ICCJ. Decizia nr. 9324/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9324/2009
Dosar nr. 1767/86/2009
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă, la data de 7 aprilie 2009, D.G.P. a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Belgia pentru o perioadă de cel mult trei ani a pârâtei P.I.C.
În motivarea cererii s-a arătat că, la 14 octombrie 2008, pârâta a fost returnată din Belgia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 825/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 781 din 7 aprilie 2009, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de D.G.P. Bucureşti, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, efectul direct al directivei comunitare, că împrejurarea că autorităţile unui alt stat au dispus expulzarea unei persoane nu este suficientă prin ea însăşi pentru ca tribunalul să restrângă dreptul la liberă circulaţie a unui cetăţean român pe teritoriul acelui stat.
Reclamanta a invocat doar nerespectarea condiţiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul acestuia a unui cetăţean român, tară a administra nici o probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condiţiilor impuse de legea străină ar constitui o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Apelul declarat de D.G.P. Bucureşti a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 63 din 12 mai 2009, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
În esenţă, instanţele au reţinut că D.G.P. nu a făcut dovada că pârâta a săvârşit una din faptele care justifică limitarea dreptului, anume încălcarea ordinii publice, securităţii publice sau sănătăţii publice ale statului din care a fost returnată.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta D.G.P., indicând ca temei legal al motivului de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării şi sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Arată recurenta, că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie este aceea a returnării dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat un acord de readmisie.
Art. 25 din Constituţie prevede că „legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept", ceea ce înseamnă că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, că trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli şi că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005.
Dispoziţiile art. 5 din acest act normativ prevăd obligaţiile cetăţenilor români pe perioada şederii lor în străinătate.
Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, iar autorităţile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulaţie şi al aplicării efective a măsurilor dispuse, aşa cum este măsura returnării.
Recurenta arată că, ţine de opţiunea legiuitorului să instituie anumite cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate, iar art. 38 din Legea nr. 248/2005 reglementează una dintre obligaţiile ce trebuie respectate de către cetăţenii români aflaţi în străinătate.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din această lege, este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 25 din Constituţie, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
Se arată cum este definită libertatea de circulaţie în art. 2 din protocolul nr. 4 la C.E.D.O. şi se susţine că sancţiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora şi este justificată pentru înlăturarea diverselor abateri.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, şi a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din aceeaşi lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea D.G.P., cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. T.C.E. prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, D.C. nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/1994/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 73/75/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în J.O.U.E. nr. L 158/2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă D.C. nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.P. împotriva deciziei nr. 63 din 12 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9355/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9315/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
