ICCJ. Decizia nr. 9315/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.9315/2009
Dosar nr. 32150/3/2007
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 32150/3 din 25 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii V.L.I. şi W.R.Şt. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. obligarea celei din urmă la emiterea unei decizii motivate privind soluţionarea notificării referitoare la imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că iniţial au adresat notificare către R.O. SA.
Întrucât nu au primit nici un răspuns la notificarea adresată, în anul 2006 au formulat acţiune la instanţă prin care au solicitat obligarea respectivei societăţi să emită o decizie motivată în calitate de unitate deţinătoare a imobilului în litigiu. În cursul procesului, reclamanţii au aflat că societatea era privatizată conform actelor anexate cauzei, instanţa reţinând lipsa calităţii procesuale pasive a societăţii, dar a afirmat că societatea notificată era obligată în temeiul Legii nr. 10/2001 să transmită notificarea A.V.A.S.
În raport de această situaţie, reclamanţii au formulat prezenta acţiune împotriva pârâtei şi au fost obligaţi să emită Decizia motivată cu privire la notificarea adresată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reclamanţii au mai precizat că imobilul care a aparţinut autorului l.V.I., a fost naţionalizat în baza Legii nr. I 19/1948 şi au făcut dovada cu acte, în sensul că autorul lor a fost proprietarul fabricii, iar de la data notificării şi până în prezent nu au primit niciun răspuns.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 643 din 31 martie 2008, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să emită decizie sau dispoziţie motivată cu privire la notificarea nr. 2882 din 9 august 2001 formulată de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele aspecte:
Prin notificarea nr. 2882 din 9 august 2001, comunicată SC R.O. SA reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului, situat în Bucureşti, str. Baicului (fostă şoseaua Gării Obor), care a aparţinut autorului lor, imobil compus din teren şi construcţie, respectiv fosta Fabrică de carton asfaltat I.I.V., care a fost naţionalizată prin Legea nr. l 19/1948, anexa 7, poz. 56.
Prin sentinţa civilă nr. 21 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. l0/2001, SC R.O. SA era o societate comercială privatizată integral, aspect necontestat de către niciuna dintre părţi şi care se încadra în dispoziţiile art. 29 din Legea nr. l0/2001, situaţie în care soluţionarea notificării revine A.V.A.S.
Nu s-a putut reţine apărarea pârâtei, în sensul că nu ar avea această obligaţie, întrucât nu i s-a adresat nicio notificare şi nici acte doveditoare privind calitatea de persoane îndreptăţite pentru reclamanţi în raport de cerinţele exprese ale art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestui text, notificarea face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1) ale aceluiaşi text, chiar în situaţia în care a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
În raport de aceste aspecte, instanţa a reţinut că reclamanţii au formulat şi înregistrat în termen notificarea cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. Baicului (fostă şos. Gării Obor), ce a aparţinut autorului lor, imobil compus din teren şi construcţie, respectiv fosta Fabrică de carton asfaltat I.I.V., naţionalizat prin Legea nr. l 19/1948, anexa 7, poz. 56 şi potrivit art. 29 din Legea nr. l0/2001, pârâta A.V.A.S. este obligată să răspundă la notificare.
Hotărârea instanţei de prin apelul declarat de pârâta A.V.A.S.
S-a susţinut în primul rând, că acţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât normele Legii nr. l0/2001 au caracter imperativ şi nu dispozitiv.
A mai arătat apelanta că, mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. l0/2001 este alcătuit din două etape succesive, una administrativă care este obligatorie şi a doua, respectiv procedura judiciară este facultativă şi subsidiară, astfel că, pentru a apela la cea de a doua procedură, reclamanţii erau obligaţi să parcurgă procedura obligatorie.
A susţinut apelanta că până în prezent nu a înregistrat nicio notificare a reclamanţilor, ceea ce denotă că nu s-a parcurs procedura administrativă obligatorie.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, hotărârea apelată a fost criticată pentru nelegalitate, susţinându-se că în mod greşit apelanta a fost obligată să soluţioneze notificarea, fără să fie investită legal cu soluţionarea ei.
Pentru dobândirea calităţii de persoană îndreptăţită în sensul legii şi aplicarea art. 29 a susţinut apelanta că intimaţii erau obligaţi să respecte dispoziţiile art. 29 şi art. 22 din Legea nr. l0/2001, republicată.
Fată de aceste texte, s-a susţinut că intimaţii erau obligaţi să comunice notificarea privind imobilul revendicat, actele doveditoare pentru dovedirea susţinerilor, pentru ca astfel să se parcurgă faza administrativă prevăzută de lege şi să se finalizeze prin emiterea unei decizii motivate.
În final, s-a arătat că instanţa de fond, printr-o apreciere superficială a probelor şi în condiţiile în care nu s-a dovedit comunicarea notificării a obligat-o la emiterea unei dispoziţii în temeiul Legii nr. l0/2001.
