ICCJ. Decizia nr. 9183/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9183/200.
Dosar nr. 3259/3/200.
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 544 din 19 martie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul O.D. împotriva pârâtei Societatea Română de Televiziune prin care s-au solicitat despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de autor asupra operelor coregrafice ale tatălui reclamantului, difuzate după decesul acestuia fără consimţământul său, moştenitorul lega al artistului.
În motivarea sentinţei Tribunalul a reţinut următoarele:
Maestrul coregraf O.D., tatăl reclamantului este autorul şi regizorul operelor coregrafice „Frumoasa din pădurea adormită" şi „Carnaval OP 9".
În perioada 15 ianuarie 2004 – 11 iulie 2006 pârâta a difuzat cele două balete, difuzare care intra sub incidenţa dispoziţiilor legale prevăzute de Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor, deoarece aceste spectacole au fost înregistrate de Televiziunea Română în anul 1986 (Frumoasa din pădurea adormită) şi respectiv 1988 carnavalul), ele fiind protejate ca opere coregrafice realizate pe cale de înregistrare fonică sau de televiziune, potrivit art. 9 din decretul menţionat.
S-a constatat că sub imperiul acelor dispoziţii normative producătorul sau cel care a înregistrat lucrarea în vederea difuzării la televiziune beneficiază de drepturile reglementate de art. 3 printre acestea fiind dreptul de a aduce la cunoştinţa publică opera, dreptul de a fi recunoscut autor, dreptul de a consimţi la folosirea operei de către alţii şi de a cere încetarea actelor de folosire săvârşite de alţii fără consimţământul său, dreptul la inviolabilitatea operei şi la folosirea în condiţiile potrivite cu natura operei.
S-a constatat că reclamantul nu a produs dovezi în sensul că i-au fost atinse drepturile patrimoniale de autor cuvenite atât la momentul înregistrării operei coregrafice pentru creaţie şi difuzarea spectacolelor cât şi cu ocazia difuzării operelor de către pârâtă în perioada 2004 – 2006.
S-a mai reţinut că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 149 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe care prevăd că sunt protejate de noua lege şi operele, inclusiv programele de calculator, interpretările sau execuţiile, înregistrările sonore sau audiovizuale, precum şi programele organismelor de radiodifuziune şi de televiziune realizate anterior intrării în vigoare a acesteia.
S-a apreciat aşadar că pârâta are drepturi exclusive pentru o perioadă de 50 de ani începând cu 1 ianuarie al anului următor celui în care a avut loc prima radiodifuzare a emisiunii sau a serviciului propriu de program, perioadă care nu a expirat. Această concluzie a fost desprinsă din dispoziţiile art. 10-15 din legea în vigoare, potrivit căreia pârâta, în calitate de titular al drepturilor exclusive asupra operelor colective create sub imperiul decretului anterior beneficiază de drepturile reglementate de art. 10-15. În mod egal s-a constatat că drepturile exclusive prevăzute de art. 113 lit. a) -1), vizează fixarea propriilor emisiuni şi servicii de televiziune, reproducerea sub orice formă a acestora, pe orice fel de suport, distribuirea, importul, retransmiterea sau reemiterea prin orice mijloace, fără fir, prin cablu, satelit sau orice procedeu similar precum şi orice mod de comunicare către public.
Instanţa, în raport de inexistenţa unei definiţii exacte a operelor audiovizuale sau a programului de televiziune în actuala reglementare, acestea fiind drepturi exclusive (de autor sau conexe) ce aparţin pârâtei din cauză, a apreciat că pârâta are dreptul să le difuzeze sau să folosească în orice fel opera audiovizuală sau programul de televiziune fără a solicita permisiunea terţilor.
Instanţa a constatat totodată că reclamantul beneficiază (prin aplicarea dispoziţiilor art. 149 din Legea 8/1996, autorului şi interpretului regizor O.D.), în calitate de moştenitor al autorului, de drepturile exclusive de autor ale artistului interpret şi de drepturile conexe prevăzute la art. 10-15 şi art. 96-98 din Legea 8/1996 cu modificările ulterioare.
