ICCJ. Decizia nr. 9212/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9212/2009
Dosar nr. 5268/121/200.
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1269 din 15 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.I. în baza Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de bani reprezentând inflaţia la valoarea de 27.241,0218 lei (274.210.218 Rol), de la data de 1 aprilie 2005 şi până la data de 15 ianuarie 2008. A fost obligat pârâtul şi la plata daunelor morale în sumă de 3.000 Euro.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin acţiunea formulată, reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român obligarea la plata sumei de bani reprezentând inflaţia de 274.210.218 Rol de la 1 aprilie 2005 şi până la data pronunţării unei hotărâri de către prima instanţă, precum şi suma de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a precizat că a fost proprietarul unui imobil trecut abuziv în proprietatea statului, la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea nr. 945/2001 depusă la Primăria Municipiului Galaţi, şi după 4 ani de la notificare i-a fost emisă dispoziţia nr. 1497/SR din 1 aprilie 2005 prin care i se acordau despăgubiri în valoare de 274.210.218 Rol în titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, sau acţiuni ale societăţilor comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
S-a mai susţinut că Primăria municipiului Galaţi nu a respectat dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 deoarece nu a emis dispoziţia în termen de 60 de zile de la depunerea actelor doveditoare, obligaţia fiind respectată după 4 ani de la notificare şi numai la intervenţia reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 1269 din 15 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a admis acţiunea formulată şi a fost obligat pârâtul să plătească suma de bani reprezentând inflaţia la valoarea de 274.210.218 Rol la nivelul datei de 1 aprilie 2005 şi până la 15 octombrie 2008 şi suma de 3.000 Euro cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, împreună cu soţia sa Elena, a fost proprietarul imobilului situat în Galaţi, str. Frunzei, fost nr. 112, imobil preluat abuziv de către Statul Român în baza Decretului de expropriere nr. 73 din 24 februarie 1982.
La apariţia Legii nr. 10/2001 reclamantul a înţeles să beneficieze de prevederile normei juridice speciale şi a formulat notificarea solicitată de această lege, înregistrată sub nr. 425/N/2001 de Biroul Executorului Judecătoresc „M.P.L." Galaţi şi transmisă prin intermediul acestui executor judecătoresc Prefecturii Judeţului Galaţi.
Urmare acestor demersuri, Primăria Municipiului Galaţi a constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură şi a emis Dispoziţia nr. 1497/SR din 1 aprilie 2005 prin care reclamantului i se stabilea ca valoare echivalentă a imobilului în discuţie suma de 274.210.218 ROL, sumă în limita căreia reclamantului urma a i se acorda titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
În mod corect reclamantul a precizat că, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, dispoziţia nu a fost emisă în termenul legal de 60 de zile de la data depunerii actelor prevăzute de dispoziţiile art. 23 din Lege, această dispoziţie fiind emisă la mai bine de patru ani de la notificare şi numai în urma unor insistenţe deosebite ale reclamantului.
Deşi drepturile şi întinderea acestora au fost stabilite în patrimoniul reclamantului încă de la data de 1 aprilie 2005, deşi s-a stabilit o altă modalitate de acordare a drepturilor prin apariţia Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 şi privind constituirea Fondului „Proprietatea" de la momentul emiterii Dispoziţiei nr. 1497/SR/2005 şi până în prezent reclamantul a fost privat de drepturile sale materiale şi chiar a suferit un prejudiciu material constând în diferenţa de valoare a sumei de 274.210.218 ROL de la 1 aprilie 2005 şi valoarea acestei sume la data pronunţării prezentei hotărâri, sumă afectată de inflaţie.
Suma de 274.210.218 ROL reprezintă un bun în sensul Convenţiei CEDO dacă este stabilită cu suficientă certitudine, aspect de netăgăduit, ceea ce impune Statului obligaţia de a o executa benevol, modalitatea aleasă de Stat fiind aceea prevăzută de Legea nr. 247/2005.
