ICCJ. Decizia nr. 9259/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9259/200.
Dosar nr. 7807/118/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2009
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 147 din 19 februarie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A respins ca nefondată acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa.
A admis acţiunea formulată de reclamantul C.G.F.G. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Constanţa, prin primar.
A constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în Constanţa, ce a aparţinut lui E.S.
A obligat pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar să restituie în natură reclamantului imobilul compus din teren în suprafaţă de 123,0 mp şi construcţie cu destinaţia de locuinţă tip P+2E, mai puţin partea din imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 28971 din 25 septembrie 1997.
A constatat că pentru partea din imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii de 14.327,0 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
A obligat reclamantul să achite R.A.E.D.P.P. Constanţa suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită, potrivit art. 4 alin. (29 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării înregistrate sub nr. 1188 din 2 august 2001, deoarece a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra acestui imobil, preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950.
Tribunalul a mai constatat că parte din imobilul ce a făcut obiectul notificării a fost înstrăinată numitului C.M., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28971 din 25 septembrie 1997, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, restul imobilului fiind ocupat de numiţii V.T., B.M. şi O.P., cu titlu de închiriere.
În această situaţie este posibilă restituirea în natură doar a terenului şi a părţii de construcţie ocupate de chiriaşi, pentru partea de imobil înstrăinat reclamantul având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii stabilite prin raportul de expertiză.
A mai reţinut tribunalul, că pretenţiile formulate de reclamant împotriva R.A.E.D.P.P. Constanţa nu sunt justificate, această societate având doar calitatea de administrator, obligaţia de restituire revenind unităţii administrativ teritoriale în patrimoniul căreia a intrat imobilul după preluare.
Prin Decizia nr. 247/C din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Constanţa, Municipiul Constanţa, prin primar şi de reclamant împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, pentru partea din imobil care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A obligat Primarul municipiului Constanţa să emită dispoziţie motivată cu propunere de despăgubiri conform legii speciale menţionate.
A menţinut restul dispoziţiilor instanţei de fond.
Instanţa de apel a reţinut că Statul Român are calitate procesuală pasivă, deoarece reclamantul a investit instanţa cu un capăt de cerere distinct, prin care s-a solicitat constatarea nelegalităţii măsurii trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În ceea ce priveşte modalitatea de calcul a despăgubirilor, instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile în care unitatea deţinătoare nu a emis o decizie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al acestei legi, în sensul că se va stabili cuantumul despăgubirilor, în raport de valoarea de circulaţie a imobilului, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aşa cum s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii nr. LII din 4 iunie 2007.
Instanţa de apel a mai reţinut că prima instanţă a constatat în mod corect că reclamantul a făcut dovada proprietăţii autorului său, E.S.
Actul de partaj voluntar autentificat prin procesul verbal nr. 1770 din 17 aprilie 1914, transcris sub nr. 2420 la aceeaşi dată, extrasul de carte funciară nr. 1462/1940 şi registrul matricol din perioada 1942 – 1950, demonstrează că E.T.S. a rămas în proprietatea exclusivă a imobilului
De asemenea, reclamantul a dovedit că este moştenitorul autorului său şi că există identitate între imobilul solicitat şi cel ce a aparţinut autorului său.
Prin Decizia nr. 2/C din 5 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 247 din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, formulată de Municipiul Constanţa, prin primar şi a dispus completarea dispozitivului, în sensul că a respins cererea privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei civile nr. 247/C din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs reclamantul şi Municipiul Constanţa, prin primar.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., reclamantul a arătat că Decizia atacată este nelegală, deoarece trebuia să i se acorde despăgubiri la valoarea de circulaţie a părţii din imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, din moment ce notificarea nu a fost soluţionată nici până în prezent de autorităţile locale.
Dispoziţiile referitoare la stabilirea despăgubirilor de către Comisia Centrală au aplicabilitate numai atunci când unitatea deţinătoare a soluţionat notificarea.
Recurentul a contestat şi cheltuielile de judecată la care a fost obligat către R.A.E.D.P.P. Constanţa, care nu a comunicat în termen util relaţii cu privire la componenţa imobilului şi partea din imobil vândută.
Municipiul Constanţa, prin primar, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel, încălcând principiul disponibilităţii nu s-a pronunţat asupra motivului de apel referitor la nesocotirea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, din perspectiva suprafeţei de teren libere, care putea fi restituită în natură.