Constatate drepturile de care se bucură, potrivit dispoziţiilor invocate cele două părţi în prezenta cauză instanţa a analizat măsura în care acestea au fost încălcate în ceea ce-l priveşte pe reclamant.
Dintre drepturile morale ale autorului operei coregrafice şi ale artistului interpret regizor, s-a constatat că dreptul prevăzut la art. 10 lit. a) (pretins a fi fost încălcat de pârâtă), privind aducerea operei la cunoştinţa publicului a fost exercitat când opera a fost adusă la cunoştinţa publicului pentru prima dată, acest drept nemaiputând fi invocat.
Cât priveşte dreptul patrimonial pretins a fi fost încălcat, referitor la dreptul exclusiv de radiodifuzare a operei coregrafice prevăzut de art. 13 lit. g) şi respectiv dreptul conex pentru regie prevăzut de art. 98 lit. g) referitor la dreptul de autor privind radiodifuzarea recunoscut de lege în favoarea reclamantului, s-a constatat că potrivit art. 123/1 introdus prin Legea nr. 285/2004, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996, este obligatorie gestiunea colectivă pentru exercitarea anumitor drepturi de autor, printre care şi dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale [lit. d)].
Obligaţia inserată în acest articol se traduce prin imposibilitatea exercitării individuale a drepturilor de autor de către fiecare autor în parte.
Exercitarea individuală a dreptului conex la radiodifuzare şi aceasta este exclusă în situaţia prevăzută de art. 98 lit. g) din Lege.
S-a reţinut că Titlul III al Legii reglementează regimul juridic al gestiunii colective a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi funcţionarea acestora.
Or, potrivit art. 129/1, în cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular de drepturi nu este asociat la nici un organism, competenţa revine organismului din domeniu, cu cel mai mare număr de membri, iar revendicarea de către titularii de drepturi nerepartizaţi, a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de la data modificării, după acest termen, sumele repartizate sau nerevendicate fiind utilizate potrivit hotărârii adunării generale cu excepţia cheltuielilor de administrare.
Ca urmare, s-a constatat că reclamantul nu îşi poate exercita aceste drepturi decât prin modalitatea gestiunii colective, şi nu le poate pretinde direct de la utilizator.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia IX-a, prin Decizia civilă nr. 233 A din 21 octombrie 2008 a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 10.427 lei cu titlu de despăgubiri. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea acestei soluţii Curtea de apel a reţinut următoarele:
Natura drepturilor de autor dobândite de maestrul coregraf O.D. şi ulterior de moştenitorul său, reclamantul, - drept consecinţă a înregistrărilor spectacolelor de balet difuzate în perioada 15 ianuarie – 11 iulie 2006 a fost corect stabilită de instanţa de fond prin raportare la dispoziţiile legii vechi, Decretul 321/1956, în vigoare la data înregistrărilor acestora.
Analiza corespunde dispoziţiilor art. 149 din Legea 8/1996, actuala lege ce reglementează dreptul de autor dar şi art. 1 C. civ. şi art. 15 din Constituţia României.
Din perspectiva legislaţiei actuale instanţa a apreciat în mod corect că este vorba în cauză despre opere audiovizuale având caracteristicile şi efectele stabilite prin art. 64 şi art. 101 din Legea 8/1996, fără să se reţină în favoarea pârâtei drepturi de autor corespunzătoare regiei şi coregrafiei înregistrărilor în discuţie.
Curtea a apreciat că este greşită soluţia de respingere a acţiunii în măsura în care aceasta s-a referit şi la drepturile patrimoniale de autor invocat de reclamant în categoria celor care fac obiectul gestiunii colective obligatorii.
S-a apreciat astfel că s-a extins în mod nejustificat în privinţa activităţilor de radiodifuzare a operei audiovizuale, reglementările care privesc normele de colectare a foloaselor materiale rezultate din exerciţiul drepturilor patrimoniale asupra operelor muzicale, în condiţiile în care prin art. 7 lit. c) şi e) din Legea 8/1996 legiuitorul a făcut distincţie între cele două tipuri de opere, iar potrivit art. 123 alin. (2) lit. d) din aceeaşi lege, activităţile de radiodifuzare a operelor şi prestaţiilor artiştilor din domeniul audiovizualului intră în categoria celor pentru care este reglementată cu caracter facultativ gestiunea colectivă.
