ICCJ. Decizia nr. 7061/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7061/200.
Dosar nr. 3194/3/2008
Şedinţa publică din 26 iunie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Austria pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului N.N.
În motivarea cererii s-a arătat că la 10 ianuarie 2008 pârâtul a fost returnat din Austria, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin OUG nr. 188/2001, publicată în M.Of. nr. 848/2001, potrivit căreia, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi orice persoană care nu mai îndeplineşte cerinţele privind şederea, aplicabile pe teritoriul statului părţii contractante solicitante."
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 5, art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 650 din 1 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că nu se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o persoană returnată dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile în care singurul temei al returnării este un acord de readmisie bilateral încheiat între România şi statul membru UE, întrucât dispoziţiile art. 18 TCE, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE prevăd dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor statelor membre ale UE pe teritoriul Uniunii, iar restricţionarea libertăţii de circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 876 pronunţată la data de 25 noiembrie 2008.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele sale că dispoziţiile interne sunt mult mai restrictive decât cele comunitare care consacră dreptul fundamental şi individual al oricărui cetăţean al uniunii la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre, drept care nu poate forma obiectul unor restrângeri decât pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea şi şederea cetăţeanului român pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene nu poate fi considerată, prin sine, ca fiind o conduită de natură a ameninţa ordinea publică, siguranţa publică sau sănătatea publică, iar aplicarea după 1 ianuarie 2007 a prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 care permit restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţeanului român pentru faptul că acea persoană a fost returnată în baza unui acord de readmisie este contrară normei comunitare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.
Prin urmare, autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine ci doar de a lua act de această măsură şi de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Austria.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantei, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a fost modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetăţean al Uniunii, orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al Uniunii Europene, dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremaţiei sale presupune aplicarea de către judecătorul naţional, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetăţenilor şi neaplicarea oricărei prevederi din dreptul naţional care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale, în speţă Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
În acest sens, la art. 2 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii Uniunii, precum şi restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene şi potrivit legislaţiei comunitare menţionate, toţi românii sunt cetăţeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulaţie în toate statele membre.
Prin urmare, în măsura în care dispoziţiile Legii nr. 248/2005 potrivit căreia, recurenta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului N.N., îi creează acestuia o situaţie mai grea şi nu îi conferă garanţia respectării dreptului la libera circulaţie în calitate de cetăţean al Uniunii, în condiţiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reţinut vreuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu îşi vor mai găsi aplicabilitate în speţă.
Calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, însă restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată în baza unui acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 876 din 25 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7065/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7044/2009. Civil → |
|---|
