ICCJ. Decizia nr. 9701/2009. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9701/200.
Dosar nr. 21183/3/2007
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 iunie 2007 reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă la plata remuneraţiilor ca urmare a activităţii de retransmitere de servicii de programe pe perioada 1 ianuarie 2006 - până la data efectuării raportului de expertiză; la plata TVA aferentă, a penalităţilor datorate de pârâtă de 0,1 pe zi de întârziere şi la a depune la sediul reclamantei raportul cuprinzând lista serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu pe aceeaşi perioadă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin aceasta invocând excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, cu motivarea că litigiul are o natură comercială.
Această excepţie au fost soluţionată în Şedinţa publică din 31 octombrie 2007, reţinându-se competenţa Tribunalului Bucureşti şi natura civilă a litigiului.
Prin sentinţa civilă nr. 608 din 2 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 71.099,87 lei, inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea remuneraţiilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 – septembrie 2007 şi, respectiv, 51.203,09 lei cu titlu de penalităţi de întârziere datorate de către pârâtă până la 20 octombrie 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost desemnată, prin Decizia O.R.D.A. nr. 135 din 28 iunie 2005, unic colector al remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi conexe pentru transmiterea prin cablu, iar prin Decizia O.R.D.A. nr. 124 din 1 iunie 2005 s-a publicat protocolul referitor la Metodologia privind utilizarea de retransmitere prin cablu a operelor muzicale, audio-vizuale, cinematografice etc.
Pârâta a încheiat cu reclamanta licenţa neexclusivă pentru operatorii de reţele prin cablu nr. 147 din 23 septembrie 2005, privind retransmiterea nealterată simultană şi integrală a programelor şi serviciilor de programe ce conţin opere din repertoriu U.C.M.R. - A.D.A.
Potrivit Metodologiei pârâta avea obligaţia de a plăti începând cu 4 mai 2005 o remuneraţie reprezentând drepturi patrimoniale de autor şi conexe dreptului de autor, pentru transmiterea prin cablu, în procent de 2 % din veniturile brute obţinute de aceasta din activitatea de retransmitere de servicii de programe.
Potrivit art. 11 din Metodologie, în cazul întârzierii la plată a remuneraţiilor, utilizatorii, printre care şi pârâta, datorează penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, scadenţa de plată a remuneraţiilor fiind data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează remuneraţia.
Obligaţia de plată a remuneraţiei şi a penalităţilor aferente prevăzută de Metodologie a fost stabilită şi prin contractul de licenţă neexclusivă încheiat între reclamantă şi pârâtă.
În raport de înscrisurile depuse la dosar, de notificarea nr. 21 din 5 iunie 2006, precum şi de raportul de expertiză contabilă şi răspunsul la obiecţiuni la care s-au anexat documente şi evidenţele contabile ale pârâtei în baza cărora s-a efectuat raportul de expertiză, că pârâta nu şi-a respectat întrutotul obligaţiile contractuale şi legale ce îi reveneau, înţelegând să efectueze plăţi parţiale ale debitului datorat reclamantei. A rămas de achitat suma de 71.099,87 lei inclusiv TVA reprezentând contravaloare remuneraţie restantă pe perioada ianuarie 2006 - septembrie 2007, şi suma de 51.203,09 lei cu titlu de penalităţi de întârziere până la data de 20 octombrie 2007.
Conform probelor administrate de către pârâtă, confirmate de reclamantă prin notele scrise depuse la dosar, s-a reţinut că pârâta a comunicat U.C.M.R. - A.D.A. raportul cuprinzând lista serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2007, astfel cum s-a solicitat de către reclamantă în capătul al treilea al cererii de chemare în judecată, astfel că pârâta şi-a îndeplinit această obligaţie.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, s-a reţinut că pârâta a solicitat respingerea acestora întrucât pe de o parte nu a fost pusă în întârziere, iar pe de altă parte a recunoscut pretenţiile reclamantei.
Aceste susţineri ale pârâtei au fost apreciate ca neîntemeiate, pârâta aflându-se de drept în întârziere câtă vreme prin convenţia părţilor, s-a stabilit în mod expres o plată a penalităţilor fără punere în întârziere şi fără nici o altă formalitate, Mai mult decât atât, pârâta a fost notificată cu privire la obligaţiile contractuale şi legale, fiind deci pusă în întârziere prin notificarea nr. 21 din 5 iunie 2006, cererea de chemare în judecată fiind formulată abia la data de 8 iunie 2007.