S-a apreciat că pentru situaţia în care se află părţile în proces se aplică dispoziţiile art. 71 alin. (2) din Legea 8/1996 potrivit cărora producătorul este obligat să remită autorilor, periodic, situaţia încasărilor percepute după fiecare mod de utilizare. Autorii primesc remuneraţiile cuvenite fie prin intermediul producătorului, fie direct de la utilizator, fie prin organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acesteia cu utilizatorii.
Curtea de apel a constatat în raport de aceste reglementări că demersul reclamantului este legal, textul amintit oferindu-i posibilitatea de a formula cererea fie direct fie prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.
Pentru stabilirea remuneraţiei cuvenită reclamantului, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 71 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. S-au avut în vedere concluziile expertizei, care au relevat o sumă încasată de pârâtă de 104.267,66 lei, pe perioada indicată din care reclamantului i se cuvine o sumă corespunzătoare procentului de 10% deci 10.427 lei.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs în termen legal.
În drept a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt recurenta a fost de acord cu împrejurarea că raporturilor juridice deduse judecăţii li se aplică dispoziţiile Decretului nr. 321/1956 sub imperiul căruia s-au născut dar şi dispoziţiile noii Legi, nr. 8/1996, în temeiul art. 149 alin. (2) S-a mai confirmat faptul că deşi este permisă difuzarea propriilor înregistrări produse de pârâtă fără încheierea unui contract cu autorul operei, difuzarea se face cu respectarea dreptului de autor la încasarea unei remuneraţii pentru utilizarea în discuţie.
Pârâta recurentă a susţinut că legiuitorul s-a referit la valorificarea dreptului de remuneraţie cum este el cuantificat, tarifat numai prin organismul de gestiune colectivă, a drepturilor de autor ca unică posibilitate obiectivă, în cazul dedus judecăţii, de valorificare a dreptului de a obţine o remuneraţie pentru utilizare.
Ca urmare, reclamanta a susţinut că în mod corect instanţa de fond a asimilat posibilitatea titularului de drepturi asupra coregrafiei de a opta pentru gestiunea drepturilor sale de către U.C.M.R. - A.D.A. deoarece nu se poate concepe ca dreptul de radiodifuzare să se poată exercita în moduri diferite pentru autorul coregrafiei create pentru o operă muzicală şi pentru autorul operei muzicale ca atare.
Recurenta, recunoscând dreptul la remuneraţie echitabilă al reclamantului pentru operele audiovizuale realizate de televiziunea română, pe care aceasta le poate exercita liber, s-a adresat reclamantului pe parcursul judecării apelului solicitându-i indicarea organismului de gestiune colectivă în vederea listării utilizării operelor coregrafice difuzate de TVR în perioada pretinsă (potrivit adresei cu nr. J/15.509 din 30 iunie 2008).
Recurenta a susţinut că Decizia din apel se bazează pe o greşită interpretare a dispoziţiilor normative aplicabile când a analizat cererea reclamantului de a pretinde direct de la producători drepturile cuvenite.
În subsidiar recurenta a criticat cuantumul stabilit de instanţă cu titlu de remuneraţie deoarece acesteia nu i se poate da o sumă mai mare decât cea cuvenită autorilor şi interpreţilor executanţi, potrivit metodologiei aprobate în vigoare la momentul utilizării operelor în discuţie, remuneraţia fiind unică potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
S-a arătat că nici-un organism de gestiune colectivă nu încasează pentru radiodifuzarea operelor un procent de 10% din venituri, iar pârâta nu datorează decât un procent de 1,2% conform tabelului Anexa nr. 1, la HG 119/2002 iar pentru opera grafică nu se poate acorda. un procent mai mare decât 2%, tarifele menţionate fiind singurele la care se pot raporta, în lipsa unor reglementări a tarifelor pentru operele coregrafice, potrivit metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală a Comisiei de mediere din subordinea O.R.D.A. şi publicată în Monitorul Oficial conform Direcţiei O.R.D.A. nr. 133/2005.
