ICCJ. Decizia nr. 7007/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.7007/2009
Dosar nr. 1588/111/2007
Şedinţa publică din 26 iunie 2009
Asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele: Reclamanta P.F. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 812 din 27 decembrie 2007 şi admiterea cererii de restituire în natură a terenului situat în oraşul Oradea, Str. Ceferiştilor în suprafaţă de 288 m.p. înscris în CF Oradea nr. top.5054/12, în baza Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 633/ C din 20 septembrie 2007, a respins acţiunea formulată de reclamanta P.F. în contradictoriu cu pârâţii P.M. Oradea, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor (actualmente Ministerul Finanţelor Publice).
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că imobilul cu nr. top 5054/12, compus din teren în suprafaţă de 288 m.p. şi casă, situat în Oradea, Str. Ceferiştilor, a constituit proprietatea numitelor N.G. şi N.I.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2599/1975 de N.S.J. Bihor, acestea au înstrăinat către părinţii reclamantei B.R. şi B.E. casa de locuit, terenul trecând în proprietatea statului cu titlu de transmisiune legală în baza Legii nr. 58/1974, dobânditorii construcţiei primind în folosinţă o suprafaţă de 100 m.p. teren aferent.
Construcţia a fost preluată de stat cu titlu de expropriere în baza Decretului nr. 18/1987, acordându-se proprietarilor o despăgubire în sumă de 22340,74 lei.
Prin notificarea nr. 457/2001 adresată Prefecturii judeţului Bihor şi înaintată de această instituţie Primăriei municipiului Oradea, antecesoarea reclamantei a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Oradea, Str. Ceferiştilor, preluat de Statul Român în mod abuziv.
P.M. Oradea, prin dispoziţia nr. 2780 din 17 august 2006, a respins notificarea cu privire la teren, considerând că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
Din probele dosarului tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că antecesorii reclamantei au cumpărat numai imobilul construcţie nu şi imobilul teren, care a urmat regimul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, fiind preluat de către stat, astfel încât acesta nu poate fi restituit în natură în procedura Legii nr. 10/2001.
Prin Decretul nr. 18/1987 statul a expropriat şi demolat locuinţa cumpărată de către părinţii reclamantei, pentru care aceştia au primit despăgubiri.
Tribunalul a apreciat că, în cazul în care ulterior înstrăinării construcţia „proprietatea", dobânditorului a fost preluată şi mai apoi demolată, acesta din urmă, nu are dreptul de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămânând supus incidenţei Legii nr. 10/2001, în favoarea persoanei îndreptăţite, proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.
Astfel, în absenţa construcţiei, dreptul de folosinţă asupra terenului a încetat, cumpărătorul neavând vocaţie la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, cel îndreptăţit la măsuri reparatorii fiind vânzătorul proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.
În consecinţă, prima instanţă a apreciat că terenurile intrate în proprietatea statului potrivit Legii nr. 58/1974 nu pot fi retrocedate în baza Legii nr. 10/2001 cumpărătorilor construcţiei iar persoanele care solicită retrocedarea nu pot fi considerate persoane îndreptăţite în înţelesul art. 3 alin. (l) lit. a) din aceeaşi lege, întrucât aceştia nu au avut niciodată proprietatea terenului ce a trecut la stat, ci numai folosinţa acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta P.F.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 76/2008-A pronunţată la data 23 aprilie 2008 admis apelul şi acţiunea reclamantei P.F., a anulat Dispoziţia nr. 812 din 27 decembrie 2007 emisă de P.M. Oradea, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul teren în suprafaţă de 288 m.p. înscris în CF Oradea nr. top 5054/12, a obligat pârâtul P.M. Oradea să emită o nouă dispoziţie în sensul acordării de despăgubiri băneşti şi la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru terenul în suprafaţă de 288 m.p. preluat abuziv de Statul Român.
În raport de probele administrate, Curtea a reţinut că la data preluării terenului, în anul 1975, de către statul român, proprietarii imobilului, construcţie şi terenul aferent, erau antecesorii reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu fostele proprietare N., iar în prezent terenul nu este liber pentru a fi restituit în natură. Prin precizarea de acţiune de la dosar, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti.
Potrivit art. 3 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele juridice şi persoanele fizice, proprietari ai imobilelor, la data preluării în mod abuziv a acestora, art. 4 alin. (2) stabilind că de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Cum terenul a fost preluat de statul român în baza legislaţiei în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare respectiv în baza Legii nr. 58/1974, iar la data exproprierii casei nu au primit despăgubiri şi pentru terenul aferent, instanţa de apel a apreciat ca fiind incidente în speţă dispoziţiile art. 1, 2, 3, 4 alin. (2) şi art. 24 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, fiind întemeiată contestaţia formulată de către reclamantă împotriva dispoziţiei nr. 812 din 27 decembrie 2007 emisă de P.M. Oradea.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Bihor şi P.M. Oradea.
Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Bihor a invocat o chestiune de nelegalitate, prevăzuta de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
Dezvoltând motivul de casare, a argumentat că, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul român este reprezentat în raporturile juridice de către Ministerul Finanţelor Publice, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte alte organe în acest scop, cazul speţei de faţă, în care, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale HG nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, primarul şi, ulterior, C.C.S.D. reprezintă statul, având astfel calitate procesuală pasivă.
A solicitat admiterea recursului, a excepţiei şi, pe fond, respingerea acţiunii faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
P.M. Oradea a criticat Decizia pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că aceasta este nelegală, întrucât, aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, terenul revendicat de către reclamantă nu a aparţinut niciodată antecesorilor săi, acesta fiind preluat de către stat chiar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului construcţie, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi prin urmare notificatoarea nu poate astfel beneficia de măsuri reparatorii.
Verificând legalitatea deciziei atacate, din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului procesului numai în cazurile în care împrejurările de fapt ale pricinii fiind pe deplin stabilite, casează hotărârea pentru aplicarea corectă a legii.
În ceea ce priveşte recursul Ministerul Finanţelor Publice, critica este fondată, urmând a se reţine excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pentru următoarele considerente:
În primul rând se reţine că deşi nu s-a stabilit în sarcina sa o obligaţie efectivă de plată, analiza criticii aduse hotărârii pronunţate în apel se impune cu prioritate având în vedere caracterul dirimant şi absolut al excepţiei invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată „Imobilele - terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de: destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare", iar potrivit dispoziţiilor alin. (4) „în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean".
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului acestora, revine C.C.S.D., care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Prin art. l alin. (l) Titlul VII, Legea nr. 247/2005 se reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură.
În acest sens, art. 13 alin. (l) precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C.C.S.D., iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către A.N.R.P.
Se reţine că Titlul VII privind Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 nu conţine dispoziţii potrivit cărora persoanele notificate să nu mai aibă competenţa soluţionării notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.
În acest sens sunt prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care stipulează că deciziile/dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmau a fi acordate ca despăgubire vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale.
Prin urmare, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, entitatea notificată este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Astfel, dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu înlătură această obligaţie, din analiza textului legii, rezultând că evaluarea despăgubirilor de către Comisia centrală aparţine unei proceduri ulterioare emiterii deciziilor/dispoziţiilor.
Faţă de cele ce preced, urmează a se reţine că instanţele de fond au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, fără a avea în vedere că, în speţa supusă analizei, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice nu are legitimare procesuală pasivă, nefiind subiect pasiv al dreptului pretins.
Pentru toate aceste considerente, se va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va modificată Decizia recurată în sensul că se va admite excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Analizând recursul declarat de P.M. Oradea, înalta Curte va avea ca premisă situaţia de fapt reţinută de Curte, care nu mai poate fi schimbată în calea de atac extraordinară a recursului, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor de fapt, consecinţă a greşitei aprecieri a probelor fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Astfel, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. l alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi" iar, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (l) din acelaşi act normativ, „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare".
Dispoziţiile art. 7 prevăd că, de regulă, imobilele preluate abuziv se restituie în natură (alin. l), iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă persoanele îndreptăţite beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.
Se dispune prin art. 3 alin. (l) pct. a) că sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora precum şi, în condiţiile art. 4 alin. (2) moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Reclamanţii aveau deci a dovedi că sunt persoane îndreptăţite, atât în ceea ce priveşte calitatea de moştenitori ai autorilor lor, cât şi în ceea ce priveşte calitatea acestora de proprietar al bunurilor revendicate în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, regula „actori incubit probatio" înscrisă în art. 1169 C. civ., aplicându-se şi în această materie.
Or, aşa cum au reţinut instanţele de fond situaţia de fapt, terenul a fost preluat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de către statul român în baza Legii nr. 58/1974, astfel încât autorii reclamanţilor nu au dobândit în proprietate decât imobilul construcţie nu şi imobilul teren.
De altfel, din probele care au fost administrate (contractul de vânzare cumpărare din 2 aprilie 1975, extrasul de CF) a rezultat o atare împrejurare de fapt care nu a fost răsturnată de vreun alt probatoriu.
Prin urmare reclamanţii nu au calitatea de a revendica un drept de proprietate asupra imobilului teren, astfel încât Curtea de apel, reţinând corect situaţia de fapt a făcut o incorectă aplicare a legii, apreciind ca incidente în speţă dispoziţiile art. 1, 2, 3, 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deşi acestea trebuiau să fie înlăturate de la aplicare, reclamanţii neîncadrându-se în cerinţele dispuse de textele de lege menţionate.
În acest sens motivarea Curţii este contradictorie, reclamanţii neavând dreptul la măsuri reparatorii pentru teren, atât timp cât nu au făcut dovada că autorii lor au fost proprietari ai acestuia.
Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtului P.M. Oradea este fondat, urmând a-l admite în consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii P.M. Oradea şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei nr. 76/ A din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică în tot Decizia atacată, în sensul că:
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.
Respinge apelul declarat de reclamanta P.F. împotriva sentinţei nr. 6331 din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6912/2009. Civil. Prestaţie tabulară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6908/2009. Civil → |
|---|