A mai reţinut instanţa că simpla recunoaştere a pretenţiilor reclamantei, fără a se efectua o plată totală a debitului nu atrage aplicarea dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât pârâta a fost pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta, fără a depune la dosar motive de apel în termenul legal reglementat prin art. 287 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând apelul astfel formulat, în raport de susţinerile şi apărările formulate de părţi în faţa primei instanţe, corespunzător exigenţelor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul ca nefondat, pronunţând în acest sens Decizia civilă nr. 242 din 4 noiembrie 2008.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În privinţa excepţiei referitoare la necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti – invocată de către pârâta-apelantă prin întâmpinare – instanţa fondului a apreciat în mod corect că nu este întemeiată prin raportare la obiectul concret al litigiului, care este unul ce ţine de exercitarea drepturilor de autor care intră în sfera celor gestionate de către reclamantă, şi ca atare intră în mod evident sub incidenţa prevederilor art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.
Sub aspectul competenţei teritoriale a instanţei, în mod judicios instanţa de fond a apreciat asupra acestui aspect ţinând seama de clauzele convenţiei de licenţă neexclusivă încheiate de părţile în proces, care sunt obligatorii pentru acestea în puterea prevederilor art. 969 C. civ., constatând că sunt aplicabile prevederile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. care stabilesc o competenţă de soluţionare a litigiilor referitoare la executarea contractelor şi în favoarea instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar în parte, a obligaţiilor, alternativ cu instanţa domiciliului pârâtului.
Cum, potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, sesizarea de către reclamanta-intimată a Tribunalului Bucureşti cu soluţionarea cauzei pendinte a fost făcută cu respectarea normelor procedurale menţionate, astfel că pârâta nu se putea prevala de prevederile art. 5 C. proc. civ.
Pe fond, în privinţa remuneraţiei datorate reclamantei şi a neachitării sumelor corespunzătoare la termenele stabilite prin contract cu consecinţele ce decurg din asemenea întârziere, prima instanţă a făcut o analiză judicioasă a materialului probator administrat la propunerea părţilor, stabilind sumele rămase de achitat din remuneraţia stabilită prin contract, cât şi penalităţile asupra cărora părţile au convenit a fi plătite în caz de întârziere în plata remuneraţiei.
Referitor la cheltuielile de judecată puse în sarcina pârâtei-apelante, Curtea reţine că aceasta este partea care a căzut în pretenţii, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 274 C. proc. civ.
Deşi a susţinut, în apărare că recunoaşte pretenţiile reclamantei la prima zi de înfăţişare şi, în consecinţă, nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, corespunzător reglementării din art. 275 C. proc. civ., pârâta a pierdut din vedere două aspecte, respectiv: definiţia dată prin art. 134 C. proc. civ. momentului procesual al primei zile de înfăţişare, respectiv „este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii" şi existenţa notificării nr. 21 din 05 iunie 2006, prin care reclamanta a pus în întârziere societatea pârâtă anterior datei la care a sesizat instanţa cu soluţionarea litigiului pendinte.
Din analiza lucrărilor dosarului se constată că întâmpinarea prin care au fost recunoscute pretenţiile reclamantei a fost depusă la data de 2 octombrie 2007, după ce în cauză se consumase un termen de judecată, la care părţile fuseseră legal citate şi s-au pus în discuţie probele propuse de către reclamantă, astfel că era în mod evident depăşit momentul procesual al primei zile de înfăţişare, astfel cum este definit prin norma enunţată.
Altfel spus, nu numai că pârâta a fost pusă în întârziere anterior promovării acţiunii în pretenţii, situaţie care exclude beneficiul aplicării art. 275 C. proc. civ., dar nu se poate reţine nici recunoaşterea respectivelor pretenţii de către pârâtă la prima zi de înfăţişare faţă de data la care a fost îndeplinit actul de procedură care conţine o astfel de recunoaştere.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC E. SRL, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
1. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că în mod greşit curtea de apel i-a respins cererea de amânare a cauzei în scopul angajării unui avocat şi pentru a depune motivele de apel.
Această cerere fusese formulată în conformitate cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 156 C. proc. civ. care nu condiţionează dreptul la apărare de un anume termen, astfel încât instanţa era obligată să acorde amânarea cauzei.
Instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere comportamentul procesual corect al apelantei în faţa primei instanţe, precum şi faptul că pe parcursul procesului a achitat şi cea mai mare parte din datorie.
2. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că atât Decizia recurată, cât şi sentinţa primei instanţe nu arată pe ce motive se sprijină soluţia de obligare a pârâtei la plata sumei de 71.099,87 lei, inclusiv T.V.A., cu titlu de contravaloare a remuneraţiilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 - septembrie 2007.
