ICCJ. Decizia nr. 9251/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.9251/2009
Dosar nr. 5487/2/2008
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 663 din 21 martie 2003, Tribunalul Călăraşi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC A.S. SA, a admis excepţia prematurităţii formulării capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.F.M. împotriva dispoziţiei nr. 352 din 2 septembrie 2002 emisă de pârâtă precum şi capătul de cerere privind accesiunea imobiliară ca prematur formulat.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin acţiunea introductivă reclamantul M.F.M. a solicitat desfiinţarea dispoziţiei nr. 352 din 2 septembrie 2002 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la restituirea în natură a tuturor imobilelor care i-au aparţinut şi care nu au fost demolate, precum şi a celor transformate şi edificate ulterior, restituirea în natură a terenului de 10 ha aferent construcţiilor care a constituit incinta conacului şi a celorlalte construcţii ce au aparţinut Exploataţiei agricole Ş., precum şi păstrarea denumirii iniţiale a imobilelor expropriate şi a vecinătăţilor iniţiale şi înlăturarea indicativelor acordate acestora şi a noilor vecinătăţi. Reclamantul a arătat că Exploataţia agricolă Ş. a fost expropriată, la data de 6 martie 1949, în baza decretului nr. 83 din 1 martie 1949 dat în aplicarea Legii nr. 187/1945.
Reclamantul a mai arătat că prin dispoziţiile nr. 352 şi 353/2002 a fost soluţionată notificarea adresată pârâtei privind restituirea conacului. În legătură cu cele 5 imobile existente pe acest teren, respectiv fostul sediu al Fermei F. cu 9 camere, un imobil cu 5 camere, unul cu 3 camere, unul cu 4 camere, altul cu 5 camere, iar prin dispoziţia 353/2002 s-au restituit prin echivalent fosta cantină a fermei edificată după anul 1960, un atelier, un grup social şi 6 stâlpi de beton pentru transport energie electrică.
La termenul din 21 martie 2003, reclamantul a precizat că nu au fost restituite în natură 4 locuinţe pentru personal cu 10 încăperi, un grajd cu 4 încăperi, un grajd pentru oi cu 3 încăperi, 3 saivane, 3 magazii, o remiză, o cramă, un castel de apă, 2 puţuri forate şi o gheţărie.
În urma cercetării la faţa locului s-a constatat că există 8 grajduri care nu au configuraţia celor solicitate.
Cele 3 saivane nu au fost solicitate prin notificare.
Pârâta a refuzat restituirea a 5 căsuţe pentru personal cu 10 încăperi şi grajdurile cu motivarea că acestea au fost construite de fostul I.A.S. Săruleşti după anul 1953.
Prin precizare, reclamantul a recunoscut că cele 5 căsuţe pentru personal, 5 grajduri pentru animale, o cantină, o uzină electrică şi 12 stâlpi aparţin pârâtei şi că au fost edificate după anul 1953, dar a solicitat restituirea acestora în baza art. 492 C. civ., invocând accesiunea imobiliară.
În urma cercetării la faţa locului s-a constatat că dintre bunurile solicitate nu mai există magaziile pentru cereale, o cramă, 2 puţuri, gheţăria, un cuptor pentru uscat fructe, pivniţa cu o încăpere, iar din cele 3 magazii de cereale mai există doar un schelet metalic. Cu privire la aceste bunuri reclamantul a solicitat restituirea prin echivalent.
În legătură cu imobilele pentru care s-a invocat accesiunea imobiliară, 5 căsuţe pentru personal, 5 grajduri pentru animale, o cantină, o uzină electrică şi 12 stâlpi, instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege întrucât reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului. Reclamantul a susţinut că a fost pus în posesie de C.L. Frăsinet pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 10 ha, a depus la dosar procesul verbal de punere în posesie nr. 1461/527 din 9 august 2002, însă acesta nu face dovada dreptului de proprietate. Pârâta a susţinut că ea este singura care deţine un titlu de proprietate asupra terenului, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1810, situaţie în care ar trebui analizată şi buna sau reaua credinţă a constructorului.
Având în vedere aceste aspecte instanţa a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere privind restituirea unor imobile în baza accesiunii imobiliare invocată de pârâtă.
Pentru imobilele ce nu se mai pot restitui în natură a fost emisă dispoziţia 353/2002 care a propus acordarea măsurilor prin echivalent, iar atelierul, grupul social şi cantina au fost restituite prin dispoziţia nr. 351/2002, astfel cum au învederat părţile cu ocazia cercetării la faţa locului.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul învederând că instanţa nu s-a pronunţat asupra restituirii terenului de 10 ha pe considerentul că s-a renunţat la cerere, nu s-a pronunţat nici asupra restituirii unor imobile solicitate prin cererea precizatoare. De asemenea, în mod greşit s-a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere privind accesiunea imobiliară pe considerentul că nu s-a făcut dovada titlului de proprietate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin Decizia nr. 1619/ A din 5 decembrie 2005, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă întrucât avocatul reclamantului nu a avut mandat special pentru renunţarea la capătul de cerere privind restituirea terenului de 10 ha.
