ICCJ. Decizia nr. 6464/2009. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6464/2009
Dosar nr. 246/2/2008
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la 13 mai 2008 în Dosarul nr. 246/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatoarele D.I.C. şi D.M.J., cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoz. art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a decide astfel, instanţa a constatat că excepţia a fost invocată în raport de dispoz. art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (2) şi (3) teza I, art. 124 alin. (2), art. 129, art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (2) din Constituţia României, susţinându-se că are relevanţă pentru soluţionarea cauzei, deoarece prin respectiva dispoziţie legală se reglementează atât compunerea completului de judecată pentru soluţionarea contestaţiei în anulare, cât şi calea de atac, îngrădindu-li-se justiţiabililor dreptul la un proces echitabil soluţionabil în toate căile de atac (nefiind permis ca după soluţionarea unei căi extraordinare de atac de retractare, partea să nu mai beneficieze de nici o altă cale de atac).
Instanţa a apreciat, cu referire la dispoz. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că excepţia este inadmisibilă, întrucât prevederile cuprinse în art. 320 alin. (3) C. proc. civ. nu au legătură cu judecata contestaţiilor în anulare care au constituit obiectul învestirii instanţei.
Aceasta, întrucât textul criticat reglementează calea de atac ce poate fi exercitată de părţi împotriva hotărârii care va fi pronunţată asupra contestaţiei în anulare, iar nu compunerea completului de judecată.
Compunerea completului de judecată este dată de caracterul extraordinar şi de retractare al contestaţiei în anulare, iar în ce priveşte calificarea căii de atac ce poate fi exercitată de parte împotriva hotărârii pronunţate în contestaţia în anulare, aceasta se face de instanţa ierarhic superioară şi nu impietează în nici un fel modalitatea de soluţionare a contestaţiei în anulare.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs contestatoarele, care au susţinut caracterul nelegal al soluţiei, întrucât a făcut o apreciere greşită asupra lipsei legăturii directe între excepţia invocată şi judecata cauzei.
Astfel, s-a arătat, excepţia are legătură cu cadrul procesual, care vizează două aspecte: dacă este vorba de o judecată în fond şi compunerea instanţei (în raport de împrejurarea că judecata se va face de un complet de un judecător, doi judecători sau trei judecători), cu consecinţe pe plan procedural.
Textul art. 320 alin. (1) C. proc. civ. împarte pe justiţiabilii care exercită contestaţia în anulare în mai multe categorii, după cum atacă o hotărâre de fond, apel sau recurs, în funcţie de care vor avea la dispoziţie ulterior, toate căile de atac prevăzute de legea procesuală civilă sau numai parte din acestea.
Rezultă astfel, că justiţiabilii au aleatoriu şi imprevizibil acces la căile de atac şi la un recurs efectiv, iar justiţia nu mai este unică, imparţială şi egală pentru toţi cetăţenii.
În cazul declarării neconstituţionalităţii textului art. 320 alin. (3) C. proc. civ., instanţele de judecată de toate gradele ar da mai multă atenţie soluţionării şi judecării contestaţiilor în anulare, care trebuie supuse unor căi efective de atac în dreptul intern.
Criticile recurentei, neîncadrate din punct de vedere legal, astfel cum obligă dispoz. art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., urmează să fie încadrate de instanţă (în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.) în dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că se invocă încălcarea art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Recursul este nefondat, potrivit următoarelor considerente:
Invocând, în cadrul procesual determinat de formularea unei contestaţii în anulare, neconstituţionalitatea dispoz. art. 320 alin. (3) C. proc. civ., recurentele-contestatoare au pretins, în esenţă, că textul este neconstituţional întrucât împarte pe justiţiabili în mai multe categorii, care au la dispoziţie diferite căi de atac, în funcţie de hotărârea care face obiectul contestaţiei şi de asemenea, compunerea instanţei este influenţată, după cum se apreciază că este vorba de o judecată în fond sau în calea de atac.
Având a aprecia asupra admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale, instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 şi a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar în situaţia în care textul a cărui neconstituţionalitate s-a invocat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa va respinge ca inadmisibilă sesizarea (art. 29 alin. (6)).
În speţă, textul a cărui neconstituţionalitate s-a invocat stabileşte că „hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
Este evident că o normă, care nu face decât să reglementeze regimul căilor de atac, nu poate avea legătura impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Judecata propriu-zisă a contestaţiei în anulare nu este influenţată de calea de atac căreia îi va fi supusă hotărârea pronunţată.
Consecinţele pretinse de recurente – în legătură cu alcătuirea completului de judecată şi considerarea contestaţiei în anulare ca fiind o judecată în fond – nu decurg din calificarea căii de atac (pentru a se justifica demersul în declararea neconstituţionalităţii), ci dimpotrivă, calea de atac este ataşată hotărârii ulterior pronunţării acesteia.
Aşadar, judecata contestaţiei în anulare nu poate fi determinată în nici un fel de regimul căilor de atac cărora îi este supusă hotărârea dată într-o asemenea materie, pentru a se putea susţine că există legătură între pretinsa neconstituţionalitate a art. 320 alin. (3) C. proc. civ. („hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată") şi soluţionarea cauzei.
Contrar aprecierii recurentelor, natura cauzei şi gradul jurisdicţional (fond, control judiciar) sunt cele care determină calea de atac căreia îi este supusă judecata finalizată prin hotărârea pronunţată şi nu invers, astfel cum se pretinde prin invocarea neconstituţionalităţii textului.
Instanţa a reţinut corect, cu referire la obiecţiile contestatoarelor, de natură să atragă, în opinia acestora, neconstituţionalitatea textului (şi astfel, necesitatea sesizării Curţii Constituţionale) pe de o parte că, în ce priveşte compunerea completului, ea nu este reglementată de textul criticat, ci este dată de caracterul extraordinar şi de retractare al căii de atac iar pe de altă parte, aprecierea şi calificarea căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii, se realizează de instanţa ierarhic superioară – nefiind deci, impietată în nici un fel judecata contestaţiei în anulare.
Fără să combată ori să critice în vreun fel aceste considerente ale instanţei, care au stat la baza adoptării soluţiei, recurentele s-au limitat la a prelua motivarea dată excepţiei de neconstituţionalitate cu ocazia invocării acesteia.
În consecinţă, se va constata că instanţa a făcut o corectă aplicare la speţă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că neconstituţionalitatea invocată a art. 320 alin. (3) C. proc. civ. nu are legătură cu soluţionarea cauzei şi ca atare, sesizarea Curţii Constituţionale este inadmisibilă.
Reţinându-se aşadar, caracterul legal al soluţiei, recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarele D.M.J. şi D.I.C. împotriva încheierii din 13 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 246/2/2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6519/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5581/2009. Civil → |
|---|
