ICCJ. Decizia nr. 7473/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7473/2009
Dosar nr. 7028/107/2008
Şedinţa publică din 10 iulie 2009
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 10 noiembrie 2008, reclamanta D.G.P. a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Franţa, pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului C.T.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost expulzat din Franţa pentru neîndeplinirea condiţiilor legale de şedere.
Prin sentinţa civilă nr. 1584 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Alba s-a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nu se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulaţie în străinătate pentru o persoană returnată dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile în care singurul temei al returnării este un acord de readmisie bilateral încheiat între România şi statul membru Uniunii Europene.
Apelul declarat de D.G.P. a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 8/ A din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat în esenţă, că în mod corect s-a dat incidenţă normelor comunitare în cauză, pentru că în raport de acestea dispoziţiile Legii nr. 248/2005 sunt contrare, ceea ce face ca nomele comunitare să fie obligatorii faţă de cele interne. În cauză neputând fi invocate cele 3 situaţii prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D.G.P. din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:
Chiar şi în condiţiile existenţei principiilor priorităţii dreptului comunitar şi al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exerciţiului la liberă circulaţie în străinătate al unui cetăţean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiţionată de returnarea acelui cetăţean dintr-un alt stat în baza unuia cord de readmisie.
Autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, şi a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în Franţa în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din aceeaşi lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea D.G.P., cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Intr-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1 T.C.E. prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezistenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la libera circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele de reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Simpla declaraţie olografă a pârâtului nesusţinută de înscrisuri oficiale, nu este suficientă pentru a aprecia că acesta are o conduită ce reprezintă o ameninţare reală prezentă şi serioasă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G.P. din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 8/ A din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7830/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 7555/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