Recursurile declarate de reclamant şi de pârâtă au fost admise prin Decizia civilă nr. 1852 din 13 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a trimis cauza la aceeaşi instanţă de apel reţinând că obiectul cauzei nu îl constituie cele 10 ha de teren, ci doar cele 2 ha pretinse prin notificare şi edificiile existente pe această suprafaţă. S-a mai reţinut că suprafaţa de teren de 10 ha excede cauzei, ea a fost recuperată în baza Legii nr. 18/1991, fapt ce explică lipsa de interes a reclamantului.
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin Decizia nr. 417/ A din 18 iunie 2007, a respins apelul declarat de reclamant reţinând că terenul solicitat se află în extravilanul localităţii, potrivit expertizelor efectuate în cauză şi nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul precizând că instanţa nu s-a pronunţat asupra respingerii excepţiei prematurităţii capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, asupra restituirii tuturor imobile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 4718 din 8 iulie 2008, a admis recursul şi a casat Decizia cu trimitere la aceeaşi instanţă de apel pentru că nu s-au analizat criticile privitoare la construcţiile aflate pe teren dispunând a se avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
Rejudecând după cea de-a doua casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin Decizia nr. 113/ A din 19 februarie 2009, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la restituirea construcţiilor identificate în raportul de expertiză de la fila 69 a dosarului, respectiv o casă, 5 locuinţe, 4 grajduri, 3 magazii şi o cramă evaluate la 15.231.231 lei.
În considerentele deciziei s-a reţinut că limitele casării vizează doar construcţiile de pe teren.
Raportul de expertiză de la dosar de apel nr. 1820/2003 a identificat o serie de imobile ce pot fi restituite în natură, respectiv cele menţionate în dispozitivul deciziei, astfel încât instanţa a dispus restituirea acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul M.F.M. şi pârâta SC A.S. SA prin lichidator SC P. SRL Călăraşi.
În motivarea recursului formulat de pârât, întemeiat în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., s-a învederat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel, respectiv asupra excepţiei prematurităţii capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, atribuirii terenului de 10,96 ha şi acordării măsurilor reparatorii pentru imobilele care nu se mai regăsesc pe terenul de 10,94 ha: pompe, magazie, remiză, cramă mal drept, gheţărie mal drept evaluate de expertul T.Z. la 1.678.731 mii lei vechi. Instanţa a analizat doar critica referitoare la restituirea construcţiilor existente, încălcând dispoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
Pârâta SC A.S. SA prin lichidator SC P. SRL Călăraşi şi-a întemeiat recursul în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că terenul solicitat de reclamant, în suprafaţă de 10,96 ha este situat în extravilan, la circa 16 km de comuna Săruleşti, astfel încât nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele care succed.
În urma analizei lucrărilor dosarului s-a constatat că instanţa de apel s-a limitat doar la analiza criticilor privind construcţiile existente pe teren, fără a cerceta şi celelalte motive de apel formulate de către reclamant.
În condiţiile în care hotărârea a fost casată în întregime, instanţa de rejudecare trebuie să reia judecata asupra întregului apel, conform dispoziţiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că după casare instanţa va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Este adevărat că prin Decizia de casare s-a impus a se efectua analiza criticilor referitoare la construcţii, însă instanţa de trimitere, recurgând doar la analiza strictă a acestor critici a încălcat dispoziţiile textului legal menţionat.
Ca atare, motivele referitoare la excepţia prematurităţii capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, restituirea terenului de 10,94 ha şi atribuirea de măsuri reparatorii pentru construcţiile ce nu se mai regăsesc pe teren au rămas nesoluţionate. Din acest considerent este necesar a se casa Decizia atacată şi a se trimite cauza spre rejudecare în vederea analizării tuturor motivelor de apel formulate.
În ce priveşte restituirea terenului se va avea în vedere că potrivit menţiunilor înscrise în procesul de preluare a moşiei din 6 martie 1949, fila X a dosarului nr. 1820/2003 al Curţii de Apel Bucureşti, conacul a avut un teren aferent de 2 ha.
Se va analiza şi dacă terenul solicitat de 10,94 ha nu a fost cuprins în cele 50 ha teren restituite prin titlurile 12696 şi 12697 din 30 septembrie 2002 emise în aplicarea Legii nr. 18/1991 depuse la filele dosarului nr. 1820/2003. Această analiză se impune şi pentru faptul că recurentul a susţinut, pe parcursul soluţionării cauzei în fond, că a fost pus în posesie cu suprafaţa de 10 ha teren.
De asemenea, se va ţine seama şi de susţinerea inserată în motivarea recursului pârâtei potrivit căreia terenul de 10,94 ha se află în extravilan, susţinere confirmată, de altfel, de concluziile raportului de expertiză existent la dosarul nr. 1820/2003 al Curţii de Apel Bucureşti.
În consecinţă, se vor admite ambele recursuri, Decizia atacată se va casa cu trimitere la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului formulat de reclamant.
Instanţa de trimitere va avea în vedere toate aspectele semnalate în prezentele considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul M.F.M. şi de pârâta SC A. Săruleşti SA prin lichidator SC P. SRL Călăraşi împotriva deciziei nr. 113/ A din 19 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9239/2009. Civil. Anulare act. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 9230/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
