ICCJ. Decizia nr. 8908/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8908/2009
Dosar nr. 39/63/2003
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj la 27 octombrie 2003, reclamantul D.R.N. a chemat în judecată pe pârâta SC O.U. SA Podari, solicitând anularea deciziei nr. 7406 din 26 septembrie 2003, prin care pârâta a refuzat restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, judeţul Dolj, compus din teren în suprafaţă de 597,50 mp şi construcţia aflată pe acesta.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 a notificat Primăria Municipiului Craiova pentru restituirea în natură a imobilului situat la adresa menţionată şi că, prin dispoziţia nr. 5715 din 20 mai 2003, această instituţie a dispus retrocedarea parţială a terenului, pe care se află trei corpuri de clădire.
Reclamantul a menţionat că, prin aceeaşi dispoziţie, Primăria Municipiului Craiova a înaintat notificarea şi actele doveditoare pârâtei, spre competentă soluţionare pentru terenul de 597,50 mp şi construcţia edificată pe acesta. Pârâta a refuzat restituirea imobilului, motivând că a dobândit în mod legal atât terenul cât şi construcţia, fiind o societate cu capital integral privat, care nu poate fi obligată la restituire.
Reclamantul a mai arătat că preluarea imobilului din patrimoniul autoarei sale, D.M.M., s-a făcut fără titlu, întrucât, deşi în procesul-verbal de preluare din 20 aprilie 1950 întocmit de delegatul Comitetului Provizoriu al Oraşului Craiova, s-a menţionat drept act de preluare Decretul nr. 92/1950, în realitate, imobilul nu se regăseşte în nicio listă anexă la actul normativ menţionat.
La data de 4 februarie 2004, reclamantul a depus la dosar o precizare, prin care a solicitat ca, în situaţia în care se va constata că restituirea în natură nu este posibilă, pârâta să fie obligată la plata echivalentului bănesc al imobilului revendicat, cerere subsidiară la care reclamantul a renunţat, însă, ulterior.
Pârâta a invocat prin întâmpinare, lipsa calităţii sale de unitate deţinătoare a imobilului, pe fond invocând calitatea sa de proprietar de bună credinţă al imobilului, care a intrat în patrimoniul său în baza unor acte cu titlu oneros, construcţia fiind dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 290 din 11 februarie 1999, încheiat cu S.I.F. Oltenia, iar terenul în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 476 din 15 martie 1999, încheiat cu SC S. SA Craiova.
Judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare menţionate şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. M 08 – 01444.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 11 din 19 ianuarie 2009 a admis contestaţia, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta SC C.O. SA (fostă SC O.U. SA).
S-a anulat Decizia nr. 7406 din 26 septembrie 2003, emisă de pârâtă, şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, compus din teren în suprafaţă de 597,50 mp şi construcţia edificată pe acesta – corp I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul este moştenitor, în calitate de descendent de gradul II, al autorului G.G., fiind fiul defunctei D.M.M., fiica adoptivă a autorului.
S-a mai constatat că imobilul în litigiu, dobândit de autorul G.G. prin actul de vânzare-cumpărare din 7 mai 1916, a fost preluat de stat, ca urmare a aplicării Decretului nr. 92/1950, moment la care figura ca fiind situat pe str. O.
Examinând conţinutul adresei nr. 7406 din 26 septembrie 2003, contestate de reclamant, instanţa a reţinut că, deşi sub aspectul structurii, ea nu are elementele specifice unei dispoziţii sau decizii, prin aceasta pârâta soluţionează notificarea reclamantului, exprimându-şi poziţia în sensul refuzului de restituire în natură a imobilului.
În ceea ce priveşte legalitatea soluţiei adoptate, s-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea de la data apariţiei legii, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzător valorii imobilelor solicitate.
per a contrario, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptăţite puteau obţine, conform acestei reglementări, restituirea în natură a terenului evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, art. 27 din Legea nr. 10/2001 a devenit, în urma renumerotării art. 29, prevederile sale excluzând orice posibilitate de redobândire în natură a imobilului aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizare.
Prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, Curtea Constituţională a stabilit că art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prin care a fost modificat fostul art. 27 din Legea nr. 10/2001 este neconstituţional, în sensul că, prin abrogarea sintagmei, „imobilele preluate cu titlu valabil", din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Urmare a acestei decizii au redevenit aplicabile prevederile anterioare în forma redată de fostul art. 27 (actual art. 29), ceea ce înseamnă că persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a imobilului aflat în prezent în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital integral privat atunci când imobilul a fost preluat fără titlu sau în lipsa unui titlu valabil.
