ICCJ. Decizia nr. 1245/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1245/2010
Dosar nr. 39571/3/2007
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 21 august 2007, reclamanţii T.M., T.S. şi R.V.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 8378 din 22 iunie 2007 şi obligarea părţii adverse la restituirea în natură a terenului de 444,30 mp, situat în Bucureşti, sector 3.
În motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanţii au susţinut că, deşi terenul menţionat este liber de construcţii şi poate fi restituit în natură, prin dispoziţia contestată pârâta a propus, în mod greşit, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 16 octombrie 2007, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o secţiei civile, spre competentă soluţionare.
Acelaşi tribunal, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 779 din 24 aprilie 2008, a respins cererea, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că:
- notificarea formulată de reclamanţi are ca obiect restituirea în natură a terenului de 652 mp, situat la adresa menţionată;
- prin dispoziţia contestată, pârâta a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru 444,30 mp, cu motivarea că această suprafaţă este afectată de elemente de sistematizare, iar diferenţa de 207,70 mp a fost preluată de la alte persoane;
- reclamanţii au precizat că nu contestă dispoziţia în privinţa respingerii cererii de restituire a suprafeţei de 207,7 mp;
- potrivit expertizei efectuate în cauză, pe terenul de 444,30 mp nu există construcţii supraterane, ci doar alei pietonale şi amenajări spaţiu verde, astfel că această suprafaţă poate fi restituită în natură;
- din relaţiile comunicate de Direcţia de Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală rezultă că terenul de 444,30 mp „este... împrejmuit, spaţiu verde amenajat, alei aferente, solar (spaţii joacă copii)".
- faţă de aceste relaţii, contrare opiniei expertului, în cauză sunt operante prevederile pct. 10.3 din HG nr. 250/2007, care nu permit restituirea terenului în natură.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 418 din 22 iunie 2009, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat sentinţa, în sensul admiterii contestaţiei, modificării parţiale a dispoziţiei şi stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite apelanţilor la 424.711,50.
S-a reţinut că:
- în sensul pct. 10.3 din HG nr. 250/2007, lucrările existente pe terenul de 444,30 mp (împrejmuiri, alei de circulaţie pietonale, spaţii verzi cu garduri vii, spaţiu de joacă pentru copii) constituie „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" care afectează această suprafaţă şi, ca atare, împiedică restituirea în natură;
- referitor la măsurile reparatorii în echivalent, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor trebuie să fie stabilit însă de instanţa de judecată deoarece eventuala reluare a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar echivala cu nesoluţionarea pe fond a contestaţiei, ceea ce este contrar deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit art. 329 C. proc. civ., precum şi art. 6 din Convenţia Europeană;
- prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că valoarea de circulaţie a terenului în discuţie se ridică la 424.711,5 Euro.
Reclamanţii şi pârâta au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul restituirii în natură a terenului revendicat şi, respectiv, respingerii apelului şi menţinerii sentinţei.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că instanţa intermediară a adaptat un text inaplicabil în cauză, a stabilit cuantumul despăgubirilor cu toate că prin apel se solicita doar restituirea în natură şi nu a prezentat argumentele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază soluţia.
Pârâta şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de apel este contrară dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Recursul declarat de pârâtă este fondat deoarece:
- singura critică adusă de reclamanţi hotărârii pronunţate de prima instanţă viza respingerea cererii de restituire în natură a terenului revendicat;
- instanţa intermediară a reţinut că, în raport de prevederile pct. 10.3 din HG nr. 250/2007, restituirea în natură nu este posibilă dar a admis apelul pentru un alt motiv, considerat de ordine publică, pe care însă nu l-a pus în discuţia părţilor;
- acest procedeu este contrar principiului disponibilităţii, încălcând flagrant prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) şi art. 295 alin. (1) teza II C. proc. civ.;
- pe de altă parte, hotărârea instanţei de apel este contrară şi soluţiei de principiu stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. LII/2007, pronunţată în condiţiile art. 329 C. proc. civ. (şi publicată la 22 februarie 2008), potrivit căreia deciziile/dispoziţiile emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 sunt supuse prevederilor cuprinse în Titlul VII al acestei legi.
Criticile formulate de reclamanţi şi întemeiate pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., sunt nefondate pentru că instanţa de apel şi-a argumentat concluzia de respingere a cererii de restituire în natură prin prezentarea situaţiei de fapt a terenului în litigiu, care se circumscrie ipotezei prevăzute de pct. 10.3 din HG nr. 250/2007.
Cealaltă critică formulată de aceeaşi recurenţi, a cărei dezvoltare permite încadrarea în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este fondată dar nu justifică admiterea recursului, deoarece în acest mod s-ar agrava situaţia reclamanţilor în propria cale de atac, încălcându-se astfel principiul „non reformatio in peius" consacrat prin art. 296 C. proc. civ.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi şi se va admite recursul pârâtei, modificându-se hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de reclamanţii T.M., T.S. şi R.V.C. împotriva deciziei nr. 418 din 22. iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 779 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 127/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1238/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
