ICCJ. Decizia nr. 9727/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9727/2009
Dosar nr.1127/118/2007
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 01 februarie 2007, reclamanţii B.G., B.V. şi I.A.M. au investit instanţa în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul local Constanţa şi Primăria Municipiului Constanţa cu soluţionarea cererii având ca obiect obligarea pârâţilor la restituirea către reclamanţi a imobilului compus din teren în suprafaţă de 2550 mp, situat în Constanţa, sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent; obligarea pârâţilor la emiterea dispoziţiei motivate privind propunerea de acordare de despăgubiri pentru construcţiile-existente pe teren, construcţii în suprafaţă de 212,63 mp alcătuite din locuinţă şi anexe gospodăreşti. In subsidiar reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la emiterea dispoziţiei motivate privind propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul litigios în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă.
În fapt, au arătat reclamanţii, că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român - Oficiul Naţional al Colonizărilor, în calitate de vânzător şi colonistul B.I., bunicul reclamanţilor, în calitate de cumpărător, acesta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 1450 mp şi construcţie cu 2 camere, 1 sală, 1 bucătărie, 1 grajd, 1 magazie şi 1 samalic situat în vatra satului Anadalchioiu, comuna Anadalchioiu, având nr. cadastral 291.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 iulie 1956 transcris în Registrul de transcripţiuni al Tribunalului Constanţa sub nr. 640 din 15 august 1956, tatăl reclamanţilor, numitul B.T., a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului descris mai sus.
Imobilul în discuţie a fost expropriat pentru sistematizare şi trecut în proprietatea statului în anul 1976, acordându-se despăgubiri în cuantum de 3712 lei, doar pentru terenul în suprafaţă de 1650 mp şi pentru construcţiile aflate pe acest teren, iar diferenţa de 900 mp teren, a trecut în proprietatea statului tară vreo despăgubire.
Au mai susţinut reclamanţii că au utilizat procedura prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, notificând Prefectura Constanţa în vederea acordării despăgubirilor băneşti pentru acest imobil, însă notificarea nu a fost soluţionată până în prezent, iar după apariţia Legii nr. 274/2005, s-au adresat Primăriei municipiul Constanţa cu o cerere similară, însă nici aceasta din urmă nu a fost soluţionată.
De asemenea au mai precizat reclamanţii că, în prezent, terenul în litigiu este ocupat de blocuri de locuinţe, astfel încât solicită acordarea de măsuri reparatorii prin atribuirea unui teren în compensare.
In drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiului Constanţa prin Primar, Consiliul local Constanţa şi Primăria Municipiului Constanţa, şi-au exprimat, prin întâmpinare, poziţia procesuală faţă de prezenta acţiune, arătând că Primăria municipiului Constanţa nu poate avea capacitate juridică de folosinţă întrucât, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 reprezintă o „structură funcţională cu activitate permanentă" menită să aducă la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
Pe de altă parte, pârâţii au arătat că acţiunea dedusă judecăţii este nefondată şi urmează a fi respinsă.
Prin încheierea pronunţată la data de 02 aprilie 2007, prima instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii juridice de folosinţă a pârâtei Primăria municipiul Constanţa în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 215/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1522 din 2decembrie2008, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Constanţa ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală de folosinţă.
A admis în parte acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa.
Au fost obligaţi pârâţii anterior citaţi să restituie reclamanţilor terenul în suprafaţă 466,35 mp reprezentând parcela 2, identificată prin raportul de expertiză topografică întocmit de ing. G.V.
A fost obligat pârâtul Primarul municipiului Constanţa să emită dispoziţie motivată privind propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 2083,65 mp şi construcţia în suprafaţă de 212,63 mp reprezentând locuinţă şi anexe gospodăreşti, situate în Municipiul Constanţa, şi să o transmită către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au făcut dovada calităţii lor de persoane îndreptăţite de a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, calitate în care au declanşat, prin notificarea adresată pârâţilor, procedura administrativă cu privire la imobilul ce a aparţinut autorilor lor, - teren în suprafaţă de 2550 mp şi construcţie cu anexe gospodăreşti - situat în Constanţa. Primarul Municipiului Constanţa nu a răspuns notificării reclamanţilor, situaţie în care aceştia s-au adresat instanţei judecătoreşti pentru a cenzura refuzul unităţii deţinătoare de a emite dispoziţie motivată cu privire la imobilul în litigiu şi respectiv pentru a soluţiona pe fond, pretenţiile reclamanţilor în referire la imobilul notificat.
