ICCJ. Decizia nr. 6519/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6519/2009
Dosar nr. 13511/3/2008
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti şi înregistrată sub nr. 13511 din 8 aprilie 2008 reclamantele G.G.V., T.M.E. şi S.O.Ş. prin mandatar I.V. au chemat în judecată Primarul General al Municipiului Bucureşti pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat să emită decizie sau dispoziţie de restituire în natură pentru apartament, subsol şi două garaje din imobilul situat în sector 1, naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 iar în caz de refuz la restituire prin persistenţa în tăcere în a dispune emiterea dispoziţiei/ deciziei la notificare, să se soluţioneze notificarea prin restituirea în natură, caz de refuz la solicitare să fie obligat pârâtul la plata sumei de 30 euro echivalent pe zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii.
În motivare reclamantele au arătat că imobilul a aparţinut numiţilor D.P., decedat la 12 ianuarie 1950 şi D.H. soţie decedată la 9 martie 1977 care nu au avut copii. Succesorul acestora a fost D.I., frate, decedat la 17 august 1961, care a fost căsătorit cu D.E. a cărei moştenitoare sunt reclamantele în calitate de fiice.
Au înţeles să dovedească aceasta cu contractul de vânzare - cumpărare nr. 19997/22 iulie 1933 în care figurează drept cumpărători ai terenului situat în sector 1, în suprafaţă de 393, 80 mp D.P. şi D.H., procesul verbal din dosar nr. 5134/1940 emis de Comisia pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare pentru imobilul din litigiu cu privire la care s-a înscris dreptul de proprietate aparţinând acestor autori, adresa Direcţiei Impozite şi Taxe Locale nr. 28962 din 26 martie 2007.
În baza Decretului nr. 92/1950 Anexa de Bucureşti la poziţia 1934 figurează D.H. cu 13 apartamente în Bucureşti, cei doi soţi la data naţionalizării erau pensionari, aspect dovedit cu deciziile de pensionare, astfel încât fiind persoane exceptate de la naţionalizare, statul român nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza unui titlu valabil.
Au susţinut că au depus notificare prin executor judecătoresc sub nr. 864din 10 august 2001 solicitând restituirea în natură. Prin Hotărârea nr. 3588 din 17 septembrie 2000 C.G.M.B. a acordat despăgubiri băneşti pentru imobil unor alte persoane, respectiv numiţii Costache, în baza unui certificat de moştenitor nevalabil a cărui nulitate absolută a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 6646 din 25 aprilie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 iar prin sentinţa civilă nr. 7811 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Sector 5 s-a anulat această hotărâre.
De asemenea au arătat că deşi au solicitat în numeroase rânduri soluţionarea notificării pentru apartament, subsol şi cele două garaje nu au primit nici un răspuns.
La dosar au fost depuse acte în susţinerea cererii.
La termenul din 05.05 2008 reclamantele prin mandatar şi-au precizat cererea în sensul că înţeleg să se judece în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar General.
Tribunalul a fost investit cu acţiunea reclamantelor, acţiune formulată în calitate de persoane îndreptăţite, în situaţia refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea persoanei interesate, situaţie în care, în 3 conformitate cu dispoziţiile Deciziei 20 din 19 martie 2007 pronunţată de I.C.C.J.
Prin sentinţa civilă nr. 1199 din 23 iunie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantele G.G.V., T.M.E. şi S.O.Ş. împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti; a obligat pe pârât să restituie în natură apartament, subsol şi 2 garaje ale imobilului situat în Bucureşti, sector 1 – în soluţionarea Notificării nr. 864/2001.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
- Reclamantele au depus notificare prin executor judecătoresc sub nr. 864 din 10 august 2001 solicitând restituirea în natură a imobilului din litigiu.
- Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite în înţelesul prezentei legi la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv iar în conformitate cu art. 4 din aceiaşi lege, de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
- în ceea ce priveşte calitatea de moştenitori ai persoanei îndreptăţite la restituire, reclamantele au făcut această dovada cu actele depuse la dosar, respectiv, certificatul de calitate de moştenitor nr. 1696 din 02 octombrie 1995 şi certificatul suplimentar de moştenitor nr. 72/28/06.2007, cu aceste acte, reclamantele au dovedit că sunt moştenitoarele lui D.E., fiica lui D.M. şi D.I., acesta din urmă fiind fratele autorului iniţial D.P. Care nu a avut descendenţi.
- Sub aspectul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1, se apreciază de asemenea ca fiind dovedit.
- Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, notificarea va cuprinde printre altele, elementele de identificare ale bunului imobil solicitat iar în conformitate cu art. 23 ale legii, actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
- în conformitate cu Hotărârea nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice translative de proprietate, orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive, proces verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective.
- în acest sens au fost depuse la dosar contractul de vânzare cumpărare nr. 19997 din 22 iulie 1933 în care figurează drept cumpărători ai terenului situat în sector 1, în suprafaţă de 393,80 mp D.P. şi D.H., procesul verbal din dosar nr. 5134/1940 emis de Comisia pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare pentru imobilul din litigiu cu privire la care s-a recunoscut înscris dreptul de proprietate asupra imobilului situat la adresa de mai sus, în suprafaţă de 380 mp compus din curte şi clădire cu subsol, pater şi două etaje, aparţinând acestor autori, în baza posesiunii şi cu titlul de cumpărare de la A.L., la 22 iulie 1933, act transcris sub nr. 10573/1933 precum şi adresa Direcţiei Impozite şi Taxe Locale nr. 28962 din 26 martie 2007 în care se arată că la matricola 33 poziţia 648 au figurat D.P. şi D.H., pentru casa de locuit compusă din subsol, parter şi două etaje.
- În ceea ce priveşte modalitatea treceri în proprietatea statului, în aceiaşi adresă se menţionează că la această poziţie matricolă la nivelul anilor 1941-1950 figurează imobilul naţionalizat în baza decretului 92/1950. De asemenea s-a făcut dovada că acesta figurează la poziţia 1934 în Anexa de Bucureşti a acestui decret.
- Că acest decret a fost unul abuziv şi că imobilul din litigiu se încadrează în această categorie, rezultă din chiar art. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată.
- Sub aspectul modalităţii de restituire a apartament, subsol şi 2 garaje din acest imobil, se apreciază de către Tribunal că există posibilitatea restituirii în natură a acestora, conform principiului prevăzut de lege, restituirea prin echivalent reprezentând excepţia acestei legi.
- Potrivit adresei C.G.M.B. nr. 2582 din 19 februarie 2007, partea din imobil a cărui restituire în natură se solicită nu a fost înstrăinată în condiţiile Legii nr. 112//1995, pentru acest apartament figurând un contract de închiriere prelungit conform A.U.G. nr. 8/2004 iar cele 2 garaje comunicate libere la Primăria Municipiului Bucureşti, situaţie în care nimic nu contravine dispoziţiilor legii în sensul restituirii în natură.
Faţă de toate cele arătate mai sus, Tribunalul a apreciat că cererea întemeiată, urmând să oblige pârâta să restituie în natură apartament, subsol şi 2 garaje ale imobilului situat în Bucureşti, sector 1, în soluţionarea Notificării nr. 864/2001.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantelor în sensul obligării pârâtei la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere, a fost respinsă întrucât Legea nr. 10/2001 este o lege specială şi vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ce priveşte imobilele preluate abuziv, stabilind şi procedura de urmat în stabilirea scopului legii.
Pentru neîndeplinirea anumitor termene a obligaţiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau de acordare a reparaţiilor, legea a prevăzut sancţiuni, ori nu se poate recurge la prevederi C. civ. şi C. proc. civ. care nu au legătură cu problematica pe care legea specială o rezolvă în ansamblul ei.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti pentru următoarele motive:
a) instanţa s-a subrogat într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unităţii deţinătoare şi nu putea soluţiona fondul notificării de vreme ce procedura administrativă nu a fost finalizată;
b) termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu a început să curgă deoarece reclamanţii nu au precizat care este data depunerii ultimului înscris doveditor;
c) termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare.
Prin Decizia civilă nr. 903 din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul pârâtului Municipiul Bucureşti prin procuror general avându-se în vedere următoarele:
Conform Deciziei nr. XX din 12 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în interesul legii – că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia împotriva deciziei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Or, având în vedere că prin acţiunea adresată instanţei la 8 martie 2008 Municipiul Bucureşti a fost somat să răspundă la notificare (conform art. 1079 C. civ.) şi a ignorat atât termenul de 60 de zile în care era obligat să răspundă, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cât şi îndeplinirea obligaţiei în sine - instanţa a avut competenţa legală să aducă la îndeplinire atribuţiile impuse de legea administraţiei publice.
Nemulţumit de soluţia formulată de instanţele de apel a declarat şi motivat recurs, în termen legal pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul General, critică întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, acest termen fiind unul de recomandare.
În mod greşit instanţa de apel a soluţionat notificarea arătând şi modalitatea de soluţionare a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva Deciziei nr. 903 din 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6546/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6464/2009. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
