ICCJ. Decizia nr. 6715/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6715/2009
Dosar nr. 7329/1/2008
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3038 din 02 decembrie 2003 Tribunalul Neamţ a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor C.R., C.D., C.N. şi C.G. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 157 din 26 martie 1998 şi 163 din 21 mai 1998 încheiate între R.A. G. Roman în calitate de vânzătoare şi pârâţii R.S., R.L.I. şi V.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că o acţiune în revendicare nu a fost niciodată introdusă de reclamanţi şi că cele două contracte de vânzare-cumpărare, contestate în cauză, având ca obiect imobilele preluate în temeiul Decretului de expropriere nr. 181/1952 ce cad sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001 republicată sunt valabile, întrucât la data perfectării lor, părţile contractante au fost de bună credinţă, prezumţie legală consacrată de art. 1899 alin. (2) C. civ., neînlăturată prin proba contrarie.
Prin Decizia civilă nr. 982 din 14 iunie 2004 de confirmare a sentinţei civile nr. 3038/2003 a Tribunalului Neamţ s-a reţinut în sprijinul soluţiei de respingere a acţiunii în anularea celor două contracte – în afara bunei conduite şi principiul aparenţei în drept, legat de eroarea comună, invincibilă şi insurmontabilă în care s-au aflat pârâţii cumpărători, referitoare la legitimarea statului de proprietar al imobilului, diligenţele manifestate de pârâţi fiind circumscrise noţiunii de „verus dominus".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 8935/2006 a trimis recursul declarat de reclamanţii C. spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău, având în vedere modificările procedurale ale art. 2 pct. 2 b C. proc. civ., intervenite prin art. 1 pct. 1 din Decretul nr. 138/2000, modificat prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 219/2005.
Prin Decizia nr. 282/2007, Curtea de Apel Bacău a admis recursul reclamanţilor C., a casat Decizia nr. 982/2004 a Curţii de Apel Bacău, a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 3038 din 2 decembrie 2003 a Judecătoriei Roman şi a trimis cauza Tribunalului Neamţ.
S-a reţinut din interpretarea art. 4, 5 şi 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor constituie o chestiune prejudicială, a cărei soluţie are o înrâurire determinantă asupra dreptului dedus procedurii administrative de restituire a bunurilor preluate abuziv şi a procedurii judiciare, astfel că, acţiunea de contestare a dispoziţiei prin care li s-a refuzat reclamantelor C. restituirea în natură a bunului, de competenţa în primă instanţă a tribunalului trebuie soluţionată împreună cu acţiunea în anulare, în ordinea anterior menţionată, de aceeaşi instanţă, jurisdicţia de fond pornind de la tribunal.
Prin sentinţa nr. 56/C din 22 ianuarie 2008 Tribunalul Neamţ a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor C. având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 157 din 26 martie 1998 şi 163 din 21 mai 1998 încheiate între R.A. G. Roman în calitate de vânzătoare şi pârâţii R.S., R.L.I. şi V.C.
S-a reţinut că cele două acte de înstrăinare contestate în cauză având ca obiect imobilele ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001 sunt valabile, întrucât la data încheierii lor, părţile contractante au fost de bună credinţă, prezumţia prevăzută de art. 1899 alin. (2) C. civ. nefiind răsturnată.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 106 din 30 iunie 2008 – a respins ca nefondat apelul reclamanţilor împotriva sentinţei nr. 56 din 22 ianuarie 2008 – pentru aceleaşi considerente reţinute de tribunal, că instanţă de fond.
Împotriva Deciziei nr. 106/2008 au declarat recurs reclamanţii C.R., C.D., C.N. şi C.G., criticile de nelegalitate vizând aspectele de ineficacitate ale celor două contracte de vânzare-cumpărare, privind imobilul preluat abuziv, încheiate între SC G. – neproprietar şi pârâţii R. şi V.C., care au fost de rea credinţă, deoarece au avut cunoştinţă de toate demersurile reclamantelor în vederea recuperării imobilului.
Examinând recursul, în raport de motivul de ordine publică, întemeiat pe dispoziţiunile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. privind necompetenţa în primă instanţă a tribunalului în soluţionarea cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Acţiunea formulată de reclamanţi vizează nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare dintre SC G. cu pârâţii R. şi V.C. – pretins încheiate prin violarea art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că în exercitarea controlului jurisdicţiei administrative speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001 se dă prioritate cererilor privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, ca chestiuni prejudiciale, al căror mod de soluţionare are o influenţă determinantă asupra măsurilor reparatorii şi garantarea prioritară a restituirii în natură a imobilelor. Aceasta nu presupune însă, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 282 din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Bacău, că acţiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare trebuie să fie soluţionată împreună şi de aceeaşi instanţă, respectiv tribunalul competent să soluţioneze contestaţia împotriva dispoziţiei prin care li s-a refuzat reclamanţilor restituirea imobilelor, deoarece nu orice acţiune ce derivă din prevederile Legii nr. 10/2001 este de competenţa în primă instanţă a tribunalului.
Acţiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, întemeiată pe art. 45 din Legea nr. 10/2001 are natura juridică a unei acţiuni de drept comun şi nu se încadrează în dispoziţiunile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că aceasta este de competenţa judecătoriei, ca instanţă de drept comun, în a cărei circumscripţie se află imobilele potrivit art. 13 C. proc. civ.
În speţă, instanţele de fond şi apel au calificat corect natura acţiunii, ca fiind de drept comun, însă tribunalul a soluţionat cauza, deşi aceasta nu se încadra în dispoziţiunile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 – republicată, cu încălcarea plenitudinii de competenţă a judecătoriei, prevăzută de art. 1 alin. (1) C. proc. civ. în a cărei circumscripţie se află imobilul, respectiv Judecătoria Roman, iar instanţa de apel în mod greşit a păstrat sentinţa pronunţat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul reclamanţilor va fi admis, casându-se Decizia nr. 196/2008 a Curţii de Apel Bacău şi sentinţa nr. 56/2008 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, cauza va fi trimisă pentru competentă soluţionare Judecătoriei Roman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii C.R., C.D., C.N. şi K.C. – succesoarea defunctului C.G., împotriva Deciziei nr. 106/30 iunie2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 56 din 22 ianuarie 2008 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă şi trimite cauza pentru soluţionare pe fond la Judecătoria Roman.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7128/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6978/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
