ICCJ. Decizia nr. 1019/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1019/2010
Dosar nr. 2104/40/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, reclamanta T.L. a solicitat anularea adresei C.N.P.A.S. Bucureşti nr. 18444 din 10 august 2006 şi a decizie nr. 167 din 4 septembrie 2006 a Casei judeţene de Pensii Botoşani, suspendarea executării acestei din urmă decizii şi repararea pagubei cauzate.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin adresa nr. 18444 din 10 august 2006, C.N.P.A.S. a atras atenţia Casei Judeţene de Pensii Botoşani că OG nr. 3/2006 nu mai prevede acordarea sporurilor la compartimentul de expertiză medicală. In baza acesteia CJP a dispus prin Decizia nr. 167/2007 – sistarea sporului pentru condiţii deosebite, încălcând însă astfel dispoziţiile HG nr. 281/1993.
La termenul de judecată din data de 26 februarie 2007, Curtea a pus în discuţie, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea litigiului.
Prin sentinţa nr. 37 din 26 februarie 2007, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a găsit incidentă cauzei excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Botoşani, pentru următoarele considerente:
Actele a căror anulare a solicitat-o reclamanta sunt emise de autorităţi administrative, dar nu sunt acte administrative de autoritate.
Reclamanta fiind angajată cu contract de muncă a Casei judeţene de Pensii Botoşani, actele pe care le contestă sunt acte specifice raporturilor de muncă, acte supuse jurisdicţiei muncii.
Prin urmare, litigiile cu privire la acestea intră, în temeiul dispoz. art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în competenţa de primă instanţă a tribunalelor.
Tribunalul Botoşani, învestit astfel cu soluţionarea cauzei, a invocat din oficiu excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei nr. 193/2007 a Tribunalului Botoşani faţă de capetele de cerere privind Decizia nr. 167/2006, reatribuirea sporului de condiţii deosebite de 10% şi obligarea la plata de daune morale, iar prin sentinţa civilă nr. 967 din 28 septembrie 2007, a admis excepţia de litispendenţă a capătului de cerere referitor la adresa C.N.P.A.S. înregistratăla Casa Judeţeană de Pensii Botoşani si 18444 din 10 august 2007 în raport cu pricina ce face obiectul dosarului nr. 716/40/2007 a Tribunalului Botoşani; a disjuns acest capăt de cerere şi în temeiul art. 163 C. proc. civ., a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, investită cu judecarea dosarului 716/40/2007; a admis excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei nr. 193/72007 Tribunalului Botoşani faţă de capetele de cerere privind Decizia nr. 167/2006 Casei Judeţene de Pensii Botoşani, reatribuirea sporului de condiţii deosebite de 10% şi obligarea la plata de daune morale; a disjuns acest capăt de cerere şi a suspendat judecata până la rămânerea irevocabilă a sentinţei nr. 193/2007; a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind suspendare executării deciziei nr. 167/2006 a Casei Judeţene de Pensii; a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind soluţionarea contestaţiei depuse la C.N.P.A.S. Bucureşti; a declarat nul capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâţii D.M., C.N., S.M., Ministerul Muncii, Familie şi Egalităţii de Şanse; a disjuns capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul M.S.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat cerere de completare întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., susţinând că deşi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat privind necompetenţa materială a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestei chestiuni.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 1464 din 26 noiembrie 2007 a admis excepţia de tardivitate a cererii de completare a sentinţei civile nr. 967 din 28 septembrie 2007, cu motivarea că aceasta a fost depusă la instanţă după împlinirea termenului de recurs de 10 zile.
Împotriva sentinţei civile nr. 967 din 28 septembrie 2007 şi a sentinţei civile nr. 1494 din 26 noiembrie 2007 ale Tribunalului Botoşani, reclamanta a formulat recurs, criticându-le pentru nelegalitate.
Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 551 din 6 mai 2008 a admis recursurile, a casat sentinţele atacate şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea acestei decizii Curtea a reţinut că cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 967/2007 a fost respinsă în mod greşit ca tardivă, deoarece petiţia reclamantei a fost depusă în termenul legal de 10 zile de la comunicare, iar excepţia de lucru judecat privind necompetenţa materială a instanţei specializate în soluţionarea conflictelor de muncă privind cererea de anulare a adresei nr. 18444/2006 emisă de pârâta C.N.P.A.S., nu a fost soluţionată.
