ICCJ. Decizia nr. 6750/2009. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6750/200.
Dosar nr. 31194/2/2005
Şedinţa publică din 18 iunie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 13 octombrie 2004, reclamanta E.M.F. a chemat în judecată pe RA AP.P.S. pentru a fi obligată să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul teren situat în comuna Snagov, în suprafaţă de aproximativ 3.500 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 3763 din 14 decembrie 2004, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Judecătoria Buftea a reţinut că reclamanta a precizat la termenul din 14 decembrie 2004 că valoarea imobilului este de 1.596.000.000 lei, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei sunt de competenţa materială a tribunalului.
Prin sentinţa nr. 512 din 27 mai 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea formulată de reclamanta E.M.F. în contradictoriu cu RA A.P.P.S. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de avocat în numele reclamantei, iar contractul de asistenţă juridică a fost încheiat în numele reclamantei de către mandatarul acesteia.
Tribunalul a mai reţinut că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece nu a făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma fostului proprietar al terenului, M.I.. Reclamanta este fiica lui T.M. şi nu a dovedit că acesta este una şi aceeaşi persoană cu M.I.
Prin Decizia nr. 91A din 21 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de B.A., în calitate de moştenitoare a reclamantei, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Instanţa de apel a reţinut că terenul, în suprafaţă de 3.500 mp, situat în satul Vlăsia, comuna Snagov, a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 10229 din 19 iulie 1933 la Grefa Tribunalului Ilfov de către autorul reclamantei, M.I.
Prin înscrisurile noi, depuse la instanţa de apel, reclamanta a făcut atât dovada calităţii de moştenitor al autorilor acesteia M.I. şi M.A., cât şi a împrejurării că M.I. I. Petre este una şi aceeaşi persoană cu T.M., respectiv I.M., iar I.T.A. a mai fost denumită şi I.T.C., A.T., I.A., I.C.
Reclamanta şi fratele său, I.I. au fost singurii moştenitori ai părinţilor lor, iar B.A. şi numita M.G. sunt singurele moştenitoare, cu o cotă de câte ½ ale reclamantei şi fratelui ei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs parata R.A. A.P.P.S.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia este lipsită de temei legal.
Reclamanta a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare, dar, fiind vorba despre o acţiune în revendicare, se impunea ca ea să fi fost unica moştenitoare, pentru respectarea principiului unanimităţii.
Recurenta a mai arătat că instanţa de apel a aplicat greşit legea, întrucât în cadrul acţiunii în revendicare nu se pot aplica dispoziţiile Legii nr. 10/2001, lege de care reclamanta a şi uzat, fără a dovedi calitatea de persoană îndreptăţită.
Din înscrisurile de stare civilă depuse la dosar, a rezultat că de pe urma autoarei reclamantei au rămas ca moştenitori E.F. şi I.E.
La termenul din 18 iunie 2009, Înalta Curtea invocat motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind competenţa de soluţionare a apelului.
Analizând recursul declarat, se constată că acesta este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul cererii de chemare în judecată, în mod indubitabil a constat în acţiunea în revendicare promovată de reclamanta E.M.F.
Acţiunea în revendicare fiind guvernată de principiile dreptului comun, inclusiv în ceea ce priveşte procedura de judecată, competenţa materială în judecarea unei astfel de cereri este dată de valoarea obiectului pricinii.
La data introducerii cererii de chemare în judecată şi pronunţării hotărârii primei instanţe îşi produceau efectele dispoziţiile OUG nr. 58/2003, care a modificat art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în sensul că tribunalele judecă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei.
Prin urmare, în mod corect, Judecătoria Buftea, reţinând valoarea imobilului de 1.596.000.000 lei, precizată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Numai că, după data pronunţării sentinţei de către acest tribunal, prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/200, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. a fost din nou modificat, în sensul că tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.
Procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei sunt de competenţa judecătoriilor, iar conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a devenit instanţă de drept comun pentru soluţionarea apelurilor.
Legea în discuţie cuprinde şi dispoziţii tranzitorii, care la art. II alin. (2) prevăd că apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii şi care sunt de competenţa tribunalului, potrivit noilor reglementări, se trimit la tribunale.
Faţă de împrejurarea că, potrivit modificărilor legislative de imediată aplicare, tribunalele au devenit instanţele competente să judece apelurile în pricinile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei, Curtea de Apel Bucureşti era obligată să se conformeze dispoziţiilor tranzitorii ale legii şi să trimită apelul spre judecare instanţei devenite competente, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Neprocedând astfel, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor privind competenţa materială, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, se va admite recursul declarat de pârâta R.A. AP.P.S., se va casa Decizia atacată, iar dosarul se va trimite pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 91A din 21 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează.
Trimite dosarul spre judecarea apelului Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6717/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6716/2009. Civil → |
|---|
