ICCJ. Decizia nr. 9814/2009. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9814/2009
Dosar nr. 16408/3/200.
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Bucureşti, contestatorii C.A. şi C.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti – prin Primarul General, anularea dispoziţiei nr. 7435 din 12 februarie 2007, şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv prin compensare cu un alt teren învecinat, în condiţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru suprafaţa de 30 mp teren expropriată, situată în Municipiul Bucureşti.
În motivarea cererii, contestatorii au precizat că suprafaţa de 180 mp teren şi construcţiile aferente, au fost dobândite de ei în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1238 din 20 ianuarie 1959, dar prin Decretul Consiliului de Stat nr. 836/1969 s-a trecut în proprietatea statului, prin expropriere, suprafaţa de 30 mp
Se mai învederează că prin dispoziţia atacată, li s-a respins notificarea intentată în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului, pe considerentul că acesta este afectat de elemente de sistematizare, respectiv trotuar şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sens în care dispoziţia urma să se comunice Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1853 din 10 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că reclamanţii au dobândit în 1959 cota indiviză de 180 mp teren în Municipiul Bucureşti, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 20 ianuarie 1959, cealaltă cotă indiviză de 180 mp revenind numitelor D.M. şi D.S.; din suprafaţa de 180 mp s-a expropriat suprafaţa de 30 mp teren în baza Decretului nr. 836/1969, în anul 1976 contestatorii au donat imobilul către stat, dar construcţia nu a fost demolată, aşa încât au continuat să plătească impozit; în 1992 aceştia au vândut suprafaţa de 20 mp din totalul de 180 mp teren, iar în 1994 şi 1998 au cumpărat două suprafeţe de teren învecinate, de 20 mp şi 17 mp.
Ulterior, prin dispoziţia nr. 17434/2007 a Primarului Municipiului Bucureşti, s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 139 mp teren, reţinându-se că diferenţa de 41 mp este afectată de detalii de sistematizare. Această dispoziţie a fost contestată, dar nu a fost soluţionată.
Prin dispoziţia nr. 7435 din 12 februarie 2007 ce face obiectul prezentei contestaţii, s-a respins cererea de restituire în natură a diferenţei de 41 mp teren iar suprafaţa de 30 mp pe care contestatorii au solicitat-o în compensare constituie parte proprietate particulară a numitei C.S., restul aparţinând domeniului public – apreciindu-se netemeinicia contestaţiei.
Împotriva sentinţei au declarat apel contestatorii ce au considerat că aceasta este nelegală, deoarece nu s-ar fi avut în vedere că ei stăpânesc suprafaţa de 30 mp iar instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001; instanţa nu a făcut aplicarea prevederilor stabilite în jurisprudenţa internaţională – ce impun acordarea unei satisfacţii echitabile, proprietarilor deposedaţi şi nu acordarea unor drepturi iluzorii.
Prin Decizia civilă nr. 343 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul contestator, împotriva deciziei civile nr. 1853 din 10 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Instanţa de apel a considerat că în mod just instanţa de fond ar fi reţinut că imobilul teren şi construcţie a făcut mai întâi obiectul Decretului Consiliului de Stat nr. 136 din 10 decembrie 1969, pentru suprafaţa de 30 mp teren extravilan, iar ulterior, ofertei de donaţie aprobată prin Decizia CPMB nr. 187 din 17 februarie 1976, pentru restul imobilului.
Prin dispoziţia nr. 7434 din 12 februarie 2007 Primarul General al Municipiului Bucureşti a dispus restituirea în natură către contestator a suprafeţei de 139 mp teren aferent construcţiei, reţinând că diferenţa de 41 mp teren este afectată de elemente de sistematizare.
Instanţa a constatat că din raportul de expertiză extrajudiciară şi din planul de situaţie, a rezultat că în prezent contestatorii deţin suprafaţa de 205,88 mp teren împrejmuit, din care o parte este proprietatea numitei C.S., fostă D.
