ICCJ. Decizia nr. 7333/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7333/2009
Dosar nr. 1655/1/200.
Şedinţa publică din 8 iulie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele.
Prin Decizia nr. 1195 din 6 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă si de proprietate intelectuală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei civile nr. 156 din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
În încheierea de dezbateri, instanţa a constatat că motivul pentru care recurenta-pârâtă solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, anume faptul că este necesară prezentarea consilierului său juridic la alte instanţe, nu este un motiv întemeiat în sensul art. 156 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a respins solicitarea.
Prin contestaţia înregistrată la data de 20 februarie 2009, pârâta Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a cerut anularea deciziei menţionate, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei pârâta susţine ca prin faptul respingerii cererii de amânare a judecăţii, Înalta Curte i-a încălcat dreptul la apărare şi, pe cale de consecinţă, dreptul la un proces echitabil.
Pârâta dezvoltă motivele pentru care apreciază că se impunea admiterea recursului dedus judecăţii în cauza finalizată cu pronunţarea deciziei atacată cu contestaţie, susţinând că, în mod inadmisibil, instanţele nu au ţinut cont de apărările pe care le-a formulat în proces şi care, în opinia sa, justificau menţinerea dispoziţiei nr. 1285 din 9 aprilie 2006, prin care a propus ca intimatei reclamante din cauză să îi fie acordate măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, dispoziţie supusă controlului judiciar.
Analizând contestaţia în anulare dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare, reglementată prin dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac admisibilă doar în condiţiile restrictive prevăzute de aceste dispoziţii, anume: când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă sau când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Arătând că hotărârea instanţei de recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, dispoziţia art. 318 teza I-a C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare şi apreciere a probelor şi o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii.
Aceasta, întrucât, prin dispoziţia legală menţionată legiuitorul nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de către aceeaşi instanţă, sub motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt sau a greşitei interpretări a legii, ştiut fiind că anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru astfel de motive ar echivala cu o nesocotire a autorităţii de lucru judecat, prezumţie de care se bucură astfel de hotărâri.
În speţă, prin contestaţia dedusă judecăţii pârâta nu arată care este motivul de drept pe care înţelege să îşi fundamenteze contestaţia dedusă judecăţii.
Din dezvoltarea criticilor rezultă că pârâta invocă o greşită apreciere de către instanţa de recurs a temeiniciei cererii sale de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare, în raport de prevederile art. 156 C. proc. civ., la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile în fond asupra recursului.
Acest aspect însă nu se circumscrie sferei greşelilor de judecată care pot fi verificate pe calea contestaţiei în anulare, întrucât presupune o verificare a aspectelor de fapt ale cauzei şi o apreciere a legalităţii măsurii dispuse de instanţa de recurs, fapt care nu este permis.
In acest context al analizei este de menţionat şi faptul că exercitarea dreptului la apărare nu implică, în mod obligatoriu, prezenţa personală a părţii sau a reprezentantului său la proces şi nu justifică, astfel cum eronat susţine pârâta, obligativitatea amânării judecăţii în cazul în care nu se pot prezenţa în proces.
Garantarea dreptului de apărare presupune ca părţile din proces să fie încunoştinţate din timp de desfăşurarea procesului şi necesitatea de a li se comunica actele de procedură, pentru ca acestea să îşi poată face apărările, aspecte cu privire la care pârâta nu a formulat nici critică de nelegalitate.
Aşa fiind, în raport de considerentele de drept arătate, Înalta Curte constată că nu poate primi contestaţia dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 1195 din 6 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7812/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7334/2009. Civil → |
|---|