În raport de procentul total de 3,2% pârâta a recunoscut un cuantum de 3.337 lei cu titlu de despăgubiri cuvenite reclamantului.
Analizând Decizia civilă atacată prin prisma motivelor formulate se constată că aceasta este legală şi temeinică, recursul urmând a fi respins pentru considerentele de mai jos.
Normele juridice aplicabile cazului dedus judecăţii au fost corect stabilite de instanţa de apel, care a constatat potrivit art. 149 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, că actele juridice încheiate sub regimul legislaţiei anterioare (Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor) îşi produc toate efectele conform acelei reglementări şi beneficiază de protecţia prezentei legi şi operele inclusiv programele pe calculator, sau execuţiile, înregistrările sonore sau audiovizuale, precum şi programele organismelor de radiodifuziune şi de televiziune realizate anterior intrării în vigoare a prezentei legi.
Acest aspect nu a mai făcut obiect de discuţii între părţi, pârâta recurentă recunoscând regimul juridic aplicat de instanţe.
Critica referitoare la greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte posibilitatea reclamantului de a solicita în mod direct – printr-un organism de gestiune colectivă – pretenţia sa este nefondată.
Textele incidente din Legea 8/1996 sunt fără echivoc şi nesusceptibile de mai multe interpretări, cât priveşte această problemă.
Art. 71 alin. (2) – invocat şi de pârâta recurentă – este limpede în stabilirea modalităţilor în care autorii primesc remuneraţiile cuvenite.
„Art. 71 alin. (1) În lipsa unei clauze contrare, remuneraţia pentru fiecare mod de utilizare a operei audiovizuale este proporţională cu încasările brute rezultate din utilizarea operei.
(2) Producătorul este obligat să remită autorilor, periodic, situaţia încasărilor percepute după fiecare mod de utilizare. Autorii primesc remuneraţiile cuvenite, fie prin intermediul producătorului, fie direct de la utilizatori, fie prin, organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii."
Din întreaga economie a Legii 8/1966 se desprinde această libertate pe care legiuitorul o dă celor îndreptăţiţi la încasarea remuneraţiei să folosească una din cele trei modalităţi stabilite de art. 71 alin. (2) din lege.
În acest sens sunt dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Titlul III al Legii care reglementează gestiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe.
„Art. 123 alin. (1) Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condiţiile legii.
Este de reţinut şi împrejurarea că potrivit art.1233 din lege drepturile patrimoniale de autor şi drepturile conexe pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă numai în limitele mandatului special acordat de titularii de drepturi iar printre drepturile enumerate la art. 1231 cu privire la care se impune gestiune colectivă obligatorie, nu se regăseşte dreptul invocat de reclamantă ca temei al pretenţiilor sale. Acesta se regăseşte în art. 1232 alin. (1) lit. d) „dreptul de radiodifuzare a operelor şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual" într-un text supletiv care prevede că „pot fi gestionate colectiv" drepturile enumerate la lit. a) – f). Alineatul (2) al acestui articol prevede în mod expres că „pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat".
Justificarea acţiunii directe formulată de reclamant împotriva pârâtei este dată şi de art. 139 alin. (1) din lege potrivit căruia „titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, remuneraţia drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri, pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege".
Ca urmare dispoziţiile mai sus citate având o impunere supletivă în textul legii concluzia firească şi legală este că ele autoriză pe titularii drepturilor de autor în principal ca aceştia să acţioneze în nume propriu direct pe cei împotriva cărora ridică pretenţii.
Al doilea aspect criticat în motivele de recurs de reclamantă sub aspectul nelegalităţii sau greşitei interpretări a legii a fost cel referitor la cuantumul despăgubirilor stabilite de instanţă.
Acest cuantum a fost stabilit potrivit criteriilor expres prevăzute de art. 139 alin. (2) din Legea nr.8/1996, care enumera criteriile pe care instanţa de judecată trebuia să le ia în considerare la stabilirea despăgubirilor.
Ca urmare, pretenţiile fiind formulate printr-o acţiune în justiţie, legea impune reguli precise de acordare a acestora.