Municipiul Constanţa, prin primar, a mai arătat că instanţa de apel nu a soluţionat lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Constanţa în ceea ce priveşte despăgubirile şi nici cu privire la încălcarea principiului disponibilităţii atunci când instanţa de fond a hotărât şi cu privire la despăgubiri, deşi nu fuseseră solicitate.
Recurentul a mai arătat că instanţa de apel a obligat Primarul municipiului Constanţa să emită dispoziţie, deşi acesta nu a fost parte în proces.
Criticile formulate de reclamant, chiar dacă s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., permit încadrarea recursului în art. 304 pct. 9 din cod, dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, care a introdus importante modificări, atât în ceea ce priveşte procedura de restituire în faza administrativă cât şi procedura derulată în faţa instanţei de judecată.
Astfel, potrivit reglementărilor din forma iniţială a legii, unitatea deţinătoare, atunci când restituirea în natură nu era posibilă, emitea o decizie sau dispoziţie prin care făcea persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent [art. 24 alin. (1)], iar dispoziţia putea fi atacată în instanţa civilă, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor.
În prezent, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, notificarea este soluţionată în două etape.
O primă etapă se derulează la unitatea deţinătoare, care emite dispoziţie sau decizie prin care propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, Decizia de respingere a notificării sau prin care s-a respins cererea de restituire în natură putând fi atacată la instanţa civilă.
A doua etapă se desfăşoară la Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, care emite o hotărâre prin care stabileşte cuantumul final al despăgubirilor. Hotărârea comisiei poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a constatat că pentru partea din imobil care a făcut obiectul înstrăinării reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2001.
De altfel, aşa cum a reţinut instanţa de apel,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. LII din 4 iunie 2007, dată în interesul legii, au statuat că pentru notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, despăgubirile se acordă în condiţiile Titlului VII din acest act normativ.
În ceea ce priveşte criticile recurentului reclamant referitoare la greşita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată către R.A.E.D.P.P. Constanţa, se constată că, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care a căzut în pretenţii va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. şi respingerea acţiunii faţă de această pârâtă reprezintă o cădere în pretenţii a reclamantului, motiv pentru care a fost obligat în mod corect la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
Pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamant este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.
Fondat este, însă, recursul declarat de Municipiul Constanţa prin primar.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, iar potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., o hotărâre este susceptibilă de casare dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Pentru a permite controlul de legalitate, o hotărâre trebuie să fie clară, să se refere la probele administrate în cauză şi să cuprindă toate considerentele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată.
În cauză, instanţa de apel a fost investită cu soluţionarea apelului declarat de Municipiul Constanţa, prin primar în care acesta a arătat, în principal, că prima instanţă a constatat în mod greşit că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la acordarea măsurilor reparatorii.
Prin cererea de declarare a apelului, pârâtul a arătat şi faptul că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu tot terenul restituit este liber în sensul acestei legi.
S-a mai susţinut că există două contracte de vânzare-cumpărare, că s-a încălcat principiul disponibilităţii atunci când instanţa de fond a hotărât şi cu privire la despăgubiri, deşi nu fuseseră solicitate şi că dreptul la măsuri reparatorii s-a constatat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa de apel, faţă de criticile formulate, a analizat doar aspectele care ţin de calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi existenţa a două contracte de vânzare-cumpărare, fără a răspunde celorlalte motive de apel.
În aceste condiţii, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor privind art. 295 C. proc. civ. şi este nemotivată.
Prin urmare, exercitarea controlului judiciar în recurs este imposibilă, deoarece instanţa supremă nu cunoaşte care au fost consideraţiile de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de apel pentru respingerea apelului declarat de pârât sub toate aspectele invocate.
Faţă de cele expuse, se va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, împotriva deciziei Curţii de Apel Constanţa, care va fi casată în parte, iar cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar.
La rejudecare, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 295 C. proc. civ. şi se va răspunde tuturor motivelor de apel formulate de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar.
Cât priveşte recursul declarat de reclamant, acesta va fi respins, pentru considerentele expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, împotriva deciziei nr. 247/C din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează în parte.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de reclamantul C.G.F.P. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9310/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9231/2009. Civil → |
|---|
