ICCJ. Decizia nr. 8925/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8925/2009
Dosar nr. 5013/85 2007
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu la 29 noiembrie 2007, reclamantul T.M. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 15646 din 12 noiembrie 2007, emisă de acesta, şi să se dispună obligarea sa la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul înscris în C.F. 2141 B Şelimbăr, nr. top 1130/2/2/16.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat dispoziţia menţionată este nelegală, deoarece s-a reţinut greşit în cuprinsul art. 1 că i se cuvin măsuri reparatorii doar pentru cota de ½ din imobil, deşi are calitatea de moştenitor legal şi testamentar al foştilor proprietari tabulari, R.I. şi R.M.S.
Tribunalul Sibiu, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 371 din 3 aprilie 2008, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pârâtul să facă propunere pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, în favoarea reclamantului, pentru întreg imobilul înscris în C.F. 2141 B Şelimbăr, nr. top 1130/2/2/16.
A fost obligat pârâtul să înainteze întreaga documentaţie Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
S-a luat act de renunţarea la judecata contestaţiei în contradictoriu cu Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria Municipiului Sibiu şi Municipiul Sibiu prin Primar.
A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Sibiu să plătească reclamantului suma de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea numiţilor R.I. şi R.M.S., fiind preluat în proprietatea statului cu titlu de expropriere şi, în prezent, nefiind liber.
S-a constatat că cererea de acordare a măsurilor reparatorii s-a admis, prin dispoziţia contestată, doar pentru cota de ½ din imobil, Primarul Municipiului Sibiu reţinând că doar R.I. a formulat notificare.
Tribunalul a avut în vedere că la data formulării notificării, R.M.S. era decedată, iar notificatorul era succesorul legal al acesteia, în calitate de soţ supravieţuitor, având potrivit art. 4 alin. ultim din Legea nr. 10/2001, vocaţie pentru măsuri reparatorii asupra întregului bun.
S-a reţinut că reclamantul este succesorul defunctului R.I., preluând toate drepturile şi obligaţiile acestuia, inclusiv dreptul de a primi despăgubiri conform art. 26 din Legea, nr. 10/2001, pentru întregul imobil.
Întrucât dispoziţia nr. 15646/2007 a încălcat normele legale menţionate, s-a dispus anularea acesteia şi obligarea Primarului de a face propunere de despăgubire pentru întregul imobil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul Municipiului Sibiu, susţinând că, la data de 13 martie 2003, contestatorul T.M., în calitate de moştenitor testamentar al notificatorului R.I., a formulat o cerere prin care a înţeles să continue demersurile autorului său, solicitând despăgubiri.
S-a arătat că notificatorul R.I. a fost proprietar tabular al cotei de ½ din imobilul ce a făcut obiectul notificării, cealaltă cotă de ½ aparţinând soţiei, R.M.S., care nu a formulat notificare pentru cota ei de ½, decedând înainte de apariţia Legii nr. 10/2001.
S-a considerat prin motivele de apel că solicitarea terenului de către R.M.S. în anul 1998, în temeiul Legii fondului funciar, nu este de natură să substituie lipsa notificării, cele două acte normative reglementând categorii diferite de imobile.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 119/A din 26 iunie 2008, a respins apelul pârâtului Primarul Municipiului Sibiu, ca nefondat, reţinând, în esenţă, că soţul supravieţuitor, R.I. a solicitat despăgubiri pentru întregul imobil, aşa cum rezultă din notificarea depusă la dosar, având calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, în nume propriu, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar în numele soţiei sale, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai constatat că, prin testamentul autentificat sub nr. 777/1998, reclamantul T.M. a devenit succesorul cu titlu particular al defunctei R.M.S., iar prin testamentul autentificat sub nr. 333/2002 a devenit succesorul defunctului R.I.. De asemenea, s-a reţinut că acesta s-a adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, depunând acte doveditoare ale calităţii sale de succesor în drepturi al foştilor proprietari, continuând demersurile acestora şi dobândind calitatea de persoană îndreptăţită în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut prin motivele de recurs că, în mod nejustificat şi fără a se lua în considerare situaţia reală de la data formulării notificării, instanţa de apel a reţinut că notificatorul R.I., în calitate de moştenitor legal al fostei proprietare R.M.S., ar fi solicitat despăgubiri pentru întreg imobilul, beneficiind de dreptul de acrescământ.
S-a învederat că, aşa cum rezultă din testamentul fostei proprietare tabulare R.M.S., pentru cota de ½ aparţinând acesteia, cel care avea vocaţie succesorală era reclamantul, instituit legatar cu titlu particular în privinţa imobilului care face obiectul notificării. Cum acesta nu a formulat însă notificare în termenul legal, nu poate beneficia de măsurile reparatorii stabilite de Legea nr. 10/2001 pentru cota de ½ din imobil.