S-a mai reţinut că imobilul notificat a fost preluat abuziv de către stat - terenul în suprafaţă de 1650 mp. şi construcţia au fost expropriate prin Decretul nr. 459/1978, iar diferenţa de teren de 900 mp a fost preluată în fapt, fără un temei legal.
Transpunând în practică principiul prevalenţei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv, prima instanţă a restituit în natură reclamanţilor o suprafaţă de 466,35 mp, teren liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001, iar pentru diferenţa de teren de 2083,65 mp şi construcţia demolată, ce nu mai pot fi restituite în natură, Tribunalul Constanţa a statuat dreptul reclamanţilor la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Instanţa de fond a păşit la analizarea cererii de restituire în natură a terenului, în condiţiile în care această cerere nu a făcut obiectul notificării formulate conform Legii nr. 10/2001, iar formularea unei cereri diferite la momentul actual, peste cuprinsul notificării, este tardivă, fiind făcută cu încălcarea termenului prevăzut de lege sub sancţiunea decăderii.
Deşi prin notificare s-au solicitat numai despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Constanţa, teren 2550 mp şi construcţie, ce a făcut obiectul unui decret de expropriere, instanţa a dispus restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 466,35 mp.
2. Terenul în suprafaţă de 466,35 mp restituit reclamanţilor, ocupat de construcţii provizorii ( garaje) şi care deserveşte accesul locatarilor în zonă este afectat şi de alte detalii de sistematizare (parcare).
3. Instanţa a dispus restituirea în natură a unei părţi din imobil şi acordarea de despăgubiri pentru partea ce nu poate fi restituită în natură, deşi a omis să dispună obligarea reclamanţilor să restituie despăgubirea încasată cu ocazia aplicării măsurii de expropriere.
Prin Decizia nr. 118/C din 6 mai 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul pârâţilor, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că despăgubirile pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură se vor stabili prin deducerea din valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 2083,65 mp. Şi a construcţiei în suprafaţă de 212,63mp, a sumei de 24.879 lei reprezentând despăgubire primită, sumă actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. 1 alin. (1) din titlul II din OUG nr. 184/2002.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a se pronunţa în acest fel instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
Cu privire la critica ce vizează depăşirea cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, s-a reţinut că în termenul legal de 60 de zile de la data înregistrării notificării unitatea deţinătoare nu a răspuns printr-o dispoziţie motivată, prima instanţă a procedat corect la soluţionarea notificării reclamanţilor, soluţie în acord cu practica Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii).
În ceea ce priveşte critica ce vizează imposibilitatea restituirii în natură a unei porţiuni din terenul preluat abuziv de la autorii reclamanţilor s-a reţinut a fi nefondată, fiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 2001, care dispun că, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii autorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţiile uşoare sau demontabile.
Deci, posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 466,35 mp a fost corect apreciată de instanţa de fond, pentru că actuala destinaţie a terenului nu intră în aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică a localităţilor urbane şi rurale", astfel cum este determinată de prevederile art. 10.3 din Normele Metodologice de Aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nefiind afectat unor amenajări destinate a servi nevoilor comunităţii de acces, dotări tehnico-edilitare subterane, parcuri, grădini publice, pieţe, pietonale).
Astfel din adresa nr. 97540 din 19 iulie 2008 emisă de Primăria municipiului Constanţa - Direcţia Patrimoniu - rezultă că parcela 2 identificată în raportul de expertiză ing. G.V. şi propusă a fi restituită în natură reclamanţilor este afectată parţial de garaj( şi este identificată conform H.C.M. nr. 420/2001 ca aparţinând bunurile ce alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Constanţa.
Prin urmare, până la data soluţionării acţiunii în primă instanţă terenul în suprafaţă de 466,35 mp nu fusese inventariat în domeniul public al municipiului Constanţa, destinaţia lui actuală - pentru amplasarea construcţii provizorii (garaje) - neintrând în aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică a localităţii urbane".