S-a reţinut că preluarea imobilului din Craiova, s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, fiind înlăturată în acest mod apărarea pârâtei în sensul că nu are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C.O. SA, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita reţinere a preluării imobilului fără titlu valabil şi aplicarea art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 121 din 8 aprilie 2009, a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa primei instanţe în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, însă a considerat că soluţia restituirii în natură este eronată, fiind aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora entitatea investită cu soluţionarea notificării va emite o decizie prin care va propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi anume, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a considerat că, pentru a prevala dreptul de proprietate al reclamantului, care a fost deposedat abuziv de stat prin nerespectarea Decretului nr. 92/1950, ar fi fost necesar să fie vorba, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., de un bun actual, calitatea de proprietar să fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească, sau pe calea unor măsuri legislative de restituire, concretizând în patrimoniul reclamanţilor existenţa unor speranţe legitime de redobândire a bunului în materialitatea lui.
S-a avut în vedere că, în speţă, reclamantului i-au fost respinse cererile întemeiate pe art. 45 din Legea nr. 10/2001, de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, prin care intimata a dobândit imobilul ce face obiectul acţiunii.
Pe cale de consecinţă, s-a considerat că persoana îndreptăţită urmează să primească despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului solicitat.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal reclamantul D.R.N., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut în dezvoltarea motivelor de recurs că, în motivarea deciziei, instanţa de apel a făcut două afirmaţii contrare probelor şi dispoziţiilor legale.
Prima se referă la faptul că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu, fiind naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 de la autorul său, G.G.
Cea de a doua afirmaţie eronată este aceea că dispoziţiile art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001, aplicabil în speţă, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008 nu mai distinge asupra modului de preluare a imobilului, fiind necesară doar evidenţierea acestuia în patrimoniul societăţii comerciale privatizate.
Recurentul reclamant a susţinut că pentru a putea fi aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, art. 29 încetând să se mai aplice, este necesară întocmirea cumulativă a două condiţii, şi anume, ca imobilul să fie preluat cu titlu valabil şi ca atare să se afle în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate.
Neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii, în speţă preluarea fără titlu, duce la restituirea în natură a imobilului.
Intimata SC C.O. SA a formulat întâmpinare în care a arătat că declararea ca neconstituţională a art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 nu conduce la reinstaurarea art. 27 din varianta iniţială a Legii nr. 10/2001 şi a solicitat respingerea recursului.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate de recurent, raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel a reţinut prin considerentele deciziei recurate că imobilul în litigiu a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 şi face parte din categoria imobilelor preluate abuziv potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, reţinând că fostul proprietar al imobilului în litigiu, G.G., nu figurează în listele anexe la Decretul nr. 92/1950, fiica sa D.M. regăsindu-se într-adevăr la poziţia nr. 163, dar cu alte imobile, şi nu cu cel aflat la data naţionalizării la adresa din str. O.
Acesta din urmă apare ulterior ca fiind trecut în proprietatea statului în tabelul cuprinzând imobilele aflate în administrarea I.R.C.F.L. Craiova, naţionalizate ulterior, ai căror proprietari figurează în anexa la Decretul nr. 92/1950, tabel în care este indicat drept proprietar al acestui imobil tot fiica autorului, D.M.
Autorul G.G., care a dobândit proprietatea imobilului prin actul de vânzare-cumpărare din 7 mai 1916, era în viaţă la data naţionalizării, el decedând la 5 august 1952, conform certificatului de deces de la dosar (fila 12), astfel că în favoarea fiicei sale adoptive nu ar fi putut opera la acea dată transmisiunea succesorală a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Este evident astfel că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, act normativ care era abuziv în ansamblul său, fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale în vigoare la acea dată şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România, ceea ce înseamnă că preluarea s-a făcut fără titlu valabil.
Raportat la această situaţie de fapt, urmare a declarării ca neconstituţionale a prevederilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 147/2005, prin care a fost modificat fostul art. 27 din Legea nr. 10/2001, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008, redevin aplicabile dispoziţiile legale anterioare, în forma iniţială a art. 29 (fost art. 27), ceea ce înseamnă că persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a imobilului aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital integral privat, atunci când imobilul a fost preluat fără titlu sau în lipsa unui titlu valabil.
Aşa cum se arată şi în cuprinsul deciziei menţionate a Curţii Constituţionale în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptăţite vor beneficia de restituirea în natură a bunurilor respective.
De altfel, adoptarea unei alte soluţii ar fi contrară şi dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării. Ca atare se impune soluţia restituirii în natură a imobilului preluat fără titlu de către societatea comercială privatizată integral, în speţă pârâta deţinătoare SC C.O. SA.
Pentru aceste considerente se va constata că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi admis.
Se va modifica Decizia atacată în sensul că se va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 11 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.R.N. împotriva deciziei nr. 121 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.O. SA împotriva sentinţei civile nr. 11 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8911/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8892/2009. Civil → |
|---|
