ICCJ. Decizia nr. 115/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 115/2010
Dosar nr. 886/121/2009
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele
Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2009 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanta D.G.P. din M.A.I. a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Belgia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei S.V.
În motivarea cererii s-a arătat că la 30 decembrie 2008 pârâta a fost returnată din Belgia, în baza Acordului de readmisie încheiat între România şi Belgia, ratificat prin H.G. nr. 825/1995, potrivit căruia, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi, orice persoană care nu mai îndeplineşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 5 şi 38 din Legea nr. 248/2005 şi dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 4 la C.E.D.O.
Prin sentinţa nr. 473 din 13 martie 2009, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, această normă fiind prioritară faţă de reglementarea internă, respectiv art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. "
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 173/A din 21 mai 2009.
Instanţa de apel a reţinut că dreptul la libera circulaţie trebuie analizat prin prisma normei comunitare în materie, care prevede în mod limitativ 3 situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, a sănătăţii publice sau a siguranţei naţionale.
Prin documentul trimis Comisiei Europene în decembrie 2000, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar ce are la bază prevederile Tratatelor constitutive care guvernează libertatea de circulatie a persoanelor, precum şi faptul că instanţa naţională are obligaţia să aplice dreptul comunitar şi să-i asigure efectul deplin.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.G.P., criticând-o ca fiind nelegală deoarece, chiar şi în condiţiile în care România a devenit membru al U.E., cetăţenii români trebuie să-şi exercite toate drepturile şi obligaţiile în acord cu legislaţia internă şi cu obligaţiile asumate de România în calitate de stat membru al U.E.
Se mai susţine că nu există nici un impediment legal pentru neaplicarea art. 38 şi 39 din Legea nr. 248/2005 începând cu 1 ianuarie 2007, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 38 lit. a) au fost declarate în acord cu Constituţia României prin Decizia nr. 901 din 5 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale.
Returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru U.E. şi readmisia acestuia în ţară în baza unui Acord de readmisie se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea, iar din documentele întocmite de autorităţile din Belgia cu privire la pârâtă rezultă că acesta „(...) este susceptibilă de a fi judecată pentru furt, existând riscul de o nouă atentare la adresa ordinii publice".
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale U.E. este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în U.E. şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al U.E. nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile pronunţate, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă, procesul -verbal întocmit de organele de frontieră la 30 decembrie 2008 pe Aeroportul Henri Coandă (fila 6, dosar fond), din care rezultă că pârâta a fost reţinută şi returnată de poliţia belgiană pentru că s-ar fi făcut vinovată de furt, nejustificând luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Nu s-a făcut nici o dovadă că pârâta a comis o asemenea faptă sau că a fost judecată şi condamnată pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, iar în declaraţia dată la 30 decembrie 2008, la momentul revenirii în ţară, pârâta a arătat că a fost returnată din Belgia de către autorităţile acestei ţări pe motiv de şedere ilegală.
Întrucât recurenta reclamantă nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legale incidente în materie.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.P. împotriva Deciziei nr. 173/A din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1143/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1151/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