De asemenea, în Decizia recurată nu se arată sumele pretinse de reclamantă şi nici sumele plătite de pârâtă până la pronunţarea sentinţei, făcându-se referire doar la expertiza contabilă administrată şi la răspunsul la obiecţiuni formulat de expert.
Făcând trimitere la diferite sume şi calcule din raportul de expertiză, recurenta susţine că nu s-a avut în vedere suma totală de 90.000 lei, care a fost plătită înainte de pronunţarea sentinţei, astfel încât rămăsese un rest de 27.244,04 lei, calculul matematic neputând fi contestat.
Pe de altă parte, arată recurenta, la data de 10 octombrie 2008, anterior pronunţării decizii curţii de apel, a mai plătit suma de 15.000 lei conform ordinului de plată ataşat în copie la dosar.
Toate aceste probe care au fost ignorate de instanţă conduc la constatarea că obligaţia de plată a pârâtei a scăzut la suma de 12.244,04 lei, la care se adaugă suma de 51.203,09 lei penalităţi, ceea ce totalizează 63.447,13 lei.
Recurenta precizează că nu contestă calculul şi nici obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere şi solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi a sentinţei în sensul admiterii acţiunii doar pentru suma de 12.244,04 lei inclusiv T.V.A., reprezentând contravaloarea remuneraţiilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 - septembrie 2007 şi a sumei de 51.203,09 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
La data de 25 noiembrie 2009, recurenta a depus la dosar o cerere prin care, solicită respingerea acţiunii reclamantei ca fiind rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată, cu motivarea că între timp a achitat suma de 63.447,13 lei, acoperind astfel întreaga datorie stabilită în sarcina sa faţă de reclamant.
A ataşat în copie la dosar ordinul de plată nr. 42 din 30 ianuarie 2009, emis de Raiffeisen Bank – Agenţia Gheorghe Lazăr.
Intimata U.C.M.R. – A.D.A. nu a depus la dosar întâmpinare dar, cu ocazia dezbaterilor din 27 noiembrie 2009, a confirmat achitarea întregului debit de către pârâtă, solicitând totodată respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că achitarea debitului stabilit în sarcina pârâtei de către tribunal nu face decât să confirme justeţea soluţiei pronunţată de acesta ca şi a celei pronunţate de instanţa de apel.
Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:
1. Motivul de recurs privitor la încălcarea dreptului la apărare al pârâtei se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi este nefondat.
Analizând cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta apelantă, curtea de apel a respins-o, pe considerentul că nu este temeinic motivată, de la data declarării apelului şi până la termenul fixat pentru judecata acestuia apelanta având suficient timp pentru a-şi angaja apărător.
Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa sesizată cu o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare nu este obligată să o admită.
Art. 156 C. proc. civ. conţine o normă dispozitivă, şi nu imperativă, potrivit căreia instanţa poate să admită o atare cerere, o singură dată şi dacă este temeinic motivată.
Or, în speţă instanţa de apel a analizat cererea de amânare prin prisma textului de lege menţionat, pe care l-a respectat întocmai.
Dacă cererea este sau nu temeinic motivată este o chestiune de apreciere, lăsată la latitudinea instanţei care o soluţionează, şi nu o chestiune de legalitate, care să intre sub cenzura instanţei de recurs.
2. Decizia instanţei de apel - singura care face obiectul recursului - cuprinde considerentele pentru care a menţinut hotărârea tribunalului, inclusiv sub aspectul sumelor de bani datorate cu titlul de remuneraţii restante pentru retransmiterea prin cablu operelor muzicale gestionate colectiv de reclamantă, cât şi sub cel al penalităţilor de întârziere şi cheltuielilor de judecată, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De altfel, deşi se plânge de lipsa considerentelor pe primul aspect, referitor la cuantumul remuneraţiilor, ceea ce o nemulţumeşte pe recurentă este împrejurarea că nu s-au dedus, în cele două faze procesuale anterioare, sumele deja achitate de ea pe parcursul procesului.
Împrejurarea că recurenta a înţeles să achite integral sumele de bani stabilite în sarcina sa de către prima instanţă, în lipsa altor critici referitoare la legalitatea modului în care acestea au fost calculate, nu face decât să confirme justeţea pretenţiilor reclamantei.
Executarea de bună voie a sentinţei nu constituie un motiv pentru casarea ori modificarea deciziei instanţei de apel, care a menţinut această sentinţă.
În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 2380 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariul de avocat.
În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E. SRL împotriva deciziei nr. 242 A din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 2380 lei cheltuieli de judecată către intimata U.C.M.R. - A.D.A.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9704/2009. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9699/2009. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