Tribunalul Botoşani, prin încheierea de şedinţă din 12 ianuarie 2009 a suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. , soluţionarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării dosarului nr. 716.2/40/2007 indicat în adresa instanţei supreme, emisă în baza încheierii de şedinţă din 28 noiembrie 2008.
Prin adresa nr. 716.2/40/2007 a Curţii de Apel Suceava a fost restituit dosarul, fiind ataşată şi Decizia nr. 485 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 716.2/40/2007.
Cauza fost reînregistrată sub nr. 2104/40/2009, obiectul acţiunii în cauza de faţă constituindu-l capetele de cerere privind anularea adresei emise de C.N.P.D.A.S. nr. 18444 din 10 august 2006 şi obligarea pârâţilor C.N.P.D.A.S., D.M., C.N. şi S.M. la plata daunelor morale şi la plata cheltuielilor de judecată, pe fond, precum şi a excepţiilor invocate privind excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte necompetenţa materială Tribunalului Botoşani şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani.
Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 628 din 11 mai 2008 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte necompetenţa materială Tribunalului Botoşani.
Excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani, a fost admisă, reţinând că reclamanta a invocat ca temei de drept al acţiunii sale dispoz. Legii nr. 554/2004, potrivit cărora competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de contencios administrativ.
În raport de acest considerent, tribunalul a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava şi cum această hotărâre intra în conflict cu Decizia nr. 37/2007 prin care Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
Astfel, în temeiul dispoz. art. 21 C. proc. civ. dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, urmează să constate că în cauză competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamante revine Tribunalului Botoşani, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a indicat ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevede în art. 1 alin. (1) că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Pentru a forma obiect al acţiunii în contencios administrativ, într-o primă ipoteză a textului legal anterior menţionat, actul administrativ, ca act juridic cu caracter unilateral şi executoriu, trebuie să emane de la o autoritate administrativă a Statului în scopul asigurării funcţionării serviciilor publice. Totodată, actul administrativ de autoritate trebuie să vatăme un drept recunoscut de lege în favoarea persoanei fizice reclamante, condiţie îndeplinită numai în cazul în care intervine un act administrativ individual, ce se adresează unui subiect determinat.
În speţa supusă analizei, din modul în care reclamanta a înţeles să formuleze acţiunea, rezultă că cererea principală este contestarea măsurii pârâtei de sistare a acordării sporului privind condiţii deosebite de muncă de 10%, prevăzut de HG nr. 281 din 25 iunie 1993 (în prezent abrogată prin Legea nr. 330 din 5 noiembrie 2009).
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din acest act normativ, soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea sporurilor, care se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărâri este de competenţa consiliului de administraţie sau, după caz, a altor organe de conducere similare, respectiv a organului ierarhic superior fiecărei unităţi bugetare, iar alin. (4) prevede că împotriva măsurii unităţii de modificare a acestora cei interesaţi se pot adresa cu contestaţie la judecătorie, în termen de 30 de zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura menţionată anterior.
Dispoziţiilor art. 248 alin. (3) C. muncii prevăd "conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi sau din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, denumite conflicte de drepturi".
Reglementând competenţa instanţelor în materia conflictelor de drepturi, Legea nr. 168/1999 a prevăzut, prin art. 71, că "instanţele judecătoreşti competente să judece cereri referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege" , iar prin art.82 din aceeaşi lege se prevede că dispoziţiile sale "referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor de drepturi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă".
Potrivit dispoz. art. 2 pct. 1 lit. c) din acest cod se prevede că tribunalul judecă, în primă instanţă, conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
În stabilirea instanţei competente în a cerceta drepturile pretinse de reclamantă, determinantă este natura raportului juridic dedus judecăţii.
În ce priveşte calificarea prezentului litigiu, Înalta Curte îl apreciază, în raport şi de textele normative anterior enunţate şi de dispoz. art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ca fiind un conflict de drepturi, (conflict de muncă), el purtând asupra părţii variabile a salariului, reprezentată de sporul acordat personalului sanitar pentru condiţii deosebite de muncă, contestaţia reclamantei privind acte specifice raporturilor de muncă şi nu acte administrative de autoritate.
Pe cale de consecinţă, faţă de natura cauzei, litigiul fiind un conflict de muncă, se impune a fi judecat de tribunal, conform art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, fiind evident că tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona, în fond, cererile privind conflicte de drepturi ori de câte ori prin lege specială nu se prevede altfel.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile normele de competenţă prevăzute de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. şi în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Botoşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1029/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 993/2010. Civil → |
|---|
