ICCJ. Decizia nr. 9355/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9355/2009
Dosar nr. 2476/2/2007
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa, la 18 ianuarie 2006, reclamanţii I.F., I.G., I.V., I.C., I.A. şi Şt.M. au chemat în judecată pe pârâtul P.M. Slobozia, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 930, emisă de pârât, prin care le-a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 şi să fie obligat pârâtul la restituirea terenului intravilan liber de construcţii, situat pe raza Municipiului Slobozia, str. Unirii, pe vechiul amplasament, iar pentru suprafaţa de teren ocupată şi pentru construcţiile demolate să i se acorde teren în compensare, cu valoare similară celui expropriat.
Prin sentinţa civilă nr. 79/ F din 16 februarie 2006, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a respins acţiunea ca tardiv formulată, constatând că reclamanţii au depus notificare cu depăşirea termenului de 30 de zile reglementat de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care au arătat că, în mod greşit, instanţa a admis excepţia tardivităţii acţiunii, reţinând că este suficientă şi legală comunicarea adresată unuia dintre reclamanţi, motivat de faptul că toţi urmăresc acelaşi rezultat.
Prin Decizia civilă nr. 279 din 23 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza prin sentinţa civilă nr. 211/ F pronunţată la 22 februarie 2007, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 930/3006/2002, emisă de pârât şi l-a obligat pe acesta să restituie reclamanţilor în natură terenul în suprafaţă de 1017,56 mp, corespunzător variantei II din raportul de expertiză întocmit de inginer B.I.
A fost obligată Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 să calculeze despăgubirile băneşti cuvenite reclamanţilor pentru diferenţa de teren intravilan de 1144,71 m.p., din care 46 m.p. construcţie demolată, bucătărie paiantă, 9,99 m.p. grajd din paiantă, învelit cu carton, 12,33 m.p. coteţ din paiantă, 1,44 m.p.
A fost obligat pârâtul la 1.800 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că autorii reclamanţilor au avut în proprietate un imobil, casă de locuit cu anexe gospodăreşti, situat în Municipiul Slobozia, B-dul Unirii, judeţul Ialomiţa, unde se află în prezent Complexul F., imobil ce a fost expropriat prin Decretul nr. 641/1969, construcţiile fiind demolate în anul 1970, proprietarul nefiind despăgubit.
S-a precizat că suprafaţa de 1017,56 m.p. reprezintă parc de joacă pentru copii.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii, solicitând să li se restituie în natură suprafaţa de teren de 1382,09 m.p., în această variantă, terenul supus restituirii cuprinzând şi suprafaţa cu destinaţia de loc de joacă pentru copii.
S-a formulat această solicitare deoarece nu a fost respectată destinaţia dată terenului la momentul exproprierii, respectiv construcţia de locuinţe, iar destinaţia actuală, loc de joacă pentru copii, poate fi schimbată oricând de deţinătorul pârât.
De asemenea, apelanţii au solicitat calcularea despăgubirilor cu privire la construcţie în funcţie de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, luându-se în considerare compunerea acesteia, faptul că era renovată şi că suprafaţa construită era mult mai mare decât cea reţinută prin adresa autorităţii locale nr. 50232 din 16 februarie 1970.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel P.M. Slobozia susţinând că o parte din terenul în litigiu face parte din domeniul public al Municipiului Slobozia, conform HG nr. 1353/2001 şi, ca atare, nu poate fi restituit în natură.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 901 din 27 noiembrie 2008, a respins, ca tardiv, apelul declarat de Municipiul Slobozia, prin primar şi ca nefondat apelul reclamanţilor.
Referitor la apelul pârâtului s-a reţinut că hotărârea tribunalului i-a fost comunicată acestuia, la data de 13 martie 2007, astfel că apelul înregistrat la 30 martie 2007 apare ca tardiv, raportat la dispoziţiile art. 284 şi 103 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte apelul reclamanţilor s-a reţinut, în esenţă, că suprafaţa de teren supusă restituirii în natură şi prin echivalent este de 2162,27 m.p. şi că instanţa de fond s-a pronunţat corect în limitele investirii sale, căci prin notificarea nr. 379 din 30 octombrie 2001, adresată P.M. Slobozia, reclamanţii au solicitat măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 2162,26 m.p.
De asemenea, s-a considerat că prima instanţă a aplicat corect principiul restituirii în natură, consacrat de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, respectiv art. 10, cu privire la terenurile rămase libere total sau parţial, ca urmare a demolării construcţiilor.
S-a reţinut că, în situaţia în care reclamanţii nu vor fi mulţumiţi de despăgubirile care vor fi stabilite de C.C.S.D., vor avea la îndemână căile de atac reglementate de art. 19 din Legea nr. 247/2005.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii I.F., I.G., I.C., I.A. şi Şt.M., criticând-o ca nelegală şi solicitând admiterea cererii lor.