În faza procesuală a apelului, contestatorii au refuzat să suporte cheltuielile pentru administrarea unei probe cu o expertiză judiciară, precizând că terenul de 11 mp se află în posesia lor, nefiind ocupaţi de construcţii.
Curtea de Apel a considerat că în mod corect s-a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar din probele aflate la dosarul cauzei a rezultat că reclamanţii au o pretenţie determinată de acordarea de teren în echivalent, respectiv parte din terenul proprietatea altui vecin, concluzionând că nu se pot recunoaşte drepturi în favoarea unei persoane prin încălcarea dreptului unei alte persoane şi în lipsa unui proces contradictoriu faţă de acesta.
Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii reclamanţi care au criticat-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel şi cea de fond greşit au considerat că ei au solicitat acordarea de teren în echivalent din proprietatea unui alt vecin, impunându-se a fi solicitate lămuriri privind situaţia juridică a imobilului obţinut de numita C.S.
Se susţine că ei au solicitat compensarea terenului preluat în mod abuziv cu alt teren liber, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, teren identificat prin suplimentul la raportul de expertiză aflat la filele 41 – 44, teren în suprafaţă de 11,32 mp pe care ei îl stăpânesc, fiind liber.
Ultima critică vizează greşita aplicare a pct. 26 din Legea nr. 10/2001 şi a prevederilor art. 26.1 din Normele de Aplicare a Legii nr. 10/2001, de către instanţă, ca de altfel şi ignorarea practicii C.E.D.O.
În finalul motivelor de recurs se consideră că s-au produs dovezi că terenul solicitat este liber, pentru suprafaţa de 150 mp din care 139 mp pentru care posedă acte în temeiul Legii nr. 10/2001 şi pentru suprafaţa de 11,32 mp pentru care solicită prin prezenta contestaţie, restituirea în natură.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţele de judecată au interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 1 alin. (2) şi art. 3 din Legea nr. 10/2001. Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanţii C.A. şi C.F. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 7435 din 12 februarie 2007 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv prin compensarea cu un alt teren, în condiţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru suprafaţa de 30 mp teren expropriat.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Aceeaşi reglementare, pentru situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, este conţinută de art. 26 din Legea nr. 10/2001, care stabileşte, în principal, ca măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri şi dacă măsura compensării nu este posibilă, sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În speţă, raportat la situaţia juridică a imobilului teren de 31 mp – imposibil de restituit în natură, instanţele au stabilit corect că dispoziţia art. 7435 din 12 februarie 2007 emisă de pârâtul Municipiul Bucureşti este legală. De altfel, prin dispoziţia nr. 17434 din 2007 emisă de acelaşi pârât, s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 139 mp teren, reţinându-se că diferenţa de 41 mp este afectată de detalii de sistematizare.
Situaţia de fapt a fost apreciată de instanţă raportat la înscrisurile depuse la dosar şi la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară şi planul de situaţie depus, deoarece apelanţii au refuzat să suporte cheltuielile ocazionate cu administrarea probei cu expertiză tehnică de identificarea terenului litigios.
Instanţele de judecată au făcut o justă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, ca şi a prevederilor art. 26.1 din Normele de Aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nu a fost încălcată practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Susţinerea recurenţilor în sensul că se impunea ca măsură de reparaţii compensarea cu alt teren, învecinat nu poate fi primită: identificarea acestor bunuri, aprecierea asupra caracterului lor disponibil, inclusiv posibilitatea dezafectării unor bunuri proprietate publică şi trecerea lor în proprietatea privată a statului sunt în competenţa instituţiei învestite cu soluţionarea notificării, entitate ce nu a identificat astfel de bunuri pe care să le acorde în compensare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ. cu consecinţa menţinerii deciziei civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.A. şi C.F. împotriva deciziei nr. 343 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 9831/2009. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 9810/2009. Civil → |
---|