ICCJ. Decizia nr. 9807/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9807/2009
Dosar nr. 34711/3/200.
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul V.G. a solicitat, la 11 octombrie 2007, aplicarea dispoziţiilor art. 998 raportat la art. 500 C. civ. şi art. 504 C. proc. pen., arătând că în perioada 3 martie 1997 – 11 iunie 1998 a fost deţinut în Penitenciarul Jilava, fără a-i fi prelungit mandatul de arestare.
Ulterior, la 23 noiembrie 2007 reclamantul a chemat în judecată Ministerului Public, solicitând anularea „actului de reţinere" şi realizarea dreptului, faţă de situaţia de fapt a arestării sale timp de 460 de zile după expirarea mandatului de arestare preventivă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin sentinţa civilă nr. 598 din 26 martie 2008 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa a considerat că în acţiunea având ca obiect repararea pagubelor produse urmare a arestării nelegale, întemeiate pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., calitatea procesuală pasivă revine Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, şi nu Ministerului Public.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul care a susţinut că motivarea arestării preventive a fost dispusă de procuror, iar el a solicitat în baza art. 111 C. proc. civ., constatarea detenţiei nelegale la care a fost supus.
Prin Decizia civilă nr. 842 din 13 noiembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul – reclamant V.G., considerând că obiectul cererii reclamantei l-a constituit „anularea actului şi realizarea dreptului", respectiv reţinerea nelegală în arest preventiv timp de 460 de zile, pârât fiind indicat Ministerul Public – Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea a considerat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, nu poate fi angajată o răspundere a Ministerului Public, neexistând o dependenţă, funcţională între prepus şi comitent, respectiv între procuror şi Ministerul Public.
Instanţa de apel a conchis că Tribunalul a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a procedat la interpretarea corectă a art. 506 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că Statul român este cel chemat să răspundă în temeiul textelor invocate de reclamant.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susţinut că această hotărâre este nelegală, deoarece judecata s-ar fi desfăşurat în lipsa sa, fiind încălcate prevederile art. 6 C.E.D.O., considerându-se incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Se mai susţine incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul considerând că obligaţia Ministerului Public îi revine în conformitate cu art. 131 alin. (1) din Constituţia României, ea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – 100 C. civ., în temeiul cărora el solicită repararea pagubei.
În finalul motivelor de recurs, se invocă incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul nepronunţării instanţelor asupra obligativităţii aplicării deciziilor Curţii Constituţionale, dar şi incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
În mod corect Curtea de Apel Bucureşti a constatat că apelul declarat de reclamantul V.G. este nefondat, deoarece raportat la obiectul cererii sale, anularea actului de reţinere şi realizarea dreptului" Ministerul Public nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Nu este incident motivul de modificare invocat de recurent, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece răspunderea pentru un presupus prejudiciu cauzat nu se poate angaja decât printr-un raport obligaţional având ca debitor statul prin reprezentantul său Ministerul Finanţelor. Apar deci ca nefondate criticile aduse de recurentul – reclamant în sensul că acesta a solicitat constatarea, în temeiul art. 111 C. proc. civ., faptul detenţiei nelegale.
Criticile recurentului privind incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu se justifică: instanţa nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind îndeplinită procedura de citare cu reclamantul, conform dispoziţiilor art. 90 C. proc. civ.
Motivul de recurs privind incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu se justifică, Decizia recurată este motivată în fapt şi în drept aşa cum prevăd dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. fiind indicate considerentele de drept şi de fapt în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
Critica recurentului privind fundamentul juridic al acţiunii sale nu poate fi primită, din analiza cererii de chemare în judecată rezultă că şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 C. civ., raportat la dispoziţiile art. 504 – 506 C. proc. pen., precizând în mod expres că a fost deţinut pe nedrept în perioada 8 martie 1997 – 11 iunie 1998, în Penitenciarul Jilava.
Instanţele de judecată au considerat în mod just că Ministerul Public nu are calitate procesuală pasivă, iar angajarea răspunderii civile delictuale în condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. reclamă existenţa unui raport de subordonare în baza căruia, printr-un acord prealabil, comitentul încredinţează prepusului său o anumită însărcinare, deci existenţa unei dependenţe funcţionale a prepusului faţă de comitent, care nu există în speţă, între procurorii ce au instrumentat cauza şi Ministerul Public.
Ultimele critici formulate de recurentul – reclamant vizează incidenţa a două texte de lege – art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., ce au fost abrogate, astfel că nu vor mai face obiectul analizei instanţei de control judiciar.
Nefiind incidente motive de casare sau de modificare a deciziei recurate, care să atragă nelegalitatea acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurent şi în baza art. 312 C. proc. civ. va menţine Decizia Curţii de Apel Bucureşti ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.G. împotriva deciziei nr. 842 din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9810/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9804/2009. Civil → |
|---|