Din expertiza tehnică efectuată de ing. G.V. răspuns la obiecţiuni - (fila 163-168 - dosar fond) rezultă că parcela nr. 2 suprafaţă de 466,35 mp, marcată în conturul j, g, v, h, i, j (contur de culoare galbenă în schiţa anexă) este situată în partea de sud a amplasamentului terenului în cauză şi la vest de aleea din spatele blocului L 11. In zona acestei parcele sunt amplasate construcţii provizorii ale unor garaje pentru autoturisme ce ocupă din terenul parcelei nr. 2 cca 163,23 mp, marcată în conturul 1, m, n, o, t, k, l.
3. Referitor la critica pârâţilor ce vizează omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la obligaţia reclamanţilor de a rambursa sumele privind cu titlu de despăgubiri la data aplicării măsurilor exproprierii instanţa de apel a găsit-o nefondată raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că persoana îndreptăţită care a primit despăgubiri pentru imobilul expropriat, restituirii în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirilor primite şi valoarea construcţiilor demolate aşa cum a calculată în documentaţia de stabilire a despăgubirilor, actualizată coeficientul de actualizare conform legislaţiei în vigoare.
Art. 7 prevede că în situaţia reglementată de art. 11 alin. (2) valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcţii, valoarea corespunzătoare a părţii din imobilul expropriat - teren şi construcţii care nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit alin. (5) şi (6).
Sintagma „despăgubiri primite" vizează acele despăgubiri calculate şi încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat.
Nemulţumiţi fiind, pârâţii, au formulat şi motivat în termen legal recurs, împotriva deciziei civile 118/C din 06 mai 2009 prin care s-a admis apelul promovat de către pârâţi şi s-a schimbat în parte sentinţa apelata în sensul că despăgubirea încasată de autoarea reclamanţilor, la momentul la care s-a dispus exproprierea bunului, se va deduce din valoarea despăgubirilor ce vor fi stabilite pentru partea de imobil care nu poate fi restituit în natura, fiind menţinute celelalte dispoziţii.
Critica întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., priveşte două aspecte şi anume:
1. In mod greşit instanţa a reţinut aplicarea prioritara a principiului restituirii în natura peste regulile ce guvernează procesul civil, respectiv disponibilitatea părţilor.
În acest sens se reiterează că restituirea în natura nu a făcut obiectul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi că prin Decizia instanţei supreme, s-a statuat că instanţele de judecata pot trece la soluţionarea pe fond a notificărilor în măsura in care unitatea deţinătoare nu a emis încă un răspuns. Prin urmare, obiectul cu care este investita instanţa este dat de cererile formulate în cuprinsul notificării depuse şi nimic altceva.
Se susţine că prin notificare s-au solicitat exclusiv despăgubiri băneşti pentru imobilul in litigiu. Or, dacă dreptul de opţiune al pârâţilor a fost deja exprimat, aceasta nu mai poate reveni asupra lui, fiind un act de voinţa unilateral, care în esenţa sa este irevocabil.
Sub acest aspect recurenţii apreciază că prin prezenta acţiune nu se poate solicita mai mult decât s-a solicitat prin notificare, în condiţiile în care instanţa de judecata nu soluţionează altceva decât notificarea formulata, la care nu s-a răspuns de către unitatea deţinătoare.
2. Greşit instanţa de apel a dispus cu privire la parcela nr. 2, din litigiu, care nu poate fi restituită în natura, în condiţiile în care aceasta este ocupata de construcţii ce beneficiază de o autorizaţie provizorie.
Deşi aceasta autorizaţie este provizorie, construcţiile respective se includ în categoria construcţiilor autorizate şi prin urmare sunt exceptate de la restituirea în natura terenurilor aferente.
În plus, acest spaţiu deserveşte accesului locatarilor din zona şi este afectat şi de alte detalii de sistematizare (parcare). Indiferent că până în prezent acest teren nu a fost inventariat în domeniul public cu aceasta destinaţie, importantă este folosinţa exercitata în fapt asupra sa, care implica un caracter de utilitate publica, deservind trebuinţelor unei comunităţi.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. instanţa îl reţine ca nefondat pentru următoarele considerente.