Prin Decizia civilă nr. l91/ A din 25 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. l43 din 21 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi V.L.I. şi W.R.Şt., decedat.
S-a reţinut, în esenţă că, Legea nr. 10/2001 stabileşte din punct de vedere procedural două etape succesive, una administrativă şi una judiciară, prima fiind obligatorie.
În speţă, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, prima etapă a fost respectată. Astfel, la 15 august 2001, reclamanţii-intimaţi au depus prin executorul judecătoresc o notificare adresată SC R.O. SA prin care au solicitat restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. Baicului, care a aparţinut autorului lor şi care a fost naţionalizat prin Legea nr. l 19/1948, anexa 7, poz.56.
- SC R.O. SA la data intrării în vigoare a Legii nr. l0/2001 era o societate comercială privatizată ce se încadra în dispoziţiile art. 29 din Legea nr. l0/2001 şi era obligată să înainteze notificarea spre soluţionare apelantei-pârâte.
Prin urmare, intimaţii şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută de lege, respectiv cea de a parcurge faza administrativă, numai societatea comercială privatizată nu şi-a îndeplinit obligaţia de a înainta notificarea apelantei-pârâte, situaţie în care nu pot fi sancţionaţi intimaţii-reclamanţi pentru o culpă ce nu le aparţine.
În aceste condiţii, A.V.A.S. care pretinde că nu a primit notificarea ce se află în dosarul de fond, nu este îndreptăţită la refuzul de a răspunde la ea, în condiţiile în care SC R.O. SA este o societate comercială privatizată, având obligaţia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. l0/2001, potrivit cărora, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (l) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Instanţa de apel a menţionat în mod expres că prima instanţă nu a reţinut calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. l0/2001, ci doar a obligat pârâta să răspundă la notificare.
Împotriva deciziei nr. 191/ A din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, în termen legal a declarat recurs pârâta A.V.A.S., care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
S-a susţinut că, în mod nelegal instanţa de apel a obligat pârâta să soluţioneze notificarea reclamanţilor, fără ca aceasta din urmă să o investească legal cu o notificare.
Enunţând dispoziţiile art. 29 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, republicată, recurenta susţine că intimaţii erau obligaţi să respecte prevederile acestui text, cât şi ale art. 22 din aceeaşi lege.
Recurenta precizează că intimaţii erau obligaţi să comunice notificarea privind imobilul revendicat şi actele doveditoare conform prevederilor art. 22 din aceeaşi lege, pentru a se putea parcurge procedura administrativă şi să fie finalizată prin emiterea unei decizii motivate.
Examinând recursul prin prisma criticii formulate, ce poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa îl reţine, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Intimaţii-reclamanţi, la data de 15 august 2001, au notificat prin executorul judecătoresc SC R.O. SA Obor şi au solicitat restituirea imobilului situat în Bucureşti.
Acest imobil a aparţinut autorului lor, V.I.I. şi a fost naţionalizat prin Legea nr. 119/1948.
SC R.O. SA a fost o societate comercială privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situaţie în care era obligată să înainteze notificarea pentru a fi soluţionată conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Textul enunţat, în alin. (l) prevede că pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (l) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Este de necontestat că, prin Legea nr. 10/2001 s-au prevăzut două etape succesive pe care persoana îndreptăţită trebuie să le urmeze pentru redobândirea bunurilor preluate abuziv, o etapă administrativă şi una judiciară, dintre care prima este obligatorie.
Intimaţii-reclamanţi din cauză au urmat faza administrativă, în sensul că au formulat notificare prin care s-a solicitat restituirea imobilului ce a aparţinut autorului lor, la care nu au primit niciun răspuns.
În condiţiile speţei, societatea privatizată avea obligaţia să trimită notificarea autorităţii implicate în privatizare, respectiv recurentei.
Este la fel de adevărat că SC R.O. SA nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege, dar în acelaşi timp nu pot fi sancţionaţi intimaţii-reclamanţi pentru culpa care nu le aparţine.
Având în vedere că reclamanţii nu au primit răspuns la notificare şi s-au adresat, nu o poate îndreptăţi pe recurentă să refuze un răspuns, ţinând cont de faptul că societatea notificată este privatizată integral la data apariţiei legii.
Corect s-a reţinut în cauză că instanţa nu a stabilit calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, acest aspect urmând să fie analizat cu ocazia aprecierii notificării; ea s-a pronunţat numai cu privire la obligaţia recurentei de a răspunde la notificare conform dispoziţiileart. 29 din Legea nr. 10/2001, căruia i s-a dat interpretarea corespunzătoare.
Faţă de considerentele expuse, hotărârea instanţei de apel este legală şi urmează ca recursul pârâtei să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 191/ A din 25 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9324/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 9267/2009. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
