ICCJ. Decizia nr. 6740/2009. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6740/200.
Dosar nr. 30362/1/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin încheierea nr. 11410 din 9 decembrie 2003, Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea înregistrată de Biroul executorului judecătoresc S.M. şi a încuviinţat executarea silită a titlului executor - sentinţa civilă nr. 861/2003 a Tribunalului Cluj - privind pe debitoarea SC C.G. SA şi creditoarea M.V.;
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 357 din 18 februarie 2004, a respins apelul declarat de debitoarea SC C.G. SRL împotriva acestei încheieri, iar împotriva acestei decizii a declarat recurs debitoarea, fără să invoce vreun motiv de recurs şi să formuleze vreo critică.
Recursul este perimat.
Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 şi art. 250 C. proc. civ.
În prezenta cauză, judecata recursului a fost suspendată la data de 25 mai 2005, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la data suspendării procesul a rămas în nelucrare, fiind repus pe rol, din oficiu, la data de 27 februarie 2009, pentru perimare.
Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina recurentei care după ce s-a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor legal citate, nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării recursului, conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., se va constata perimat recursul declarat de debitoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de debitoarea SC C.G. SRL împotriva deciziei nr. 357 A din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 6942/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6789/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|