Recurentul a mai susţinut că instanţele de fond şi apel au interpretat eronat dispoziţiile legale care reglementează dreptul de acrescământ, respectiv dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât nu este îndeplinită condiţia ca persoana ce invocă beneficiul acestui drept să vină în concurs cu alţi succesibili ai defunctului.
Intimatul T.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate de recurentul pârât, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Aşa cum rezultă din C.F. 2141 b Şelimbăr, top 1130/2/2/16, imobilul în litigiu în suprafaţă de 524 mp a fost proprietatea soţilor R.I. şi R.M.S., fiind dobândit cu titlu de cumpărare, aşa cum rezultă din C.F. 2141 B Şelimbăr, sub B1 şi B 2.
În anul 1967, imobilul a fost transcris în C.F. 2292 Şelimbăr sub A + 51 şi a fost preluat în proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere, aşa cum rezultă din menţiunea de la B 1.
Prima cerere de restituire în natură a suprafeţei de 524 mp a fost formulată de foştii proprietari, R.I. şi R.M., la 9 februarie 1998, în temeiul Legea nr. 18/1991, fiind înregistrată la Primăria Municipiului Sibiu sub nr. 6535.
Aceştia au revenit cu o nouă cerere de restituire, înregistrată sub nr. 237 din 4 martie 1998.
Prin adresa nr. 6535/526/26 februarie 1998, Primăria Municipiului Sibiu a solicitat completarea dosarului cu acte doveditoare, conform art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 modificată şi completată prin Legea nr. 169/1997.
La data de 2 februarie 2001, a decedat fosta proprietară, R.M.S., fără a avea loc însă o dezbatere succesorală.
Odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, R.I. a depus o notificare, prin care a înţeles să solicite despăgubiri pentru întreg imobilul identificat în C.F. 2141 Şelimbăr A + 1, top 1130/2/2/16.
Anterior decesului, R.M.S. a întocmit un testament, autentificat sub nr. 777 din 10 martie 1998, prin care a instituit ca legatar cu titlu particular pentru terenul în litigiu pe T.M.
Certificatul de moştenitor legal şi testamentar s-a emis sub nr. 24 la 11 martie 2003, în cadrul dosarelor succesorale succesive 25, 26 şi 27/2003 ale notarului public V.I., deci ulterior formulării notificării de către R.I.
Fostul proprietar R.I. a decedat la 10 februarie 2003, perfectând la rândul său testamentul autentic cu titlu particular nr. 333/2002, urmare căruia s-a eliberat certificatul de moştenitor menţionat, nr. 24/2003.
Ulterior dobândirii calităţii de succesor, reclamantul intimat s-a adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, depunând la 12 martie 2003 actele doveditoare ale calităţii sale de moştenitor ai foştilor proprietari, în cadrul dosarului înregistrat sub nr. 541/2001.
Aşa cum corect au reţinut instanţele de fond şi apel, soţul supravieţuitor, R.I. a solicitat despăgubiri pentru întregul imobil, asupra căruia foştii proprietari nu au fost intabulaţi pe cote de proprietate, fiind vorba de un bun dobândit în timpul căsătoriei, deci în devălmăşie.
Ulterior decesului numitei R.M.S., soţul acesteia a formulat notificarea în calitate de moştenitor legal, având calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în nume propriu, în temeiul art. 3 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 10/2001 iar în numele soţiei sale, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În mod evident, criticile recurentului pârât, în sensul că numai moştenitorul testamentar T.M. avea vocaţie succesorală şi numai acesta putea formula notificare pentru cota de ½ aparţinând defunctei, sunt neîntemeiate.
Pe de o parte, cotele părţi ale soţilor nu erau determinate, bunul fiind proprietate codevălmaşă, iar pe de altă parte nu se putea pretinde reclamantului să formuleze notificare în termenul legal, în condiţiile în care certificatul de moştenitor a fost eliberat abia la 11 martie 2003, urmare a unor dezbateri succesorale succesive.
Reclamantul-intimat a depus acte doveditoare ale calităţii sale de succesor în drepturi al foştilor proprietari, în dosarul administrativ înţelegând astfel să continue demersurile acestora şi dobândind calitatea de persoană îndreptăţită, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (art. 4), constatând că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru întregul imobil în litigiu şi nu numai pentru cota de ½.
În consecinţă, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul pârâtului Primarul Municipiului Sibiu ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtului pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 119/A din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8936/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8922/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