În condiţiile în care „bunul" reclamantului constând în suma de bani respectivă nu a intrat efectiv în patrimoniul său, conduce la ideea că există o ingerinţă în dreptul la respectarea bunului.
Solicitarea reclamantului ca pârâtul să fie obligat să-i plătească valoarea inflaţiei pe care a suportat-o, suma de 274.210.218 ROL între momentul recunoaşterii dreptului (1 aprilie 2005) şi momentul pronunţării prezentei hotărâri apare ca fiind perfect fondată atât timp cât este de tăgăduit că între cele două momente a existat o devalorizare accentuată a monedei naţionale, iar reclamantul are dreptul la a obţine în mod real şi efectiv satisfacerea dreptului său de creanţă de la data exigibilităţii titlului său.
Din corespondenţa pe care reclamantul a purtat-o cu diverse instituţii ale Statului, inclusiv cu conducerea Fondului „Proprietatea" şi pe care acesta a depus-o la dosar, rezultă fără tăgadă eforturile sale de a intra în posesia „bunului", stresul pe care l-a trăit în toată această perioadă prin nesatisfacerea pretenţiilor sale recunoscute încă din luna aprilie 2005.
Astfel, Tribunalul consideră că reclamantului i-au fost create prejudicii morale prin faptul că a fost supus unor eforturi considerabile şi nematerializate nici până la acest moment de a i se atribui efectiv dreptul său patrimonial, prejudicii morale ce pot fi acoperite prin acordarea de daune morale.
Totuşi, consideră că suma de 100.000 Euro cu titlu de daune morale este exagerată şi se impune a fi cenzurată, suma de 3.000 Euro cu acest titlu fiind o sumă mai mult decât suficientă pentru a acoperi prejudiciul.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâtul, ambii criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul M.I. a susţinut că atâta timp cât nu a primit nimic din valoarea stabilită prin dispoziţia nr. 1497/SR din 1 aprilie 2005 a Primăriei Municipiului Galaţi, se impunea admiterea acţiunii în totalitate, cu obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata atât a sumei integrale, cât şi a celei reprezentând rata inflaţiei pentru suma respectivă.
Se mai precizează că imobilul ce nu a putut fi restituit în natură, respectiv suprafaţa de 400 mp valorează în prezent 80.000 Euro.
Apelantul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice susţine că instanţa de fond a încălcat normele de procedură şi dreptul la apărare, a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat temeiul juridic al acţiunii cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi invocă şi lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, susţinând că răspunderea patrimonială a statului poate fi antrenată doar în cazurile expres prevăzute de lege, iar cel reglementat de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu se regăseşte în cele strict prevăzute de lege.
Prin Decizia civilă nr. 19/A din 19 ianuarie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamant şi de pârât, considerând următoarele:
Apelul declarat de reclamantul M.I. a fost considerat ca nefondat deoarece în apel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani reprezentând inflaţia suportată de valoarea de 27.421,02118 stabilită prin dispoziţia nr. 1497/2005, în apel el a solicitat obligarea pârâtului la plata a însăşi valorii stabilite pentru imobilul imposibil de restituit în natură, cerere ce a fost considerată de Curte ca o cerere nouă ce nu poate fi primită.
Apelul declarat de pârâtul Statul Român a fost considerat ca nefondat de aceeaşi instanţă care a stabilit că în mod corect s-a reţinut răspunderea statului în baza art. 480 şi art. 998-999 C. civ.
S-a mai reţinut că pârâtul a fost legal citat, iar faptul că acesta nu a înţeles să se prezinte în instanţă pentru a combate apărările reclamantului nu poate fi interpretat ca o încălcare a normelor referitoare la procedura de citare a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Referitor la lipsa calităţii procesuale pasive invocate în apel, Curtea a reţinut că în mod corect instanţa a dispus obligarea pârâtului la plata obligaţiei aferente valorii stabilite prin dispoziţie, atâta timp cât Curtea Europeană a stabilit că „Fondul Proprietatea" nu funcţionează.
Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamantul M.I., cât şi pârâtul Statul Român.
Reclamantul M.I. a solicitat, prin motivul de recurs formulat, ca Statul Român să-i acorde despăgubiri morale de 100.000 Euro, deoarece a fost privat de intrarea în posesie a drepturilor legale şi ataşează la dosarul cauzei: adresa nr. 199803 din 9 aprilie 2008 a Ministerului Economiei şi Finanţelor, privind calculul inflaţiei pe anii 2005 – 2009.
Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocă nelegalitatea deciziei recurate, deoarece s-ar fi încălcat competenţa instanţei; instanţa de fond avea obligaţia de a-i pune în vedere reclamantului să depună toate actele necesare, alături de cererea de chemare în judecată; instanţa de fond a schimbat temeiul de drept al acţiunii, reţinând atât răspunderea statului în baza art. 480 şi art. 998-999 C. civ., dar şi faptul că reclamantul a formulat acţiune în temeiul Legii nr. 10/2001.
Se mai susţine că dispoziţiile art. 998 C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, Statul Român neavând calitate procesuală pasivă în cauză; de asemenea, înainte de promovarea acţiunii, reclamantul avea obligaţia de a face dovada faptului că a urmat procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant M.I., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de lege - art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Succesiunea de afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă a fi încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, se va aplica sancţiunea nulităţii recursului declarat de reclamantul M.I.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este fondat, în considerarea următoarelor argumente:
Acţiunea iniţială formulată de reclamant a vizat obligarea Statului Român la plata sumei de 274.210.218 ROL, reprezentând inflaţia în perioada 1 aprilie 2005 şi până la data pronunţării unei hotărâri de primă instanţă, precum şi la plata sumei de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, reclamantul nu îşi mai putea modifica acţiunea pe parcursul apelului, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi primite cereri noi.
Criticile recurentului Statul Român referitoare la competenţa instanţei de fond, şi a calităţii procesuale pasive a Statului Român, nu se justifică: acţiunea formulată nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ., art. 999, C. proc. civ., dispoziţiile Legii nr. 10/2001, urmare a emiterii dispoziţiei de către Primăria Municipiului Galaţi nr. 1497/SR din 1 aprilie 2005, prin care i se acordă despăgubiri în valoare de 274.210.218 ROL în titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital. Faţă de această calificare a acţiunii, acţiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantul obţinând dispoziţia urmare a notificării sale pentru un imobil ce a fost preluat abuziv de stat, Tribunalului îi revine în primă instanţă competenţa de a soluţiona această cerere, iar Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice – justifică legitimarea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii, deoarece reclamantul a fost considerat ca îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv.
Pe fondul cauzei, recursul declarat de pârâtul Statul Român este fondat, deoarece reclamantului i-a fost emisă dispoziţia de restituire în echivalent, nr. 1497/SR din 1 aprilie 2005, decizie necontestată şi care a intrat în circuitul civil.
Solicitarea reclamantului de a fi obligat pârâtul Statul Român la plata unei sume de bani reprezentând inflaţia şi la plata de daune morale pentru neexecutarea acelei decizii nu poate fi primită, acţiunea sa este nefondată sub acest aspect. Reclamantul încearcă de fapt pe calea acestei acţiuni obţinerea unui titlu executoriu pentru suma de 274.210.218 ROL la care să se adauge inflaţia, aşa cum susţine în cadrul apelului, încercând practic modificarea cererii introductive.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, în baza art. 314 C. proc. civ., se vor casa Decizia civilă nr. 19 din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa civilă nr. 1269 din 15 octombrie 2008 a Tribunalului Galaţi şi pe fond se va respinge acţiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva deciziei civile nr. 19 A din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 19 A din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia, precum şi sentinţa civilă nr. 1269 din 15 octombrie 2008 a Tribunalului Galaţi şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9231/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9197/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
