ICCJ. Decizia nr. 7362/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7362/2009
Dosar nr. 1596/1/2009
Şedinţa publică din 8 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 553 din 9 martie 2007 Tribunalul Timiş a admis contestaţia formulată de reclamanta S.H.M. împotriva Municipiului Timişoara şi anulând dispoziţia nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara a reţinut că reclamanta şi-a probat calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. În consecinţă pârâtul a fost obligat să emită dispoziţia motivată de restituire în natură a apartamentelor situate în Timişoara, şi de acordare a despăgubirilor pentru restul apartamentelor vândute foştilor chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 5033/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că reclamanta S.H.M. a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001 în calitate de moştenitoare a fostului proprietar tabular de la care a fost naţionalizat imobilul în litigiu – respectiv P.S. născută M. – potrivit certificatului de moştenitor emis de autorităţile maghiare – apostolat potrivit convenţiei de la Haga.
Totodată s-a mai stabilit că imobilul a fost în proprietatea defunctei P.S., născută M. – potrivit menţiunilor din CF Timişoara şi a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin Decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 553/903/2007 pronunţată de Tribunalul Timiş pe care a schimbat-o – în sensul respingerii contestaţiei formulate de S.H.M. împotriva dispoziţiei nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
S-a reţinut că după înregistrarea dosarului la Tribunalul Timiş în temeiul Deciziei nr. 5033/2006 şi pe parcursul soluţionării apelului împotriva sentinţei nr. 553/2007 a Tribunalului Timiş, pârâtul Primarul Municipiului Timişoara a iniţiat o acţiune prin care a solicitat să se constate că certificatul de moştenitor, emis de autorităţile maghiare şi care o legitimau pe contestatoare ca succesoare a defunctei M.S.P. – nu îşi poate produce efectele pe teritoriul României. Ulterior, la momentul în care hotărârea în acea cauză a rămas irevocabilă, s-a procedat la repunerea pe rol a apelului.
Prin Hotărârea irevocabilă nr. 1050 din 3 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara – s-a statuat că certificatul de moştenitor emis de autorităţile maghiare după succesiunea defunctei P.J.M.S.M. decedată la 20 octombrie 1977 în favoarea reclamantei H.M.S. va produce efecte juridice pe teritoriul României – unde succesiunea este supusă regulii „lex rei sitae’’ – consacrată de art. 66 din Legea nr. 105/1992.
Instanţa a mai statuat că lipsa de efecte juridice a certificatului de moştenitor emis în favoarea pârâtei S.H.M. nu aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a recunoscut pârâtei calitatea procesuală de a solicita măsuri reparatorii pentru imobilele naţionalizate aflate pe teritoriul României, pentru simplul motiv că această problemă de drept nu a format obiect de dezbatere în proces, valabilitatea certificatului de moştenitor nefiind pusă în discuţie.
Prin Decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008 curtea de apel a mai reţinut că prin adopţia reclamantei de către L.N., aceasta a pierdut toate drepturile şi obligaţiile faţă de părintele său firesc – P.T. cât şi faţă de rudele acestuia, ceea ce înseamnă că potrivit legii române ea nu are vocaţie la succesiunea bunicii naturale paterne P.M.S.M. Legea aplicabilă moştenirii defunctei P.M.S.M. este legea română, ceea ce înseamnă că reclamanta contestatoare, deşi rudă de sânge cu defuncta, ea nu poate veni la succesiunea acesteia, deoarece a pierdut acest drept prin adopţia sa de către L.N.
Prin sentinţa nr. 1072 din 19 mai 1953, contestatoarea S.H. a fost înfiată cu efecte depline în temeiul Decretului nr. 131 din 1 aprilie 1949 – act normativ care modifică C. civ. – de numitul L.N. Ca urmare, prin adopţie au încetat toate drepturile şi obligaţiile adoptatei faţă de părinţii fireşti şi rudele acestora, astfel reclamanta contestatoare nu poate avea chemare la succesiunea bunicii paterne P.S.M.
Împotriva Deciziei nr. 287 din 10 decembrie 2008 a declarat recurs S.H.M. – invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că în mod greşit instanţa nu a reţinut legitimarea sa de urmaşă îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prin vocaţia la succesiunea defunctei P.S.M. Procedând în acest mod instanţa a ignorat îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – şi statuările Deciziei nr. 5033 din 24 mai 2006 prin care i s-a reţinut recurentei – contestatoare calitatea de succesoare a proprietarului tabular.
Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5033/2006 în legătură cu legitimarea contestatoarei de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, în calitate de succesoare legală a proprietarului tabular – sunt lipsite de eficacitate în raport de statuările Deciziei nr. 1050/2008 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată ulterior – prin care s-a concluzionat în sensul că certificatul de moştenitor emis în beneficiul reclamantei de către autoritatea maghiară competentă nu îşi produce efectele pe teritoriul României, întrucât potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, adopţia cu efecte depline o înlătură pe reclamanta S.H. de la moştenirea părinţilor biologici şi a rudelor acestora. Mai mult, se constată din examinarea Deciziei nr. 5033 din 24 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că aspectele derivate din regulile de drept internaţional privat, desprinse din Legea nr. 105/1992 nu au constituit obiect de analiză pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a mărginit să stabilească pe baza actelor de stare civilă raporturile de rudenie dintre reclamanta S.H. şi familia P. – fără a avea în vedere, actele de adopţie ale reclamantei de către L.N. – depuse în fond după casare şi fără ca în faţa acestei instanţe să se fi invocat excepţia ineficacităţii certificatului de moştenitor emis de autorităţile maghiare.
În dezlegarea aspectului legat de legitimarea contestatoarei de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 stabilirea naturii adopţiei – cu efecte restrânse sau depline, este esenţială, şi din acest punct de vedere, nici tribunalul şi nici curtea de apel nu au manifestat preocupare. Concluzia potrivit căreia adopţia contestatoarei s-a făcut cu efecte depline nu îşi găseşte acoperire în probele dosarului.
Dispozitivul sentinţei civile nr. 1072 din 19 mai 1953 pronunţată de Tribunalul Popular Timişoara, care atestă adopţia minorei H.P.K. născută la 9 ianuarie 1944 la Timişoara (din părinţii T. şi M.P.K.) de către L.N. nu este suficient pentru a se concluziona în sensul naturii adopţiei, chiar dacă se face menţiunea potrivit căreia „adoptatul se va bucura de toate drepturile unui copil legitim".
Dificultatea în determinarea efectelor acestei sentinţe este cu atât mai mare, cu cât certificatul de naştere eliberat la 29 iulie 1955 (după adopţie) atestă că H.P., adoptată K. are ca părinţi pe P.K.T.I. (adică tatăl firesc) şi nu tatăl adoptator şi P.K.M.M. (pag. 38 Dosar nr. 1557/2004).
Tot aceiaşi părinţi figurează şi în certificatul de căsătorie al contestatoarei (care apare cu numele de familie L.) la mai bine de 11 ani de la adopţie (fila 32 Dosar nr. 1557/2004).
Evident că această situaţie pune în discuţie dacă nu cumva, adopţia contestatoarei s-a înfăptuit în condiţiile codului civil, prin ignorarea Decretului nr. 131/1949 şi a Decretului nr. 182/1954 în vigoare la data pronunţării sentinţei nr. 1072/1953.
Se impune pentru deplina edificare, ataşarea la dosarul cauzei a sentinţei nr. 1072/1953 cu menţiunea definitivă, in extenso şi legalizată, existentă la Dosarul nr. 4054/C/2005, a certificatului de înfiere (fila 11) din 27 iulie 1955 şi care pune în discuţie incidenţa Decretului nr. 182/1954 ce permitea transformarea adopţiilor încuviinţate înainte de 1 februarie 1954 – data intrării în vigoare a codului familiei, în înfiere cu efecte depline.
Efectele adopţiei consfinţită prin sentinţa nr. 1072/1953 şi ale certificatului de înfiere din 1955 trebuie analizate în lumina art. 90 din Decretul nr. 32/1954 – potrivit căruia, adopţiile şi înfierile încuviinţate înainte de intrarea în vigoare a codului familiei rămân supuse legilor în vigoare la data când au fost încuviinţate numai în ce priveşte validitatea lor. Toate celelalte dispoziţii C. fam. privitoare la înfiere vor fi aplicabile de la data intrării în vigoare a codului familiei atât adopţiilor cât şi înfierilor încuviinţate înainte de această dată.
În acest cadru legal vor fi examinate şi demersurile întreprinse de autorii contestatoarei pentru transformarea adopţiei încuviinţate înainte de intrarea în vigoare a codului familiei în înfiere, în temeiul Decretului nr. 182/1954.
Întrucât aspectele mai sus evidenţiate implică suplimentarea probatoriilor, fondul pricinii nu este încă elucidat, motiv pentru care făcându-se în cauză aplicarea art. 313 C. proc. civ. – recursul contestatoarei va fi admis iar Decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara casată cu trimitere aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.H.M. împotriva Deciziei nr. 287 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7334/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7396/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
