ICCJ. Decizia nr. 969/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 969/2010
Dosar nr. 3661/118/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Analiza instanţei de fond:
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 288 din 5 martie 2009 a respins ca nefondată contestaţia formulată la 26 mai 2008 de contestatorii T.A., G.R. şi T.M. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa şi Consiliul local Constanţa împotriva dispoziţiei nr. 1770 din 21 martie 2008 emisă de primarul Municipiului Constanţa.
În motivarea acestei soluţii instanţa a reţinut în esenţă următoarele:
Imobilul situat în Constanţa compus din construcţie şi teren de 500 mp a fost proprietatea E.T. care l-a cumpărat cu contractul nr. 294 din 20 ianuarie 1931 fiind ulterior expropriat prin Decretul nr. 341/1979 în anexa decretului figurând la poziţia 178 proprietar T.V.
S-a constatat că în cauză este incidentă Legea nr. 10/2001, imobilul (casă demolată şi teren de 500 mp) a fost preluat abuziv [conform art. 2 lit. h)] iar reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite, fiind moştenitorii soţilor T.V. şi E. [conform art. 4 alin. (2)] şi în raport cu caracteristicile prezente ale imobilului li se cuvin măsuri reparatorii.
S-a apreciat că soluţia notificării dată prin dispoziţia atacată (propunerea de despăgubiri şi înaintarea în acest scop a dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005) este legală, în raport de faptul că pe terenul în discuţie se află blocul de locuinţe nr. TS 13, aleile de acces şi spaţii verzi, parcări ce servesc utilizării blocului de locuinţe.
S-a reţinut din procesul verbal nr. 22012 din 10 februarie 2009 al Comisiei pentru identificarea, inventarierea şi înaintarea propunerilor de terenuri pentru atribuirea în compensare din cadrul Primăriei Constanţa că Municipiul Constanţa nu dispune momentan de rezerve de teren pentru a fi atribuite în compensare.
2. Analiza instanţei de apel
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii.
Apelul nu a fost motivat în drept sau în fapt.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 141/c din 25 mai 2009 a respins apelul reclamanţilor.
Analizând apelul în conformitate cu art. 295 C. proc. civ., în raport de apărările făcute în faţa Tribunalului, Curtea de apel a reţinut că sentinţa este legală şi temeinică.
S-a făcut referire la dovezile (fila 64 dosar fond) prin care s-a stabilit că Municipiul Constanţa nu deţine terenuri pentru a fi date în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001.
3. Recursul
Împotriva deciziei civile nr. 141/C din 25 mai 2004 au declarat recurs reclamanţii T.A., G.R. şi T.M.
În drept a fost invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt recurenta a criticat Decizia Curţii de Apel Constanţa sub următoarele aspecte:
Din probele depuse de pârâţi nu a rezultat că la data soluţionării notificărilor serviciul de patrimoniu nu dispunea de bunuri sau servicii care puteau fi acordate în compensare pentru imobilul preluat abuziv de Statul Român.
Instanţa s-a raportat greşit la o probă ce evidenţia o situaţie situată după momentul soluţionării notificării relevantă putând fi pentru soluţionarea cauzei situaţia existentă la momentul emiterii dispoziţiilor atacate.
S-a criticat încălcarea Legii nr. 10/2001 care prevede că măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente.
S-a susţinut astfel faptul că simpla negare că nu mai sunt terenuri disponibile nu exonerează pârâta de obligaţia de a dovedi bunurile şi serviciile care ar fi putut fi oferite contestatorilor.
Recurenta în susţinerea motivelor de recurs a depus un act nou, o copie a listei terenurilor ce pot face obiectul atribuirii în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pentru luna noiembrie 2008, pentru a dovedi suprafeţele mari de teren deţinute de Primăria oraşului Constanţa din noiembrie 2008, act obţinut ulterior de reclamantă.
4. Analiza instanţei de recurs
Recursul declarat de reclamanţi este întemeiat el urmând a fi admis pentru considerentele expuse în cele ce preced.
Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul este în drept – în legătură cu situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi în apărările lor – să ceară părţilor să prezinte explicaţii oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.
La fila 28 din dosarul de fond reclamanţii contestatori au depus pentru termenul din 13 noiembrie 2008 o precizare de acţiune în sensul că obiectul cererii îl reprezintă restituirea în natură a imobilului (casă şi teren de 500 mp) care nu mai există faptic fiind expropriat şi demolat.
Instanţa de fond a apreciat drept corectă dispoziţia de stabilire a măsurilor reparatorii prin acordarea de despăgubiri – având în vedere – ca probă – înscrisul de la fila 64 din dosarul de fond.
Instanţa de apel trebuia în soluţionarea apelului declarat de reclamanţi să verifice dacă instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor incidente pentru soluţionarea cauzei.
Art. 26 alin. (1) prevede că entitatea investită cu notificarea este obligată prin decizie sau dispoziţie motivată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată.
Instanţa de apel, în mod sumar a raportat soluţia instanţei de fond la actul invocat de aceasta (aflat la fila 64) fără a purcede la o analiză a elementelor care au determinat alegerea soluţiei conţinute de dispoziţia primarului pentru a putea verifica dacă rezolvarea dată de instanţa de fond este conformă cu soluţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
O atare analiză – care nu a fost făcută nici de instanţa de fond şi nici de cea de apel – se impunea a fi întreprinsă în temeiul art. 129 alin. (4) având în vedere modalitatea în care soluţionarea notificării este prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Legea specială instituie ca regulă restituirea în natură şi apoi pentru cazul în care aceasta nu poate fi realizată prevede soluţii care se impun în mod subsecvent şi motivat. Aceste soluţii subsidiare sunt acordarea, în compensare, a altor bunuri sau servicii şi, respectiv, propunerea acordării de despăgubiri, în condiţiile legii speciale pentru cazul în care asemenea bunuri sau servicii nu există sau nu au fost acceptate de persoana îndreptăţită.
Ca atare din economia textului citat al legii speciale, propunerea de măsuri reparatorii prin acordarea de despăgubiri este ultima din soluţiile menţionate în text şi care se poate aplica numai dacă sunt excluse celelalte prevăzute în mod succesiv.
În cauză nu s-a făcut o asemenea analiză care se impune pentru considerentele menţionate dar şi având în vedere actul nou depus în recurs de recurenţii reclamanţi, din care rezultă că în luna noiembrie 2009 (cu numai trei luni înainte de emiterea documentului aflat la fila 64 din dosar) Primăria municipiului Constanţa avea la dispoziţie terenuri care puteau fi acordate în compensare – 33 de poziţii pe listă – în dimensiuni apropiate de suprafaţa terenului notificat, unul dintre acestea fiind de 1.717,52 mp.
Se constată aşadar întemeiate criticile recurenţilor, referitoare la lipsa de verificare din partea instanţei de apel a condiţiilor impuse de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluţia de acordare a despăgubirilor băneşti fiind luată în lipsa unei motivări temeinice, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale.
Ca urmare văzând dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se va casa hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, fiind necesară lămurirea aspectelor mai sus arătate, în stabilirea ofertelor în compensare existente şi a poziţiei persoanelor îndreptăţite. Cu ocazia rejudecării se va examina şi pune în discuţia părţilor şi înscrisul nou depus în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii T.A., G.R. şi T.M. împotriva deciziei nr. 141/C din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 997/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 954/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
