ICCJ. Decizia nr. 8516/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8516/2009
Dosar nr. 3093/118/2007
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 3093/118/2007, reclamantul L.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa anularea dispoziţiei nr. 611 din 1 martie 2007, acordarea în compensare a unui imobil din aceeaşi categorie, suprafaţă şi valoare cu imobilul proprietatea sa, în suprafaţă de 276 mp şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, se arată că a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând să i se atribuie în natură o suprafaţă de teren echivalentă ca valoare cu cea deţinută în strada M., teren expropriat în baza Decretului nr. 321 din 21 august 1978, pe care se află amplasate în prezent străzi şi blocuri.
Prin sentinţa civilă nr. 2003 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Constanţa a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că terenul nu poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament, întrucât este afectat de construcţia blocului M., alei de acces, trotuare, parcare şi un spaţiu verde aferent acestora în suprafaţă de numai 39,47 mp, prin urmare de servituţi legale şi amenajări de utilitate publică, iar cu adresa din 9 noiembrie 2007, pârâta a dovedit că nu dispune de alte terenuri pentru a fi oferite în compensare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul numai în ceea ce priveşte acordarea unui teren în compensare de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici tehnice edilitare precum cel preluat abuziv. Susţine apelantul că aprecierea primei instanţe, în sensul că nu este posibilă restituirea în natură a unui teren învecinat cu terenul preluat abuziv de stat, în suprafaţă de 205,8 mp identificat prin expertiza B.D. este greşită, situaţie în care se impune atribuirea acestui teren, iar pentru diferenţa de 70,2 mp ce nu poate fi restituită în natură, să fie acordate bunuri în compensare sau despăgubiri. Se mai arată că expertul ar fi avut posibilitatea, în cadrul unei noi expertize, să identifice pe raza Municipiului Constanţa şi alte terenuri libere, aflate în domeniul privat al acesteia.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 95/C din 23 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul.
În considerentele deciziei se arată că singura autoritate competentă să stabilească natura măsurilor compensatorii este entitatea investită cu soluţionarea notificării, iar instanţa sesizată poate dispune doar în limitele tabelului ce conţine bunurile disponibile care se pot acorda în compensare. Terenurile ce au figurat în lista întocmită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, au fost acordate în compensare altor persoane, care deţineau hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în acest sens, neexistând nici un alt teren liber şi disponibil pentru a fi atribuit în compensare reclamanţilor iar terenul în suprafaţă de 205,8 mp indicat de apelant şi identificat prin raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond, nu este inclus în lista bunurilor disponibile.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Nu s-a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză şi în mod greşit s-a respins proba cu înscrisuri, respectiv obligarea pârâtei să pună la dispoziţia instanţei planurile cadastrale actuale ale Municipiului Constanţa, astfel că instanţa nu a avut posibilitatea să verifice veridicitatea susţinerilor intimaţilor.
- Legea nu a fost corect aplicată, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât din concluziile raportului de expertiză rezultă cert că din totalul suprafeţei de teren de 276 mp ce a aparţinut autorului reclamantului, suprafaţa de 205,8 mp teren poate fi restituită pe vechiul amplasament, numai diferenţa de teren fiind afectată de construcţii, făcând imposibilă restituirea în natură.
- Hotărârea este vădit nelegală şi pentru faptul că a apreciat greşit, reţinând că terenul identificat de expert nu este inclus în lista bunurilor disponibile, lăsând acest aspect la latitudinea pârâţilor.
Examinând criticile formulate prin intermediul recursului, Înalta Curte a reţinut următoarele:
În drept, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) şi alin. (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine, aflate în circuitul civil şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
În cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, dacă se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituirea în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire.
Este de menţionat şi faptul că, în aceste cazuri, Decizia sau dispoziţia motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent, în măsura în care oferta este acceptată, face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, în sensul art. 25 alin. (4) din lege.
Aşa fiind în măsura în care dispun cu privire la compensarea cu alt imobil, instanţele au obligaţia de a-l identifica şi de a verifica care este regimul său juridic actual şi, respectiv, de a statua dacă acesta corespunde din punct de vedere valabil cu cel care nu poate fi restituit.
În speţa supusă analizei prin expertiza efectuată în cauză instanţele au verificat toate aspectele legate de situaţia juridică a terenului şi coroborând concluziile raportului de expertiză cu celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, în mod corect au hotărât că imobilul supus judecării nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de construcţia blocului F., alei de acces, trotuare, precum şi spaţiu verde aferent acestora în suprafaţă de 39,47 mp.
Privitor la solicitarea reclamantului de a i se oferi „teren alăturat celui preluat abuziv" rezultă din tot ansamblul probator administrat în cauză că situaţia juridică a acestui teren nu permite aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 – republicată pentru considerentele ce urmează.
Terenul solicitat a fi acordat în compensare nu figurează în lista întocmită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 – republicată, acest teren actualmente face parte din planul urbanistic întocmit pentru zona respectivă iar, pentru a fi posibilă aplicarea acestei măsuri, ar implica o modificare a acestuia prin reducerea suprafeţelor de teren afectate accesului pietonal la unităţile existente în zonă.
Or, instanţa faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, ea având la dispoziţie chiar şi planurile cadastrale actuale ale pârâtei, nu poate depăşi limitele investirii şi nici atribuţiile puterii judecătoreşti şi să hotărască în locul unităţii deţinătoare.
Ca urmare, sunt nefondate susţinerile recurentei în sensul că instanţele judecătoreşti încălcând principiul rolului activ, au refuzat să solicite planurile cadastrale actuale ale pârâtei pentru a verifica susţinerile pârâţilor.
În aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 – republicată nu este suficient ca bunul solicitat în compensare „terenului preluat abuziv" să fie liber, ci să îndeplinească şi condiţiile mai sus arătate.
Faţă de cele sus reţinute, se concluzionează că instanţele au aplicat corect legea, respectiv dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 – republicată, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca temei de drept, reclamantul a invocat şi incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Acest motiv de recurs îşi găseşte aplicabilitate, când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În enunţarea în fapt a motivelor de recurs, reclamantul nu a indicat nici un motiv în sensul incidenţei dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pentru a permite analiza pe larg a acestui motiv de recurs.
Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul L.M. împotriva Deciziei civile nr. 95/C din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8520/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8513/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
