ICCJ. Decizia nr. 8936/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8936/2009
Dosar nr. 1800/3/2008
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 16 ianuarie 2008, reclamantul Colegiul Reformat din Debreţin a solicitat ca, în contradictoriu cu A.P.A.P.S., Preşedintele A.P.A.P.S. şi vicepreşedintele A.P.A.P.S., să se dispună anularea deciziei nr. 428 din 4 decembrie 2007, emisă de pârâţi, şi să se acorde despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul situat în Municipiul Cluj Napoca, judeţul Cluj, nr. top 498, înscris în C.F. 1112 Cluj-Napoca, compus din casă de piatră şi cărămidă; la subsol, două camere şi dependinţe, la parter, un loc pentru cafenea, un local pentru restaurat, 7 camere, o bucătărie şi dependinţe, etajul 1, sală festivă, 18 camere, o bucătărie şi dependinţe, la et. 2, 25 camere şi dependinţe, la etajul 3, 21 de camere şi dependinţe, cu 416 stj.p. teren.
Prin sentinţa civilă nr. 1089 din 10 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în mod legal, pârâta a emis Decizia contestată prin care a fost respinsă notificarea reclamantului, întrucât se încadrează în dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în care se menţionează că regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, preluate de stat, este reglementat prin OUG nr. 94/2000.
S-a considerat că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a făcut dovada, prin hotărâre judecătorească, că există identitate între persoana juridică desfiinţată şi persoană juridică nou înfiinţată, respectiv Colegiul Reformat din Debreţin.
Instanţa de fond a mai motivat că reclamantul nu se încadrează nici în ipoteza prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a dovedit continuitatea activităţii din anul 1538 fără întrerupere până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, adeverinţa nr. 180445/2007, emisă de preşedintele cleric al Sinodului Bisericii Reformate din Ungaria nefiind concludentă sub acest aspect.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce priveşte aplicarea OUG nr. 94/2000, care reglementează regimul juridic al imobilelor bisericeşti, însă doar al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi nu şi al acelora care au aparţinut instituţiilor de învăţământ din străinătate, care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.
S-a susţinut de către apelant inaplicabilitatea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile acestuia referindu-se explicit la ministere, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, pe când reclamantul este o instituţie independentă cu caracter religios, de naţionalitate maghiară.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 850/A din 24 noiembrie 2008, a admis apelul formulat de reclamantul Colegiul Reformat din Debreţin, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că instituţia reclamantului este persoană juridică independentă, care şi-a desfăşurat activitatea fără încetare sau întrerupere începând cu anul 1538, anul înfiinţării sale şi că imobilul în litigiu a fost proprietatea apelantului până la data de 7 mai 1949, astfel cum rezultă din copia cărţii funciare depuse la dosar.
S-a considerat că prima instanţă a apreciat în mod eronat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi, pe cale de consecinţă, aplicabilitatea prevăzută de OUG nr. 94/2000, iar nu a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
De asemenea, s-a reţinut că în mod eronat a fost înlăturată incidenţa prev. de art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi că s-au interpretat greşit prevederile art. 3 alin. (2), deoarece această dovadă este necesară atunci când activitatea persoanei juridice a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ceea ce nu este cazul în speţă, activitatea apelantului fiind continuă.
Instanţa de apel a avut în vedere că, deşi tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată, argumentele invocate sunt cele care atrag soluţia inadmisibilităţii acţiunii, astfel că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, A.V.A.S., reprezentată legal de preşedinte şi vicepreşedinte.
Ca o chestiune prealabilă, în vederea stabilirii cu acurateţe a cadrului procesual, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui şi a vicepreşedintelui A.V.A.S., invocându-se dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 23/2004.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a criticat hotărârea ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că, pentru a beneficia de prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de acest text de lege, respectiv a continuităţii personalităţii sale juridice sau a faptului că aceasta a încetat printr-o măsură abuzivă a statului, cu obligaţia ca noua societate, creată după 22 decembrie 1989, să-şi fi reluat activitatea.
Recurenta a învederat că această dovadă nu a fost făcută cu o hotărâre judecătorească, respectiv că nu s-a probat identitatea dintre persoana juridică desfiinţată sau interzisă şi persoana juridică noi înfiinţată, Colegiul Reformat din Debreţin.
