constate nulitatea absolută a actului juridic prin care SC P.S. SA a dobândit imobilul de la stat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul proprietatea tatălui său, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2228 din 18 mai 1915, a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948 ilegal, deoarece bunul nu avea destinaţia imobilelor naţionalizate.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 336 din 10 iulie 2003, a respins acţiunea reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.), precum şi cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S. formulată de pârâta SC P.S. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că imobilul revendicat a fost preluat în baza Legii nr. 119/1948, cu respectarea dispoziţiilor acestui act normativ, aşa încât preluarea s-a făcut cu titlu valabil, iar în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Legea 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv în cadrul procesului de privatizare, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, cum este cazul în speţă.
În cauză, fiind vorba doar de schimbarea acţionarilor prin vânzarea-cumpărarea de acţiuni în baza contractelor încheiate cu F.P.S. şi F.P.P. V Oltenia, nu se poate vorbi de înstrăinarea patrimoniului şi deci de a se constata nulitatea absolută a celor două contracte.
A mai reţinut tribunalul că faţă de modul de preluare de către stat a imobilului revendicat şi modul de dobândire a proprietăţii de către pârâtă prin efectul Legii nr. 15/1990, în temeiul art. 27 alin. l din Legea nr. 10/2001, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii arătate, în rejudecare, prin Decizia nr. 367 din 20 septembrie 2007 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis calea de atac, schimbând în tot sentinţa în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost precizată. Drept consecinţă, a constatat că statul nu are constituit valabil asupra imobilului în litigiu şi a obligat pârâta SC P.S. SA Moreni să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Moreni, judeţul Dâmboviţa, compus din 446 mp teren şi construcţia aflată pe acesta menţinându-se restul dispoziţiilor hotărârii.
Curtea şi-a întemeiat soluţia pe argumentele ce se vor arăta.
Potrivit înscrisurilor de la filele 69-73, Dosar 10268/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, în data de 2 noiembrie 1948 s-a procedat la întocmirea unui proces-verbal de predare-primire a S.E., situată în Moreni - Prahova, între proprietarul E.C. şi reprezentantul M.A.I.
Cum la acel moment, în imobil funcţiona un cinematograf şi cum în anexa Decretului nr. 303 din 3 noiembrie 1948 privind naţionalizarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului de produse cinematografice figurează S.E. (Muntenia) - Moreni s-ar putea presupune că imobilul a fost preluat cu acest titlu.
Preluarea însă a avut loc înainte de apariţia acestui act normativ şi ca atare nu a putut fi preluat de stat cu Decretul nr. 303/1948.
Pe de altă parte, imobilul nu a fost preluat nici prin Decretul 119/1948, deoarece aceasta priveşte naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi.
Ca atare, imobilul a fost preluat de stat tară titlu valabil, în data de 2 noiembrie 1948.
Nefiind preluat cu titlu valabil, acest imobil poate fi revendicat de fostul proprietar, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,daca nu face obiectul unor legi speciale de reparaţie, iar conform art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
La data formulării prezentei acţiuni în justiţie, respectiv 3 aprilie 2002, SC P.S. SRL Moreni era integral privatizată, prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 494/1994 şi nr. 135/1994, încheiate cu F.P.S.
în accepţiunea Legii 10/2001 (art. 20 alin. (1)), prin unitate deţinătoare se înţelege o unitate cu capital de stat (statul este acţionar sau asociat majoritar).
Ca atare, acţiunea în revendicare este admisibilă şi după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, curtea va respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Pe fondul cauzei, curtea urmează să compare titlurile părţilor, în cazul de faţă titlul reclamantei este cel preferabil, fiind moştenitoarea fostului proprietar al imobilului, iar acesta din urmă a deţinut imobilul cu actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 2228 din 18 mai 1915.
Pârâta însă deţine actul de preluare din 1948 si anume un simplu proces verbal de predare-primire, respectiv un titlu fără valabilitate, aşa cum s-a arătat mai sus, motiv pentru care titlul reclamantei este preferabil.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
- În apel au fost încălcate dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. întrucât reclamanta a invocat la fond prevederile Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 213/1998 şi art. 480 C. civ. Drept urmare, în apel nu putea să precizeze că îşi întemeiază acţiunea doar pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
- Acţiunea în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, este inadmisibilă conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
- Instanţa, admiţând apelul, a omis să se pronunţe asupra cererii de chemare în garanţie formulată de pârât împotriva A.V.A.S.
- De asemenea, instanţa nu a respectat dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel invocate de reclamantă.
- Imobilul a fost preluat legal, chiar dacă procesul - verbal de preluare este datat 2 noiembrie 1948 iar Legea nr. 303/1948 a fost publicată la 3 noiembrie 1948, cât timp clădirea era evidenţiată în anexa decretului.