Prin motivele de recurs, reclamanţii au susţinut, fără a indica vreunul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., că, deşi prin notificare au solicitat despăgubiri numai pentru construcţiile şi suprafaţa de teren ce rezultă din documentele de expropriere, prin notele scrise depuse în apel au explicat instanţei neconcordanţele dintre imobilul solicitat prin cerere şi cel real.
Recurenţii au precizat că prin cererea nr. 205 din 18 ianuarie 2006, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a fost chemat să soluţioneze notificarea nr. 379 din 30 octombrie 2001 şi nu să cenzureze dispoziţia primarului, astfel cum eronat a înţeles curtea de apel, ci să constate nulitatea acesteia pentru necomunicare, conform dispoziţiei art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 22 din Legea nr. 247/2005.
Cel de-al treilea motiv de recurs a vizat greşita nerestituire a terenului în suprafaţă de 364,53 m.p., identificat prin expertiză ca fiind loc de joacă pentru copii, spaţiu amenajat fără autorizaţie de construcţie.
Prin ultima critică, recurenţii reclamanţi au susţinut că, în mod eronat, deşi a avut la dispoziţie raportul de evaluare a construcţiilor şi a terenului expropriat, instanţa nu a stabilit măsurile reparatorii pentru construcţiile demolate şi terenul ce nu poate fi restituit în natură, invocând, în mod nejustificat dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Examinând criticile formulate de reclamanţi, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, în parte, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În mod corect, instanţele de fond şi apel au reţinut că suprafaţa de teren supusă restituirii, în natură şi prin echivalent, este de 2162,27 m.p.
Deşi din extrasul din registrul agricol rezultă suprafaţa de 12 ari, în „folosinţă personală a gospodăriei", din adresa nr. 50232 din 16 februarie 1970 a C.P.J. Ialomiţa rezultă că a fost expropriată suprafaţa de 2092,50 m.p.
Ca atare, nu se poate susţine că instanţa nu s-ar fi pronunţat în limitele investirii sale, având în vedere că, prin notificarea nr. 379 din 30 octombrie 2001 adresată P.M. Slobozia, prin B.E.J. N.I., recurenţii au solicitat măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 2162,26 m.p.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, acordarea unei suprafeţe de teren mai mari, chiar dacă aceasta a fost menţionată ca atare în cuprinsul contestaţiei, ar fi condus la încălcarea principiilor care guvernează procesul civil, câtă vreme instanţa a fost investită să cenzureze dispoziţia prin care a fost soluţionată notificarea, potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că prin notele scrise depuse în faza procesuală a apelului s-a explicat instanţei în ce constau neconcordanţele dintre datele de identificare şi suprafaţa terenului solicitat şi cele reale, solicitate în cuprinsul cererilor reclamanţilor, este lipsită de relevanţă raportat la limitele investirii tribunalului, conform considerentelor expuse mai sus.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, prima instanţă a fost investită cu soluţionarea unei contestaţii împotriva dispoziţiei nr. 930 din 30 iunie 2002 emisă de P.M. Slobozia, prin care le-a fost respinsă notificarea, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1, 9, 10, 11, 24, 25 şi 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, reclamanţii au solicitat cenzurarea de către instanţă a dispoziţiei contestate, neinvocând în cuprinsul cererii necomunicarea acesteia, aşa cum susţin prin motivele de recurs.
Ca atare, se va reţine că primul motiv de recurs este nefondat.
Cel de-al doilea motiv de recurs, vizând restituirea suprafeţei de teren cu destinaţia de loc de joacă pentru copii este, de asemenea, nefondat.
Nu se poate susţine că prin amenajarea acestui spaţiu s-ar fi încălcat destinaţia acordată terenului la momentul exproprierii, câtă vreme această suprafaţă de teren serveşte drept loc de recreere pentru copii din blocurile aflate în imediata vecinătate, astfel cum rezultă din schiţa anexă la raportul de expertiză. De asemenea, nu s-a dovedit că, din punct de vedere tehnic, demontarea amenajărilor existente ar fi facilă şi ar fi posibilă transferarea acestora (leagăne, tobogane, etc.) într-o altă zonă aparţinând domeniului public al Municipiului Slobozia.
Critica referitoare la nestabilirea măsurilor reparatorii pentru construcţiile demolate şi terenul ce nu poate fi restituit în natură, conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, este nefondată.
Pentru aceste imobile, s-a considerat corect de instanţele de fond şi apel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce nu încalcă art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, se impune urmarea procedurii prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, fiind posibil ca în cazul în care recurenţii nu vor fi mulţumiţi de despăgubirile stabilite de C.C.S.D., să-şi valorifice pretenţiile prin căile de atac reglementate de art. 19 din Legea nr. 247/2005.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, urmează ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii I.F., I.V., I.G., I.C., I.A. şi Şt.M. împotriva deciziei nr. 901 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9407/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9324/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