În motivele de recurs recurenta a criticat greşita aplicare a procentului de 10% la sumele încasate ca urmare a difuzării spectacolelor în discuţie, invocând procente stabilite prin anexa nr.1 la HG nr. 119/2002 şi anume de 1,2% din veniturile utilizabile pentru utilizarea prin radiodifuzare a prestaţiilor artistice şi respectiv de 2% cel mult pentru opera coregrafică, procente prevăzute printr-o Metodologie în vigoare stabilită printr-o hotărâre Arbitrală a Comisiei de mediere din subordinea O.R.D.A. şi publicată în M.Of. nr. 657 din 25 iulie 2005 în baza unei decizii O.R.D.A., nr. 133/2005.
Această critică nu se poate primi pentru următoarele considerente:
În faza judecării fondului pârâta Societatea Română de Televiziune cât priveşte cuantumul despăgubirilor pretinse de reclamantă, nu a formulat observaţii la raportul de expertiză care a avut acest obiect, iar în concluziile scrise aflate în dosarul Tribunalului Bucureşti la filele 71-72 şi-a exprimat expresis verbis poziţia:
„Cu privire la aceste două emisiuni menţionate mai sus („Frumoasa din pădurea adormită" şi „Carnaval OP9") apreciem că SRTv datorează lui O.D. cel mult 10% din veniturile TVR aferente operei utilizate de TVR în programele sale, al cărui titular de drepturi este reclamantul", concluzionând că „reclamantul poate pretinde maximum 9363 lei reprezentând 10% din 93.638 lei taxa tv. aferentă celor două programe, plus 33 Euro reprezentând 10% din valoarea maximă a spaţiului de publicitate aferent, de 336 Euro".
Având în vedere poziţia pârâtei la instanţa de fond precum şi cele susţinute de aceasta în apărare în cursul judecării apelului, se constată că invocarea unor dispoziţii desprinse dintr-o metodologie stabilită printr-o hotărâre arbitrală în sensul aplicării unui alt procent (de respectiv 3,2%) se face pentru prima dată în recurs, împrejurare neîngăduită de principiul ierarhizării căilor de atac care face imposibilă cercetarea unei critici invocate omiso medio.
Din interpretarea textelor art. 294 alin. (1) şi art. 305 C. proc. civ. care fixează cadrul procesual pentru instanţa de control judiciar se deduce şi împrejurarea că nu se pot face noi apărări în recurs.
Pe de altă parte o atare cercetare nu poate fi primită nici sub motiv de asigurare a ordinii publice prin corecta aplicare a legii.
Este de observat că metodologia invocată se referă la utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabel cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor", şi a fost stabilită printr-o hotărâre arbitrală din 21 iunie 2005 de un Complet de mediere la cererea formulată de U.C.M.R. - A.D.A. şi A.R.C.A., deci două organisme de gestiune colectivă.
Obiectul medierii l-a constituit „stabilirea unei forme unice a metodologiei şi tabelului privind remuneraţia datorată de utilizatorii de opere muzicale titularilor de drepturi patrimoniale ale autorilor pentru utilizarea operelor muzicale în activitatea de radiodifuzare".
Ca urmare, această metodologie nu este incidentă cauzei, ea referindu-se la raporturile angajate, prin mandat, între organismele de gestiune colectivă şi titularii drepturilor de autor în domeniul operelor muzicale, mediere iniţiată la solicitarea directorului O.R.D.A.
Or, în cauză acţiunea introdusă în condiţiile art. 139 din Legea 8/1996 priveşte raporturile directe create între titularul dreptului de autor dedus dintr-o operă coregrafică, cu coordonatele specifice ale unei atari creaţii artistice, pe de o parte şi utilizatorul creaţiei prin redifuzarea audiovizuală – Societatea Română de Televiziune, pe de altă parte.
Constatând aşadar, potrivit celor mai sus arătate că Decizia atacată este dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente la raporturile deduse judecăţii, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., văzând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Societatea Română de Televiziune împotriva deciziei nr. 233 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă recurenta la plata sumei de 2130 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant D.O.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9186/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9182/2009. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