Reclamanta, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului apreciind legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
Analizând Decizia funcţie de criticile formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru motivele ce succed.
Reclamanta a investit instanţa de judecată cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 – 481 C. civ. referitoare la dreptul persoanei „ de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege" precum şi de faptul că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire".
Pe cale incidentală, în cadrul acţiunii în revendicare prin comparare de titluri, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia să se constate nevalabilitatea titlului statului, iar în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi art. 948 C. civ. a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului juridic prin care SC P.S. SRL a dobândit imobilul în litigiu de la stat.
Precizarea făcută în apel, referitoare la temeiul de drept al acţiunii ca fiind dispoziţiile art. 480 – 482 C. civ. nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., cât timp cererea de chemare în judecată are drept obiect revendicarea bunului ce a aparţinut autorului său E.C., prin compararea titlurilor de proprietate.
De asemenea, instanţa de apel a analizat valabilitatea titlului statului prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a cursului procesului.
Astfel, critica referitoare la greşita aplicare a legii sub acest aspect este nefondată.
- Înalta Curte, prin Decizia de casare, a invocat absenţa nemotivării hotărârii iniţiale pronunţate în apel câtă vreme au lipsit considerentele proprii ale instanţei, nemotivare ce valorează cu nepronunţarea asupra fondului cauzei.
În rejudecare, instanţa de apel, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a deciziei, a analizat argumentele apelantei, pronunţând hotărârea supusă controlului judiciar.
Cum intimata - apelantă – reclamantă este cea care a învestit Curtea de Apel, doar aceasta poate să invoce critici referitoare la nepronunţarea asupra tuturor motivelor sale de apel şi nu recurentul – intimat – pârât, ale cărui drepturi procesuale nu au fost vătămate.
- Alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, îngăduie revendicarea bunurilor preluate de stat fără vreun titlu valabil dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Imobilul revendicat face obiectul unei legi speciale de reparaţie şi anume Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, de ale cărei dispoziţii reclamanta a apelat prin formularea notificării prevăzută de actul normativ.
Preluarea bunului, astfel cum a reţinut instanţa de apel, a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor în vigoare la acea dată câtă vreme Decretul nr. 303 din 3 noiembrie 1948 privind naţionalizarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului de produse cinematografice, în anexele căruia figurează şi imobilul în litigiu, întrucât actul normativ a fost publicat la 3 noiembrie 1948, iar construcţia a fost predată M.A.I. cu o zi înainte, la 2 noiembrie 1948.
Existenţa unei legi speciale de reparaţie nu atrage însă inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, acţiune specifică ocrotirii dreptului de proprietate.
- În cadrul acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, creaţie a jurisprudenţei şi doctrinei, instanţa are a verifica care dintre cele două titluri de proprietate este preferabil.
Astfel, reclamanta a invocat titlul de proprietate al autorului său E.C., contractul de vânzare-cumpărare nr. 2228 din 18 mai 1915.
Imobilul în litigiu a ieşit din patrimoniul autorului reclamantei ca efect al actelor normative referitoare la naţionalizare la 2 noiembrie 1948. De la acea dată şi până la formularea notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamanta nu şi-a exprimat intenţia de a readuce bunul în patrimoniul său.
Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului ca efect al prevederilor art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990, drept de proprietate consolidat ca urmare a cumpărării acţiunilor de către Asociaţia P.S. – Programul A.S. de la F.P.S. prin contractul nr. 494 din 9 august 1994 şi de la F.P.P. V Oltenia prin contractul nr. 135 din 10 august 1994.
Din 1990 şi până la data notificării societăţii de către reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâta nu a fost tulburată în prerogativele dreptului său de proprietate.
Aşa fiind, cum reclamanta a ales procedura legii speciale în temeiul căreia bunul de care a fost privată va fi compensat prin despăgubiri calculate potrivit standardelor internaţionale la valoarea lui reală, instanţa urmează să dea preferinţă titlului de proprietate al recurentei, drept de proprietate dobândit în temeiul legii, recunoscut şi ocrotit de lege.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica Decizia în parte în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă, ca nefondat, menţinându-se dispoziţiile referitoare la inadmisibilitatea acţiunii.
Dat fiind soluţia ce se va pronunţa, Înalta Curte constată că nu mai are a se pronunţa asupra criticii privind nesoluţionarea cererii de chemare în garanţie formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC P.S. SA Moreni împotriva Deciziei nr. 367 din 20 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Modifică Decizia atacată în parte, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P.L. împotriva sentinţei nr. 336 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa.
Menţine dispoziţiile referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6791/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6562/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
