ICCJ. Decizia nr. 1214/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1214/2010
Dosar nr. 10415/3/2008
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă din studierea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1263 din 4 iulie 2008, a admis excepţia inadmisibilităţii; a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul S.I.M., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primarul General şi SC N. SA
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, Legea nr. 10/2001 în limitele date de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum şi cele care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze această procedură, lucru care în speţă nu a fost invocat, are deschisă calea acţiunii în revendicare/ retrocedarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriaşi.
S-a mai reţinut şi faptul că, devreme ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, care reglementează toate situaţiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acţiunea în revendicare formulată în temeiul dreptului comun (art. 480 C. civ.) este inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 192 din 11 martie 2009, a admis apelul declarat de reclamantul S.I.M., împotriva sentinţei civile nr. 1236 din 4 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primarul General şi SC N. SA Bucureşti şi pe cale de consecinţă: a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, reclamantul a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C. civ., invocând preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către Statul Român şi transmiterea acestuia, nelegal, către SC N. SA.
Instanţa de fond a analizat cauza prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, apreciind că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acţiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun sunt inadmisibile.
Că, raţionamentul instanţei de fond este greşit, având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu conţin dispoziţii care să interzică folosirea acţiunii în revendicare, întemeiată pe dreptul comun pentru redobândirea proprietăţilor pretins a fi preluate abuziv de către stat.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs SC N. SA criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptăţite, nu se poate susţine că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu aceasta.
- Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul legii speciale de reparaţie. Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii pentru imobilele preluate cu titlu valabil, astfel că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situaţie.
- Legea nr. 10/2001, a instituit atât o procedură administrativă prealabilă, cât şi anumite termene şi sancţiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
- Persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispoziţiile art. 480 C. civ.
- Raportul dintre legea specială şi legea generală a fost rezolvată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când a decis în interesul legii, că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică nu se aplică acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - Decizia nr. 63 din 4 iunie 2007.
Recursul este fondat.
Legea nr. 10/2001 este o lege specială care reglementează situaţia imobilelor preluate abuziv de Statul Român în perioada 1945-1989, imobilul - terenul în suprafaţă de 300 mp situat în Bucureşti, revendicat de reclamantul S.I., se încadrează în sfera de reglementare a actului normativ menţionat.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptăţite, nu se poate susţine că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât şi la cele preluate fără titlu valabil (art. 2 ), precum şi la relaţia dintre persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii şi subdobânditori, cărora legea le permite să păstreze imobilele în anumite condiţii expres prevăzute (art. 18 lit. c)) şi art. 29, aşa încât argumentul potrivit căruia nu ar exista o suprapunere în ce priveşte câmpul de reglementare a celor două acte normative nu poate fi primit.
Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că, pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie.
Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situaţie.
Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât şi anumite termene şi sancţiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
De altfel, problema raportului dintre legea specială şi legea generală a fost rezolvată în acelaşi mod de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atunci când a decis în interesul legii, ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea aplicată acţiunilor având ca obiect imobile preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - Decizia nr. 63 din 4 iunie 2007.
Prin aceeaşi decizie se arată că Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat cu sau fără titlu valabil.
De menţionat este faptul că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum şi cele care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termene legale au deschisă calea acţiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriaşi.
Prin urmare, persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispoziţiile art. 480 C. civ.
Legea nr. 10/2001 suprimă, aşadar, acţiunea dreptului comun al revendicării, dar nu şi accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecţionează sistemul reparator şi procedural, controlul judecătoresc al reparaţiilor, prin accesul deplin şi liber la trei grade de jurisdicţie, în condiţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Dreptului Omului.
Or, din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001 ce are caracterul special menţionat, şi care reglementează toate situaţiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, judicios a apreciat instanţa de fond faptul că, acţiunea în revendicare formulată de reclamantul S.I., în temeiul dreptului comun este inadmisibilă.
Pentru toate cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa civilă nr. 1263 din 4 iulie 2008 pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi dată cu aplicarea corectă a legii.
Pe cale de consecinţă, se va constata că Decizia civilă nr. 192/2009 pronunţată de instanţa de apel este netemeinică şi dată cu aplicarea greşită a legii, drept pentru care se va admite recursul declarat de SC N. SA Bucureşti, şi se va modifica decizia atacată în sensul că se va respinge ca nefondat apelul declarat de S.I., împotriva sentinţei civile nr. 1263/2008 a Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC N. SA împotriva Deciziei nr. 192 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică decizia atacat, în sensul că, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.I.M. împotriva sentinţei civile nr. 1263 din 4 iulie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1197/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1219/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