Cea de a doua critică a vizat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, incorect înlăturate de instanţa de apel, având în vedere că reclamantul este o instituţie cu caracter religios.
În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care intimatul a solicitat obligarea la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, recurenta a susţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 81/2007, act normativ ce a modificat şi completat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv ale pct. 20 şi 26, texte în raport de care A.V.A.S. nu mai are competenţa legală de a stabili valoarea şi de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor, instituţiei competente în condiţiile legii.
Intimatul reclamant Colegiul Reformat din Debreţin a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate prin motivele invocate, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Ca o chestiune prealabilă recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui şi vicepreşedintelui A.V.A.S., cu motivarea că aceştia au doar calitatea de reprezentanţi ai Autorităţii şi, astfel acţiunea iniţială a fost introdusă împotriva unor persoane fără legitimare procesuală pasivă.
Conform dispoziţiilor art. 21 alin. (4) şi art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a conducătorului unităţii deţinătoare.
În cauză, conducătorul unităţii este preşedintele A.V.A.S., care şi-a derogat atribuţiile către vicepreşedinte, respectiv persoana care a emis Decizia contestată, fapt ce justifică legitimarea procesuală pasivă a acestor pârâţi, alături de A.V.A.S., în calitate de unitate deţinătoare.
Primul motiv de recurs vizând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiat.
Aceste dispoziţii legale se referă explicit la „ministere, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ teritoriale".
Or, este evident că reclamantul nu este o instituţie a Statului Român, ci o instituţie independentă, cu caracter religios, de naţionalitate maghiară.
De altfel, exceptarea de la posibilitatea obţinerii măsurilor reparatorii a instituţiilor enumerate are ca raţiune faptul că statul nu are interes şi nu poate revendica un bun de la sine însuşi.
O altă susţinere formulată de recurentă s-a referit la neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, respectiv nedovedirea continuităţii personalităţii juridice prin hotărâre judecătorească.
Şi acest motiv de recurs este nefondat întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, din adeverinţa nr. 180445/2007 emisă de Autoritatea Episcopală – Preşedintele Cleric al Sinodului Bisericii Reformate din Ungaria (fila 73 dosar fond) şi din adresa Primăriei din Debrecen, Ungaria (fila 72), rezultă că această instituţie de învăţământ religios a funcţionat fără încetare, din anul 1538 până în prezent.
Ca atare, motivul de recurs invocat este nefondat, întrucât dispoziţiile legale menţionate fac o distincţie clară între persoanele care şi-au continuat activitatea, cum este cazul reclamantului, şi cele cărora li s-a interzis ori şi-au încetat activitatea.
O altă critică formulată de recurentă s-a referit la incidenţa în cauză a dispoziţiilor OUG nr. 94/2000, aceasta susţinând că reclamantul este o persoană juridică de naţionalitate maghiară, respectiv un cult religios maghiar.
Într-adevăr, actul normativ menţionat, OUG nr. 94/2000 reglementează regimul juridic al imobilelor care au aparţinut unor culte religioase din România.
Ori, aşa cum rezultă din însăşi denumirea reclamantului acesta este o instituţie de învăţământ religios maghiară.
per a contrario, intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nu a OUG nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut altor entităţi, altele decât cultele religioase din România.
Celelalte critici formulate prin motivele de recurs, referitoare la capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri şi, respectiv incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 81/2007, act normativ ce a modificat şi completat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu vor fi analizate în această fază procesuală, având în vedere soluţia pronunţată de instanţa de apel, respectiv desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare pentru soluţionarea în fond a cauzei, în condiţiile art. 297 C. proc. civ.
De altfel, aşa cum rezultă din cuprinsul contestaţiei, reclamantul a solicitat anularea deciziei emise de A.V.A.S., iar în fond acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, şi nu obligarea recurentei la acordarea acestor despăgubiri.
Pentru toate aceste considerente, se va constata că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâţilor A.V.A.S., Preşedintele A.V.A.S. şi Vicepreşedintele A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 850/A din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8939/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8925/2009. Civil → |
|---|
