ICCJ. Decizia nr. 993/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 993/2010
Dosar nr. 1906/89/200.
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civila nr. 1190 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Vaslui s-a respins acţiunea formulata de reclamantul I.F. în nume propriu si ca reprezentant legal al reclamantei A.A.A. Ciocani în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finanţelor .
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre au fost reţinute următoarele considerente.
Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul S.I.M. executor judecătoresc cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 208-209 lit. a) şi art. 220 şi art. 246 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen.
Reclamanţii au susţinut ca in raport de soluţia data li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, li s-a refuzat accesul la justiţie, dreptul de proprietate si alte drepturi fundamentale .
Reclamantul I.F. si-a întemeiat pretenţiile băneşti pe răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998-999 C. civ., şi ca urmare trebuia sa dovedească ca in cauza sunt întrunite condiţiile pentru antrenarea acestei răspunderi.
Soluţia dată de procuror într-un dosar de urmărire penală nu este un delict civil in accepţiunea Codului Civil, legalitatea acestei soluţii putând fi analizată şi cenzurată exclusiv prin căile de atac prevăzute de Codul de Procedura Penală, cum de altfel au şi fost indicate la finalul rezoluţiei în dosarul penal nr. 282/ P 2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.F. iar prin Decizia civila nr. 20 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi s-a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Răspunderea civila delictuala este de neconceput daca nu s-a săvârşit o fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. O condiţie esenţiala pentru antrenarea răspunderii juridice o constituie şi existenţa raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu produs altei persoane.
Ca atare, reţine instanţa de apel soluţia data de procuror intr-un dosar penal nu constituie un delict civil in accepţiunea Codului Civil, legalitatea acestuia putând fi analizata si cenzurată prin căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală, astfel cum de altfel s-a şi întâmplat prin Decizia nr. 3419 din 27 octombrie 2008 a I.C.C.J., secţia penală, rezoluţia nr. 282/P/2007 fiind desfiinţată.
Cum, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, apelul reclamantului a fost respins.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul fără a arăta în concret cauzele de nelegalitate incidente in cauză prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. ( filele 2 şi 30).
În cauză intimatul a ridicat excepţia nulităţii recursului întrucât criticile formulate nu se încadrează in motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Faţă de excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 C. proc. civ. lit. c), cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă , recurentul nu numai ca nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu in vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, in cuprinsul cererii de recurs deduse judecaţii, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, ce face obiectul recursului, ceea ce de fapt ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă in fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului, adoptată de recurent, consta practic în redarea unei situaţii faptice a cauzei, iar succesiunea de afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs, nu este structurată din punct de vedere juridic in aşa fel încât sa se poată reţine măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în limita cărora se poate exercita controlul judiciar.
Ca atare, în condiţiile in care recursul nu poate fi analizat in afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva Deciziei civile nr. 20 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1019/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 997/2010. Civil → |
|---|
