ICCJ. Decizia nr. 9196/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9196/200.
Dosar nr. 6130/3/2008
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Instituţia prefectul judeţului Ilfov a solicitat în contradictoriu cu Primarul oraşului Popeşti Leordeni anularea dispoziţiei nr. 439 din 5 iulie 2007, prin care acesta a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri aferente imobilului teren şi construcţie, preluat abuziv şi demolat din oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, în soluţionarea notificării nr. 246/2001, fără a ţine seama de elementele de identificare a bunului imobil solicitat şi acordând mai mult decât a cerut notificatoarea N.A.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Legii privind prefectul şi instituţia prefectului nr. 340/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acestei legi.
Învestit cu soluţionare cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 22 ianuarie 2008 a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei civile a Tribunalul Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa iniţial învestită a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 pentru anularea actului administrativ ci, ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a tribunalului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, astfel învestit cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 534 din 14 martie 2008 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Instituţia prefectul judeţului Ilfov şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea acestuia.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 poate fi contestată fie de persoana care a formulat notificarea, fie de către persoana juridică notificată, deţinătoare a imobilului sau abilitată de lege să soluţioneze cererea.
S-a mai reţinut că exercitarea de către Prefect a controlului de legalitate asupra dispoziţiilor emise de Primar în temeiul legii speciale de reparaţie nu se poate realiza pe această cale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia nr. 686 din 23 septembrie 2008 l-a respins, ca nefondat, confirmând soluţia procesuală a tribunalului.
Instituţia prefectul judeţului Ilfov a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de către Curtea de apel, invocând că în mod eronat instanţele de fond au reţinut că nu are legitimare procesuală activă precum şi necompetenţa instanţei civile în judecarea cauzei.
În susţinere, recurentul a invocat dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 554/2004, art. 21 pct. 6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precum şi prevederile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, din care reiese că prefectul are calitate procesuală activă în a solicita instanţei de contencios administrativ anularea unei dispoziţii a primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001, în cazul în care constată că aceasta este nelegală.
Pe fondul cauzei a solicitat anularea dispoziţiei nr. 439 din 5 iulie 2007 emisă de pârât, întrucât s-au acordat măsuri reparatorii şi pentru terenul aferent construcţiei demolate, deşi persoana îndreptăţită N.A. nu a solicitat, prin notificarea formulată, reparaţie şi pentru teren.
Analizând recursul în limita criticilor de nelegalitate ale deciziei atacate, se constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, în limita şi pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată „Imobilele – terenuri şi construcţii – preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoarea a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".
Potrivit dispoz. art. 21.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, publicate în M.Of., Partea I nr. 227 din 3 aprilie 2007, Instituţia prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispoziţiilor de restituire emise de primari şi de preşedinţii consiliilor judeţene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale, vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004, privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Instanţele de fond au reţinut că Legea nr. 10/2001 nu prevede dreptul prefectului de a ataca în justiţie dispoziţiile emise de primar potrivit acestui act normativ, dar legalitatea art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii menţionate, nu poate fi verificată decât prin raportare la ansamblul actelor normative cu forţă juridică superioară, care reglementează poziţia şi rolul prefectului în sistemul autorităţilor publice şi îi conferă acestuia prerogativa de tutelă administrativă asupra actelor autorităţilor administraţiei autonome locale.
Se reţine că Legea fundamentală a ţării prevede în art. 123 alin. (5) că „Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal".
Norma constituţională prevede expres competenţa instanţei de contencios administrativ, fără a face distincţie în funcţie de natura actului atacat de prefect în exercitarea atribuţiei sale de control al legalităţii sau de obiectul de reglementare al legii în executarea căreia a fost emis sau adoptat actul respectiv.
Prevederile art. 123 alin. (5) din Constituţie au fost preluate şi detaliate în legile care au reglementat succesiv instituţia prefectului (Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi apoi Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului).
În domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, atribuţia prefectului de a exercita controlul fazei administrative a aplicării acestei legi este prevăzut şi în art. 5 alin. (1) din Titlul II al OUG 184/2002 (pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 şi pentru stabilirea unor măsuri de accelerare a aplicării acesteia şi a OG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002), cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia „ Controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul HG nr. 361/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, de către prefecţi sau persoanele desemnate de aceştia din cadrul instituţiei prefectului."
Aşa fiind, prin prisma tuturor acestor prevederi legale, pe care instanţele de fond în mod eronat nu le-au reţinut incidente speţei, criticile recurentei sunt întemeiate, urmând a se reţine că aceasta are legitimare procesuală activă în cauză.
Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte va admite în consecinţă recursul, conform art. 312 alin. (3), teza ultimă C. proc. civ., raportat la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reţinând că au fost încălcate şi normele de competenţă funcţională pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispoz. art. 313 C. proc. civ. cauza se va trimite spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Prefectul judeţului Ilfov împotriva deciziei nr. 686 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Casează Decizia recurată, admite apelul declarat de Prefectul judeţului Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 534 din 14 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9197/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 9192/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
