ICCJ. Decizia nr. 9765/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9765/2009
Dosar nr. 2572/118/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă 1597 din 15 decembrie 2008, TRIBUNALUL CONSTANŢA a admis in parte cererea reclamantului L.C., in contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, a constatat că reclamantul are calitatea de persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul in litigiu, situat in Constanţa, compus din teren în suprafaţa de 126 mp şi construcţie, a respins cererea reclamantului de restituire in natura a terenului, a obligat pârâtul să acorde despăgubiri pentru imobilul in litigiu, potrivit legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
S-a reţinut, in expunerea de motive a hotărârii de prima instanţa, faptul ca reclamantul a probat calitatea sa de persoana îndreptăţită în sensul dispoziţiilor legii speciale, respectiv împrejurarea ca, data fiind aprecierea din partea instanţei, in temeiul probelor administrate, ca terenul este afectat unei utilităţi publice, solicitarea de restituire in natura a terenului nu poate fi dispusa.
Prin deciziei civila nr. 129/C din 11 mai 2009, CURTEA DE APEL CONSTANŢA, secţia civilă minori şi familie litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, instanţa de apel a avut in vedere, in esenţa, aceleaşi considerente de fapt - înscrisurile si expertiza tehnica de specialitate au relevat ca terenul ce face obiectul solicitării de restituire in natura nu este liber in accepţiunea prescrisa de legea speciala, întrucât este ocupat de blocul de locuinţe MF5, o jardiniera de beton si alei de circulaţie care asigura funcţionalitatea blocului de locuinţe - şi de drept - dispoziţiile art. 1, art. 7, art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 18 iunie 2009 reclamantul L.C., in cuprinsul căreia a susţinut ca la dosarul cauzei a fost depusa toata documentaţia prin care dovedeşte, pe de o parte, ca a fost proprietarul imobilului in litigiu, iar, pe de alta parte, ca terenul este liber.
A susţinut, totodată, ca expertul a ajuns la concluzii pripite, întrucât s-a grăbit să măsoare terenul şi să plece, fără să respecte documentaţia pusa la dispoziţie şi fără să aibă asupra sa instrumentele necesare pentru măsurători adecvate.
La termenul de judecata de la 02 decembrie 2009, Înalta Curte a pus in discuţia contradictorie a părţilor, excepţia de nulitate a recursului, dat fiind conţinutul expunerii de motive a cererii de recurs, redata in paragrafele anterioare.
Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează:
In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata(aspecte de ordin procedural sau substanţial).
Scopul acestei cai de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susţinere care releva erori ale instanţei de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecinţe in planul configurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanţei de recurs.
Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situaţia in care cererea se motivează, însă criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenţionată.
In fapt, recurentul-reclamant îşi expune, în cuprinsul cererii de recurs, propria viziune asupra situaţiei de fapt şi propria apreciere în raport cu probele administrate în cauză, situaţie care nu răspunde exigenţelor dispoziţiilor procedurale care reglementează cauza recursului.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizata prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
În faţa unei instanţe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, şi aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicţie, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul formulat de reclamantul L.C. împotriva deciziei nr. 129/C din 11 mai 2009 a CURŢII DE APEL CONSTANŢA, secţia civilă minori şi familie litigii de muncă şi asigurări sociale.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9773/2009. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 9769/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