Din analiza întregului material probator Înalta Curte observă că, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică imobiliară având ca obiective identificarea imobilului litigios, evaluarea acestuia, stabilirea gradului de ocupare al terenului şi evaluarea construcţiilor existente pe teren
De asemenea, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică topografică având ca obiectiv determinarea existenţei unor suprafeţe neocupate de construcţii şi detalii de sistematizare din cadrul terenului litigios.
Pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul local Constanţa au comunicat instanţei situaţia juridică a imobilului în litigiu şi istoricul de rol fiscal al acestuia.
Prin apariţia Legii nr. 10/2001, legiuitorul este preocupat să acopere, situaţiile de preluare a imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de la proprietarii deposedaţi abuziv, întreaga procedură, fiind guvernată de principiul prevalenţei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv.
Deci numai în situaţia în care legea interzice restituirea natură prin dispoziţie expresă şi prevede că măsurile reparatorii se pot acorde echivalent, ori atunci când imobilele expropriate au fost ocupate funcţional obiectivul de interes public pentru care s-a dispus măsura [art. 11 alin. (3)], nu poate avea loc o restituire în natură a imobilului.
În procedura soluţionării notificării ce face obiectul litigiului, în mod corect s-a aplicat principiul prevalentei restituirii în natură a bunului notificat, instanţa de fond analizând în mod judicios dacă întregul teren preluat abuziv de la reclamanţi în baza Decretului de expropriere nr. 459/1978 a fost afectat de detalii sistematizare care au justificat măsura exproprierii, şi a stabilit suprafaţa de teren liberă, ce poate fi restituită în natură reclamanţilor conform art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că, prin notificarea adresată unităţii deţinătoare reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubirii băneşti pentru imobilul - teren şi construcţie - expropriat şi ulterior demolată construcţia în vederea construii unui ansamblu de locuinţe, fără a solicita în mod expres restituirea în natură a terenului liber nu are relevanţă în cauză, câtă vreme prin notificarea formulată în termenul legal s-au solicitat măsuri reparatorii în condiţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar notificarea are caracterul unui act de declanşare a procedurilor de restituire - administrative şi/sau judiciare. Instanţa, sesizată direct de reclamanţii cărora nu li s-a răspuns în termen la notificarea formulată, soluţionează practic această notificare, limitele impuse atât în procedura administrativă, cât şi în cea judiciară care o succede fiind doar cele referitoare la identificarea imobilului şi nu cele privitoare la modalitatea de aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Mai mult, este cert că instanţa de judecată în cadrul procedurii judiciare, având competenţa de a cenzura îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege de către unitatea deţinătoare, are ea însăşi competenţa de a dispune asupra restituirii bunului care a făcut obiectul notificării.
Conform dispoziţiilor art. 10 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii autorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţiile uşoare sau demontabile.
Norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor pe care au fost amplasate construcţii uşoare sau demontabile (garaje, chioşcuri sau altele asemenea) chiar i amplasarea acestora a fost autorizată, ştiut fiind faptul că asemenea construcţii se amplasau potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizaţia era temporară (art. 10.4 din Normele Metodologice de Aplicare Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007).
Autoarea, reclamanţilor B.P., la momentul exproprierii a încasat cu titlu de despăgubiri suma de 3712 lei pentru terenul în suprafaţă de 1550 mp şi 21670 lei pentru construcţia de locuit şi anexe gospodăreşti, aspecte necontestate de către părţi, situaţie în care potrivit Legii nr. 10/2001 urmează a se face aplicarea dispoziţiilor legale în sensul deducerii acestor despăgubiri, reactualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. 1 alin. (1) din titlul II al OUG nr. 184/2002, cum bine a stabilit instanţa de apel.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta pârâţi, soluţia instanţei de apel fiind pronunţată cu corecta încadrare a situaţiei de fapt şi aplicarea riguroasă a dispoziţiilor legale incidente din legea specială.
În acelaşi timp, constatând că prin această soluţie pârâţii sunt, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea "căzută în pretenţii", se va dispune, obligarea acestora la plata sumei de 1428 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii reclamanţi B.G., B.V. şi I.A.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 118/C din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenţii-pârâţi să plătească intimaţilor reclamanţi B.G., B.V. şi I.A.M., suma de 1428 lei, cu titlu de cheltuieli.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9735/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 9726/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
