ICCJ. Decizia nr. 8520/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8520/2009
Dosar nr. 4369/111/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 349/C din 4 noiembrie 2008, Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de reclamanta D.G.P., în contradictoriu cu pârâtul P.I.B.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 12 iulie2008, din procesul-verbal încheiat în Aeroportul Internaţional H.C. Bucureşti, rezultând că a fost returnat fără documente de identitate şi fără a se preciza motivul.
Din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, a rezultat că pentru a se putea dispune restrângerea dreptului la libera circulaţie a unei persoane trebuie să existe o ameninţare reală şi nepermis de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
S-a mai reţinut că un stat membru nu poate limita dreptul de a ieşi din statul de origine numai pentru susţinerile că a fost repatriat din alt stat membru pentru „sejur ilegal".
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta D.G.P. din cadrul M.I.R.A., solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii, admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la libera circulaţie în Belgia, pentru cel mult 3 ani.
Prin motivele de apel se invocă că pârâtul a fost returnat din Belgia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, autorităţile române luând act de măsura dispusă, fără a putea cenzura returnarea iar, conform art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restricţia poate fi dispusă fără a fi condiţionată de verificarea şi condiţiile în care s-a dispus returnarea.
Dreptul la libera circulaţie reglementat de art. 25 din Constituţie nu este absolut ci trebuie să se desfăşoare cu respectarea unor condiţii stabilite prin lege, chiar garanţia conferită de Protocolul adiţional al C.E.D.O., suportă restricţii reglementate chiar în acest document.
Prin restrângerile instituite, nu se încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor U.E., drept reglementat de Direcţia 2004/38/CE conform căreia nu s-a înlăturat dreptul statelor membre în a stabili măsuri restrictive pentru propriii cetăţeni. În art. 5 din Legea nr. 248/2005 s-au prevăzut obligaţiile pe care cetăţenii români le au pe perioada şederii în străinătate, nerespectarea acestora conducând la returnarea persoanei în baza unui acord de readmisie.
Curtea de Apel Oradea prin Decretul - lege nr. 46 din 12 martie 2009 a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, potrivit Tratatului de aderare al României la U.E., art. 18 alin. (1), orice cetăţean al U.E. are dreptul la circulaţie şi şedere liberă pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de acest tratat şi dispoziţiile luate în vederea aplicării acestuia, iar, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, conform art. 4 alin. (1) din Directiva nr. 2004/38/CE orice cetăţean al Uniunii care posedă o carte de identitate sau un paşaport, are dreptul să părăsească teritoriul unui stat membru, în vederea circulării în altul.
Simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea străinilor, nu este de natură a constitui în sine o conduită care să justifice prin ea însăşi o măsură de limitare a libertăţii de circulaţie, aceasta presupunând în plus, faţă de tulburarea ordinii sociale, pe care orice încălcare a legii o implică şi existenţa unei ameninţări serioase şi suficiente la cerinţele de ordine publică, de natură a afecta interesele fundamentale ale societăţii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru U.E., în baza unui Acord de readmisie, se aplică când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru U.E. de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce duce la concluzia că doar acel stat membru U.E. poate cenzura legalitatea măsurii de returnare.
- Obligaţiile prevăzute în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie respectate de către toţi cetăţenii români, indiferent în ce scop călătoreşte în străinătate.
- Protocolul Adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează la art. 2 dreptul la libera circulaţie în ţară şi străinătate. Această garanţie suportă anumite restricţii, reglementate chiar de documentul internaţional invocat.
- Art. 25 din Constituţie prevede că „Dreptul la libera circulaţie în străinătate este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept". Libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege. Aceste reguli sunt strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005 prin regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Examinând criticile deduse judecăţii prin intermediul recursului, Înalta Curte a constatat următoarele:
Autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşite de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, şi a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă circulaţie în statele U.E. în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea D.G.P., cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. T.C.E. prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor U.E. şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/1994/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 73/75/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al U.E. nr. L/158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În speţa supusă analizei, cererea reclamantului are ca unic temei expulzarea din Belgia în baza Acordului de Readmisie încheiat cu aceasta, fără a se face referire la vreo ameninţare pe care acesta ar constitui-o pentru ordinea publică.
Returnarea pe baza acordului de readmisie nu poate constitui temei pentru a dispune limitarea dreptului de a ieşi de pe teritoriul naţional, iar conduita pârâtului nu reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G.P. împotriva Deciziei nr. 46 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8526/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8516/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
