ICCJ. Decizia nr. 6716/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6716/200.
Dosar nr. 734/1/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi reclamantul V.M., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Strehaia, a solicitat anularea parţială a dispoziţiei nr. 65/2006 emisă de Primarul oraşului Strehaia şi restituirea în natură a terenului de 912 mp din Strehaia, preluat abuziv din patrimoniul autorului său, S.V.
După un prim ciclu procesual, Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 73 din 8 aprilie 2008 a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Primăria Strehaia şi a respins acţiunea reclamantului.
Prima instanţă a reţinut că reclamantul, prin notificarea nr. 2350 din 21 mai 2001, a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu şi acordarea despăgubirilor pentru construcţiile demolate.
Prima acţiune formulată de reclamant privind restituirea terenului a fost respinsă prin sentinţa civilă 364 din 21 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, hotărâre ce constituie autoritate de lucru judecat în cauză, astfel că o reluare a judecăţii cu privire la acelaşi obiect, având aceeaşi cauză şi purtată între aceleaşi părţi nu mai este posibilă.
S-a mai reţinut că din expertiza efectuată în cauză a rezultat că pe terenul în litigiu statul a construit o clădire care asigură accesul publicului, o clădire scenă şi ecran cu două încăperi laterale şi o sală de sport judo şi arte marţiale, construcţii care ocupă funcţional întreaga suprafaţă de teren pa latura de N., S.,V.
Nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, decât în condiţiile existenţei unui acord între reclamant şi unitatea deţinătoare.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, arătând că două clădiri, respectiv CI şi C2 sunt într-un stadiu avansat de degradare nemai fiind folosite scopului pentru care au fost construite, iar în situaţia în care terenul nu se poate restitui în natură unitatea deţinătoare poate acorda teren în echivalent sau alte bunuri sau servicii. A solicitat completarea probatoriilor pentru stabilirea stării construcţiilor CI şi C2, precum şi valoarea lor şi efectuarea unei adrese către Primăria Strehaia pentru a comunica ce suprafeţe de teren pot fi acordate în compensare.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 383 din 28 noiembrie 2008 a respins apelul reţinând că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât între prezentul litigiu şi cel anterior nu există identitate de cauză.
S-a mai reţinut că din schiţa anexă la raportul de expertiză a rezultat că suprafaţa de teren liberă, de 657 mp, este mărginită de construcţiile CI, C2 şi C3 şi nu poate fi restituită în natură deoarece asigură accesul la aceste construcţii, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
Probatoriile administrate au dovedit că sala de sport şi grădina de vară sunt folosite încă în scopul pentru care au fost realizate, iar cea de-a treia construcţie a fost folosită doar temporar de o societate comercială cu activitate de vulcanizare auto, care potrivit sentinţei civile nr. 322/CAF din 21 februarie 2008 a Tribunalului Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost evacuată din acest spaţiu.
Prin adresa nr. 1338 din 10 octombrie 2008, depusă la fila 24 a dosarului de apel, Primăria Strehaia a comunicat că nu deţine suprafeţe de teren intravilan sau extravilan şi nici bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare reclamantului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul V.M., în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., învederând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât construcţiile CI şi C2 nu mai sunt folosite de unitatea deţinătoare potrivit scopului lor, respectiv grădină de vară. De asemenea, nu s-a stabilit corect situaţia de fapt. Astfel, expertiza nu a stabilit căile de acces către construcţiile CI şi C2, valoarea acestora, dacă au fost autorizate şi dacă sunt demontabile.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Expertiza tehnică efectuată în cauză, depusă la filele 31-33 ale dosarului de fond, a concluzionat că două din cele trei construcţii, respectiv CI şi C2 nu mai sunt folosite scopului pentru care au fost realizate, fiind într-o stare avansată de degradare, iar construcţia C3 este destinată activităţilor de sport şi judo. De asemenea, cele trei construcţii ocupă 28% din suprafaţa terenului, iar terenul neafectat de acestea, de 657 mp, poate fi restituit proprietarului. De observat este că expertul nu a menţionat în concluziile sale faptul că terenul liber constituie cale de acces la construcţii, astfel cum a reţinut instanţa de apel.
Din această cauză, pentru a se stabili exact căile de acces la construcţii, este necesar a se efectua un supliment la raportul de expertiză.
Din probatoriile administrate nu a rezultat nici dacă aceste construcţii au fost autorizate, motiv ce necesită, de asemenea, un supliment de probatorii.
În cazul în care, din suplimentul de probatorii ce se va administra va rezulta că cele trei construcţii au fost autorizate, trebuie verificat dacă acestea mai sunt necesare unităţii deţinătoare, iar în situaţia în care ele nu îi mai sunt de folos se va analiza posibilitatea aplicări dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Aceste prevederi legale sancţionează lipsa de interes a unităţii deţinătoare faţă de construcţiile autorizate şi finalizate, edificate ulterior preluării abuzive a terenurilor şi motivează restituirea în natură a imobilelor faţă de persoana îndreptăţită, ţinută însă de obligaţia achitării despăgubirilor reprezentând valoarea de piaţă a construcţiilor respective
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Instanţa de trimitere va avea în vedere toate aspectele semnalate în prezentele considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva deciziei nr. 383 din 28 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6750/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6712/2009. Civil → |
|---|
